Întoarcerea țăranului

      Nu vreau să crezi că am pus titlul cu scopul de a plagia un colind (dacă mi-e permis să-l numesc astfel) al Măriei Sale Țăranul Român și Făcătorul de Țară. Departe de mine acest gând pentru că nu mă consider ca majoritatea care copiază pe față cu o nemărginită nesimțire.
     Ascultând piesa asta realizez că o parte din români încă mai țineau la tradițiile și obiceiurile pe care le-au moștenit, cu care au crescut, pe care le practică și față de care au datoria solemnă de a le transmite și generațiilor ce vin din urmă.
      Din păcate, apare o discrepanță vizibilă din Lună între românul de la sat și românul de la oraș. Nu știu dacă e normal să fie așa pentru că suntem același popor.
      Țăranul (și nu folosesc acest termen ca să definesc acea pătură a populației care e incultă) a fost mereu omul de bază al țării (doar nu degeaba îi spune țăran), dar care a fost mereu umilit de cei care știau mai multe și care aveau mult mai mulți bani decât el (mai ales de aceștia).
      De câte ori ascult această piesă, de fiecare dată îmi imaginez un om simplu de la sat care își respectă cu SFINȚENIE obiceiurile și tot de atâtea ori stau și mă întreb dacă ne e rușine să afirmăm că suntem români, dacă simplul țăran român e de vină că noi importăm sărbători americane (Haloween-ul, Crăciunul și Paștele american, Sf. Valentin etc. măcar e bine că ne aducem aminte că 1Decembrie e Ziua Națională a României că altfel sărbătoream inclusiv 4Iulie; nici nu mă miră la cât de mult pupăm în cur americanii), dacă din cauza țăranului român lăsăm portul popular și cântecele autentice (de la mama lor) pentru portul de cocalar și pițpoancă și pentru maneaua autentică a lui Guță, Cârnaț, Cercel, Minune etc, dacă din cauza țăranului român uităm de glie și plecăm să ștergem bătrânii de prin Uniunea Europeană la cur și uităm de bătrânii noștri care se sting de inimă rea și de bolile care îi macină și lista mai poate continua.
      Începem să uităm că suntem români și asta mă întristează. Eu mereu voi fi mândru de faptul că „Tatăl meu a fost cioban,/ Bunicul meu a fost Traian”, mereu voi fi mândru că sunt bistrițean și de faptul că în Bistrița asta pe care lumea o uită s-a născut la 1848 poezia „Răsunetul” de Andrei Mureșanu, care ulterior a devenit IMNUL NAȚIONAL pe care Marcel Pavel și-a permis (laba la banii lui) să îl modifice după bunul lui plac!
       De ce ne negăm originile? De ce nu putem să fim noi înșine, ci să-i copiem pe alții? Oare cei ce au murit în primul război mondial sub deviza „PE AICI NU SE TRECE”, au murit degeaba? Tind să cred că da! Pentru că nimeni nu știe (mă refer la cei ce au ieșit de pe băncile școlii) ce s-a întâmplat atunci și nu le sunt recunoscători pentru faptul că vorbesc aceeași limbă cu cel din Țara Românească, Moldova, Transilvania și Bucovina și pentru că avem o țară cu tot ceea ce ne trebuie.
      Am susținut, susțin și voi susține sus și tare că România nu are nevoie de Uniunea Europeană, ci mai degrabă Uniunea Europeană are nevoie de România!
      Înainte de a încheia aș vrea să îmi cer scuze că acest articol nu a fost postat de 1Decembrie când toți ipocriții și redușii mintal au la „avatar-e” steagul României și urează prin intermediul status-ului „La mulți ani, Zimbabwe!” (sau Congo, după caz). Și aș mai dori să adresez sincere urări de sănătate tuturor românilor cărora nu le e rușine că sunt români, care speră la un viitor mai bun al României și care își aduc aminte de sacrificiile făcute de eroii primului război mondial.
      În încheiere, aș vrea să supun atenției tale 2 piese care înseamnă foarte mult pentru mine:







Numai bine!


EDIT:
Aș vrea să-i mulțumesc marelui poet Adrian Păunescu pentru minunatele versuri scrise pentru melodia cu care acest articol începe!