Acum 10 ani mă întorceam din vacanța de vară de la bunica mea și am pornit televizorul să văd ce se întâmplă. Erau deja turnurile gemene jos. Ulterior înțelesesem că a fost un atac terorist. Condoleanțe familiilor îndurerate.
Nu vreau să țin partea lui Osama bin Laden sau a SUA, dar americanii trebuiau treziți la realitate din visul acela în care se făcea că ei sunt cei mai tari și restul sunt niște cățeluși care aleargă în jurul dulăului.
Renumitele SUA au dat dovadă de slăbiciune!!! Scenariile din filmele produse la Hollywood au devenit reale. Ceea ce e mai dureros pentru SUA e că nu a existat acel erou sau eroină (sau om potrivit la locul potrivit) care să evite producerea dezastrului și totul să se termine bine pentru americani în timp ce liderii teroriști își dau pumni în bile că planul lor a fost dejucat. Ceva a dat cu virgulă.
De aici putem concluziona că filmele americane (în special cele de acțiune) ne-au tâmpit pe toți.
Nu mă bucur că azi, în SUA e, practic, un moment de reculegere, dar nici rău nu îmi pare. De ce mi-ar părea rău? Mie?! În momentul în care vreun american de rând afirmă sus și tare că dezinteresat îi pasă de soarta României, atunci mă voi gândi să-mi pese și mie; până atunci, nu! Americanii nici măcar nu știu de existența pe hartă a României, ei știu doar de Dracula pe care în mod eronat îl aseamănă cu figura istorică a lui Vlad Țepeș.
Marea majoritate a americanilor nu știu că pe la NASA, Microsoft și alte companii americane mai mult de 50% (e o cifră plauzibilă) sunt români capabili, cu mintea strălucitoare. Nu suntem proști, dar ne limităm la simplul „nu știu, nu pot, n-am chef, n-am vreme” și apoi ne scărpinăm în cap ca maimuțele când ne vedem în fața faptului împlinit.
Am importat o mulțime de lucruri din cultura americană, dar arată ca un căcat cu geacă Dolce & Gabana. Nu ne place portul nostru, muzica noastră autentică (fie ea populară sau ușoară, dar să fim clar înțeleși cea de bună calitate), nu ne mai plac munții, de aia îi chelim de copaci și plângem la știri că a venit viitura și a luat casa. Oare n-o fi venind viitura peste ei să-i ducă cu totul? Sunt patetici. Avem o grămadă de HANDICAPAȚI (în conducere și în norod) care stau precum căpușele și au averi uriașe sau învârt niște afaceri de te doare mintea!
Ne place să vorbim limba engleză, dar nu o vorbim cum ar trebui. Mi-e rușine să povestesc în limba engleză cu reprezentanta României la Miss Universe, cu Inna (oh my God!) și cu alții care inundă frecvențele radio cu muzică de proastă calitate.
Deocamdată e cultivată prostia. Ia ghici? Crește mai bine decât o ciupercă la care i-au fost asigurate condițiile de creștere.
Până aici bănuiesc că am fost destul de clar în a explica de ce americanii ne afectează viața. Ceea ce e și mai rău e că 'nea Băse e pupincuristul americanilor.
Trăim un deja vu. De ce? La fel se întâmpla și în perioada în care bieții români dădeau tribut turcilor numai să nu dea năvală peste ei. Poate că în mod ascuns facem și noi exact ca atunci. Vezi ce curvă e istoria și cum se repetă?
Acum, degeaba își mai plâng morții. Și noi ni i-am plâns pe ai noștri după decembrie 1989 (ca să nu mai spunem că și unchiul Sam și băgat nasul și a ieșit cam nasol) și lor nu tare le-a păsat.
Eu închei această postare cu:
La bună revedere și numai bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu