Aceste 2 minute au fost de ajuns (cred) pentru ca acea fărâmă de umanitate din noi să strige, să ne împingă să facem un gest pentru acești 2 oameni (la urma-urmei, și doctorii sunt oameni) care în ultima perioadă au tratat poate nu zeci, sute sau mii de pacienți, dar nu orice fel de pacienți, ci chiar copii de azi care mâine vor lumina viitorul nostru al tuturor în ciuda bolii pe care o au fără să aibă vreo vină.
Pentru cei care nu știu, cei care merg sau mai bine-zis mergeau la acest centru de diabet și hemofilie, au vârste cuprinse între 0 și 20-și de ani, unii diagnosticați cu hemofilie, alții cu diabet. Este singurul centru din România care are ca obiectiv educarea și îngrijirea celor care se internează acolo pentru că medicii diabetologi din țară își fac sau nu treaba așa cum au jurat cândva.
Acești doi oameni au făcut în așa fel încât știința lor să ajute pe cei care au nevoie și s-au ținut de cuvânt. Soarta a făcut ca acest centru pentru unii, salvare pentru alții să fie mistuit de un incendiu. Acum, acești doi oameni nu mai au cuvinte, iar noi, cei care suntem sănătoși și mulțumim sau nu lui Dumnezeu pentru asta stăm bine-mersi, dar nu ne gândim o clipă la un vechi proverb din străbuni: „Cum îți așterni, așa să dormi!”
Ce am vrut să zic? Ar fi timpul ca să ne mobilizăm așa cum putem - fie prin ajutor efectiv celor care reconstruiesc centrul, fie prin ajutor monetar sau prin orice fel de ajutor pe care îl putem acorda - eu zic că ar fi binevenit și aș putea spune cu mândrie că sunt român și că omenia din omenire nu a dispărut complet.
Pentru Raed Arafat lumea a ieșit în stradă și a strigat deși nu a cerut lucrul ăsta. Deci, încă o dată te rog, dragul meu cititor, hai să dăm mână cu mână și să dăm o mână de ajutor!
„Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”
- Toma Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu