Înainte de a începe să critic ce am de criticat, voi dori să aduc un ultim omagiu celui ce a fost EMIL HOSSU, actor care a trăit ultima lui clipă nicăieri altundeva decât pe scenă. Cortina a căzut, dar piesa se joacă mai departe. Prima oară când l-am văzut a fost la postul ACASĂ TV împreună cu soția lui, Catrinel Dumitrescu și cu Văru' Săndel. Este cea mai vie amintire pe care eu o am în afară de ultima apariție în public (în ziua meeting-ului USL-ului) și la TV, la postul Antena 3.
Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în pază, iar pe Catrinel să o mângâie. Cerul a avut nevoie de încă un om de valoare prea puțin „băgat în seamă” și atunci doar în scop comercial.
Sincere condoleanțe!
Așa-i iarna pe la noi! Nu vreau să băsesc precum un oarecare Băsescu (oare ce-o mai fi făcând EBA?) spunând că iarna nu-i ca vara. Sincer nici nu știam chestia asta. Eu sunt de ieri venit din Congo și abia acuma aflu rahatul ăsta. Fii serios, Chiorule! Uită-te-n jur, dacă mai poți!
Autostrăzile din sud (și probabil drumurile din partea Moldovei) sunt sub nămeți. Nu mă bucură, dar nici nu mă întristează. E același deja-vu (ar trebui să-mi instalez acel suport de caractere pentru limba franceză, că s-ar putea să am nevoie de el) pe care îl trăim an de an, și anume: drumuri sub zăpezi, ambulanțele nu mai ajung la cazuri, elicopterele nu mai zboară din cauza vântului puternic, tir-uri se răstoarnă, mașinile mici rămân înzăpezite fără doar și poate cu toată tracțiunea integrală controlată de satelit de care dispun etc.
De ce zic că nu mă bucură și nici nu mă întristează? De-aia, pentru că ne merităm soarta! A venit idiotu' de proprietar sau tuciuriul hoțoman și a valorificat parazăpezile la fier vechi sau în propria gospodărie! Și atunci e și normal ca românu' pe care îl mănâncă în MS-DOS ca pe motan și circulă cu mașina să rămână blocat în nămeți mai ceva ca Moș Crăciun când Rudolph are pană sau i s-a ars nasu'.
În 14 ianuarie am observat cu câtă voluptate Jandarmeria a eliberat Bulevardul Magheru. Unde e Jandarmeria să elibereze autostrăzile ca șoferii să poată circula la discreție? Nu vreau să par miștocar sau cinic sau orice altceva, dar Jandarmeria e acum de-a râsu-plânsu, cu alte cuvinte... Acum aș vrea să îi văd pe jandarmi cum folosesc echipamentele din dotare pentru decongestionarea traficului, nu în București îmbrâncindu-se cu manifestanții care cereau și dreptul lor pe lângă faptul că-și strigau nemulțumirile. Acum, evident, treaba asta se aruncă în cârca drumarilor iar drumarii sunt supărați pe șoferi de ce le-a trebuit să se aventureze la drum de iarnă pe-n serat și în plin viscol? Oricum, nimeni din cei abilitați nu vede problema în ansamblu.
Siguranța rutieră? Hai sictir! Pe drumurile publice nimic nu mai e sigur. Circulă tot felul de descreierați care omoară oameni nevinovați pentru că fac liniuțe pe drumurile publice. Șoseaua nu e pistă de curse! Cretinul ăla care conduce ca Michael Schumacher nu e în toate mințile sau poate că e sceptic în ceea ce privește performanțele mașinii sale. Prietene, dacă nu s-ar fi inventat măsurătoarea, te-aș mai fi crezut, dar în situația în care s-au efectuat măsurători, probe și reglaje, eu zic să mai lași dracului accelerația aia și să te rezumi la ce ști face cel mai bine: să agăți pițipoance cu mașina ta bengoasă. Vrei să te sinucizi și nu știi cum? Prietene, netul îți dă soluții câte vrei, cu condiția de a fi dornic să le pui în aplicare și să nu implici alți oameni care nu au nimic cu dorința ta de a te sinucide!
Azi a fost o zi plină de: frig, oameni și evenimente majore care au fost eclipsate pe rând.
Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu