Să nu te gândești, dragul meu cititor, că îmi iau concediu sau că nu mai am idei pe care să le expun aici sau fapte sociale pe care să le dezbat de unul singur. Nu.
Am ales titlul acesta pentru că Sărbătorile de iarnă sunt pentru mine un prilej de curățare și dezinfecție a minții, sufletului și inimii de tot ce am adunat peste an. Cam asta se întâmplă cu mine în perioada asta, odată cu începerea renumitei curățenii de dinaintea Crăciunului.
Extazul mă cuprinde când văd bradul împodobit și albul de afară, iar în casă se aud colinde. Indiferent că sunt de ale lui Ștefan Hrușcă sau nu, e mesajul care e transmis, dar și îndemnul la meditație și la o introspecție amănunțită.
Lăsând la o parte aspectul comercial al Sărbătorilor, a crede în Moș Crăciun nu e strict copilăresc, ci e o dovadă că totuși încă mai știi cine ești și de unde ai pornit. Cei care nu mai cred în Moș Crăciun, înseamnă că sunt bucuroși doar pentru că e sărbătoare mare și nu se lucrează. Adevărata bucurie nu constă în a servi câte un păhărel pe ici pe colo când mergi la colindat ci simplul fapt că tu, cel care colinzi (mai rău sau mai bine - asta chiar nu contează) transmiți vestea Nașterii Domnului.
Suspansul din dimineața zilei de Crăciun e de neegalat și de neuitat pentru că tot timpul speri ca dorințele tale să se fi împlinit sau să fi primit ceea ce cu multă umilință i-ai scris Moșului.
Eu chiar dacă am 22 de ani încă mai cred că totuși Moș Crăciun îmi va aduce cadourile cele mai de preț ale omului. Nu vă gândiți la apartamente, mașini, conturi grase în bănci și alte cele, pentru că nu are rost. Eu îmi doresc să îmi aducă calmul și bunătatea necesară să fac față tuturor provocărilor ce vor veni, lumina înțelepciunii pentru a-mi ajuta în meseria pe care eu acum o învăț și căreia îmi doresc să aduc cinste și puterea de a putea schimba, la nivel local daca nu la o scară mare, tot ceea ce e greșit, tot ce e satirizat și să fac să meargă tot ceea ce nu merge bine. Dacă pe acestea le voi primi, darurile materiale vor veni ele de la sine.
Până de Crăciun vă las că e de facut și curățenia de dinainte de Crăciun. Și până să vă las, vă las cu un album care mie mi se pare interesant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu