duminică, 21 iunie 2009

Serbările Bistriţei medievale

Domniţe, cavaleri, menestrei, măscărici şi călăi. Trei zile la Bistriţa asistăm la serbările zilelor medievale.

Într-o lume digitală în care am uitat de unde ne tragem, e binevenită o manifestare de genul ăsta pentru că sunt multe lucruri care nu sunt scrise în cărţile de istorie şi pe care le poţi vedea chiar în centrul istoric al oraşului. A fost nevoie de o astfel de manifestare cu atât mai mult cu cât ignoranţii au dat foc anul trecut Bisericii Evanghelice, simbolul şi mândria oraşului Bistriţa.

Pe de altă parte, o lecţie de istorie nu strică niciodată pentru că un oarecare e blestemat să o repete dacă nu are habar. De exemplu, am asistat la concertul unde se cânta muzică medievală. Toate bune şi frumoase până când cineva din spatele meu se apuca să comenteze inutil şi pe deasupra erau şi comentarii impertinente. Când m-am uitat în spate era un admirator înfocat de-al lui Guţă, Salam, Peşte şi alte nume de mâncăruri şi personaje de telenovele. Şi ca să-şi arate prostia până la capăt, şi-a adus copilul mic in apropierea boxelor care aveau o putere destul de mare. E bine, oare aşa ceva? Nu prea cred.

E mai bine să las asemenea critici şi să vă împărtăşesc şi vouă câteva imagini...

Niciun comentariu: