sâmbătă, 5 mai 2012

Probleme existențiale și arzătoare la ordinea zilei

   N-am mai intrat de multă vreme să mai scriu ceva pentru că, practic, nu am avut suficientă răbdare să stau și să contemplez realitatea care mă înconjoară sau pur și simplu nu prea am avut contact cu mijloacele de prostit în masă (din capul locului țin să precizez că televizorul și o parte din presă nu reprezintă un mijloc de informare în masă, ci mai degrabă, un mijloc de a prosti și manipula populația sau masele).
   Din titlu s-ar înțelege că voi împărtăși câteva din lucrurile care chiar contează în ziua de azi cum ar fi: încălzirea globală, folosirea energiilor „verzi”, adică gratuite sau regenerabile (nu mai dau exemple pentru că sunt arhicunoscute), folosirea mijloacelor de transport NEPOLUANTE (automobilele electrice sau pe cele cu hidrogen dacă există vreun fan al motoarelor cu ardere internă, bicicleta sau chiar și mersul pe jos) sau mai puțin poluante (mijloacele de transport în comun în locul autoturismului personal) și modalități de a ne elibera din robia pe care noi nu o percepem, dar în care ne-au aruncat cei cu bani mulți care cred că ne pot avea ca pe orice obiect pe care îl posedă.
   Pare interesant, nu? DA, pentru unii care chiar gândesc mai departe de banalul cotidian și care țintesc mai sus decât media și NU, pentru cei care se mulțumesc să se uite la TV, să citească tabloide, să răspundă și să se cramponeze în micile provocări pe care viața ni le oferă și să nu aibă o inițiativă, cu alte cuvinte,  pentru oamenii banali.
   Problemele lor existențiale și arzătoare la ordinea zilei sunt:

  • virginitatea viitoarei soții a lui Pepe;
  • emisiuni care imită prost conceptul de reality-show: Noră pentru mama, Ochii din umbră, Schimb de mame, Comanda la mine, Mireasă pentru fiul meu (că e prea prost și nu știe să povestească cu fetele) = emisiuni care POLUEAZĂ eterul;
  • ce a mai făcut Liviu Vârciu (ne-am mai întâlnit cu acest papițoi);
  • ce a făcut o oarecare pițipoancă să arate mai bine decât restul pițipoancelor wanna-be care nu realizează ce fac;
  • ce se întâmplă cu mai-știu-eu-cine care tocmai s-a dat în stambă cu nu-mai-știu-ce anti-exemplu;
  • ce a mai făcut Becali;
  • jos/sus Băsescu (Boc și Mihai Răzvan Ungureanu au plecat);
  • ce pun pe masă;
  • ce mai e la TV;
  • etc. (te și miri/râzi de mori când auzi ce probleme au oamenii săracii pe capul lor).
   Oare de ce le place oamenilor să se cramponeze în chestii de genul ăsta? Nu știu și nu știu dacă am puterea să înțeleg lucrul ăsta. Promit că am să fac eforturi să înțeleg.
   Un exemplu de subiect care a fost mai putin mediatizat este acela al românului care și-a convertit Oltcit-ul în mașină electrică, mașină care îi satisface nevoile de a se mișca prin oraș. Un subiect intens mediatizat este virginitatea viitoarei soții a lui Pepe. Te las pe tine să pui în balanță care dintre astea 2 subiecte îți trezește interesul: Oltcit-ul electric sau virginitatea cuiva?
   Mergând pe stradă am realizat și am văzut că exact cei care se dau mari că au facultăți dau cu stângu-n-dreptul și fac gafe comparabile cu camera de râs sau demne de un film horror. De unde le scot, nu știu. Cert e că le scot din lectura unor autori care, practic, nu inspiră nimic; nici ei, dar nici titlul cărții.

Închei prin a spune acel citat care mi-a plăcut la nebunie:

„AI DE SPUS CEVA ÎN VIAȚĂ?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!„
                                        - Toma Caragiu

Niciun comentariu: