Liliacul Willy

      Aşa mi-a venit să-l botez pe liliacul care zbura azi bezmetic orientându-se agil după "sonarul" propriu.
      Trebuie să vă mărturisesc faptul că acesta a fost primul liliac pe care l-am văzut vreodată. Ce e drept, i-am şi făcut câteva poze ca să îmi aduc aminte de el pe când voi fi externat.
      Îl cam invidiez pe bezmeticul Willy pentru că el nu ştie ce e aia boală, ce e ăla spital, ce înseamnă să stai ţintuit în aceeaşi clădire timp de două săptămâni. El îşi face zborul liniştit fără să dea vreo explicaţie cuiva despre "scopul şi durata" zborului. De ce să dea vreo explicaţie? Oricum el zboară bezmetic şi fără să aibă un anume ţel. Cât despre durată, el va zbura până ce va obosi.
      Singurul lucru care îi ocupă mintea e sa îşi umple stomăcelul cu ceva bun şi să zboare liber.
      Câteodată, şi noi, oamenii, ar trebui să luăm exemplul liliacului Willy. Pur şi simplu ar trebui să uităm de problemele ce ne umplu viaţa în mod inutil şi să profităm cu adevărat de ceea ce înseamnă viaţa. Şi aici mă refer la viaţa virtuală, plină de "1" şi "0", dar afişată atrăgător sub forma site-urilor de socializare, a programelor de instant messaging şi alte invenţii pe care le avem de cand a aparut calculatorul personal.
      Îmi imaginez strazile pline de oameni care zâmbesc, nu au ultimele gadget-uri asupra lor şi deci, în consecinţă se bucură până şi de simplul act al pasului.
      Cantitatea enormă de informaţii mai mult sau mai puţin bune din punct de vedere calitativ a început să îşi arate colţii prin simplul fapt al distrugerii spiritului uman. Sunt distruse sentimente, reactii şi valori morale. Liliacul Willy nu stie ce e aia internet, chat, facebook, blog; el isi vede linistit ultrasunetele lui si zboara precum un avion de hartie mai mult sau mai putin stangaci aruncat.
      Omul, in setea lui de progres a uitat sa se joace in nisip, a uitat demult cum e sa primeasca un bulgare de zapada, a uitat de banala raceala si de leacurile babesti. In schimb, a inceput sa vorbeasca si sa se fereasca de virusuri gripale si alte infectii. Ba mai mult, a inceput sa se isterizeze din cauza unor chestii minore.
      Eu sper sa imi pastrez simplitatea si ce a mai ramas neatins de cotidian, si anume, sufletul. Acelasi lucru il doresc intregii umanitati. Mi-as mai dori ca zambetul lor sa nu fie un zambet fortat de lentila unui aparat foto sau a unei camere de filmat ci un zambet natural care se vede si se simte si sa zboare in viata precum bezmeticul Willy.

Numai bine!