Am tot citit pe ici, pe colo că problema noastră sunt cerșetorii. Într-adevăr, așa este, dar ce ne facem cu cerșetorul din noi? Cerșetorul interior e acea parte a personalității fiecăruia care oricât i s-ar da, tot nu se satură și cere in mod constant cu convingerea că odată și-odată tot i se va oferi ceva substanțial. Mai întâi voi vorbi despre cerșetorul de pe stradă, cel care zice: "Nenea, îmi dai și mie un ban?" și de care de cele mai multe ori ți se face milă fiindcă e copil și stă acolo jos pe pavaj. Mulți cunosc realitatea despre acel copilaș care, de multe ori nu are nicio vină că părinții lui îl trimit la cerșit, el fiind singura sursă de bani în acea familie. Dacă s-ar investi acei bani în mâncare, sincer, eu mi-aș da restul care rămâne după ce cumpăr o pâine fiindcă știu că acei bani nu fac niciun rău nimănui, dar realitatea e de multe ori exact pe dos. Părinții (care nu știu dacă părinți mai pot fi numiți) își trimit copiii să ceară bani de la omul care trage pentru fiecare leu care intră pe card, pentru ca să își întrețină viciul. Fraților, hai să ne trezim un pic și să analizăm situația. Avem pământ bun de lucrat și noi murim de foame sau importăm mâncarea pe care ne-o putem face singuri la un preț mai mic. De ce nu facem nimic cu acele terenuri? Mulți nu mai pot să le lucreze (e corect), nepoții se fac ingineri (e bine și asta) și vine străinul la noi să investească în agricultură fiindcă noi avem cu ce, dar nu avem cu cine (e frumos?). Cei disperați pleacă de aici și se duc să facă agricultură la străini, în loc să lucreze pământul care e mai sănătos decât cel din U.E. Dar există și cazuri în care pur și simplu meseria lor nu se caută aici și deci, se duc acolo unde se pot realiza (mi se pare cât se poate de corect). Cei disperați și leneși pleacă peste hotare și se apucă de cerșit, furat și alte lucruri care nu ne aduc cinste. Cam atât despre cerșetorul de pe stradă. Voi vorbi despre cerșetorul din noi, din fiecare. În viziunea mea, în fiecare dintre noi există un cerșetor care, cum am spus mai sus, așteaptă să primească ceva pe gratis. Și mi se pare normal să spun că în fiecare din noi zace câte un cerșetor din 2 motive: 1. cu toții suntem milogii vieții 2. cu toții avem sau am avut un moment în care am cerut ceva în schimbul a nimic. Cerșetorul interior se manifestă în momentul în care un individ e prins cu mâța-n sac, are o problemă și trebuie să o rezolve cât se poate de repede, altfel va pierde ceva destul de important pentru el și lista mai poate continua. Ideea de bază e că cerșetorul interior e mai parșiv decât cel de pe stradă întrucât pe cel de pe stradă nu îl întâlnești în fiecare zi, pe când cel din tine îl vezi în oglindă în fiecare dimineață. Eu unul incerc sa il las în spate pe acest cerșetor deși apt de lucru fiindcă mă trage înapoi. Lucrul ăsta te sfatuiesc să-l faci și tu, dragul meu cititor.
Să nu te gândești, dragul meu cititor, că îmi iau concediu sau că nu mai am idei pe care să le expun aici sau fapte sociale pe care să le dezbat de unul singur. Nu.
Am ales titlul acesta pentru că Sărbătorile de iarnă sunt pentru mine un prilej de curățare și dezinfecție a minții, sufletului și inimii de tot ce am adunat peste an. Cam asta se întâmplă cu mine în perioada asta, odată cu începerea renumitei curățenii de dinaintea Crăciunului.
Extazul mă cuprinde când văd bradul împodobit și albul de afară, iar în casă se aud colinde. Indiferent că sunt de ale lui Ștefan Hrușcă sau nu, e mesajul care e transmis, dar și îndemnul la meditație și la o introspecție amănunțită.
Lăsând la o parte aspectul comercial al Sărbătorilor, a crede în Moș Crăciun nu e strict copilăresc, ci e o dovadă că totuși încă mai știi cine ești și de unde ai pornit. Cei care nu mai cred în Moș Crăciun, înseamnă că sunt bucuroși doar pentru că e sărbătoare mare și nu se lucrează. Adevărata bucurie nu constă în a servi câte un păhărel pe ici pe colo când mergi la colindat ci simplul fapt că tu, cel care colinzi (mai rău sau mai bine - asta chiar nu contează) transmiți vestea Nașterii Domnului.
Suspansul din dimineața zilei de Crăciun e de neegalat și de neuitat pentru că tot timpul speri ca dorințele tale să se fi împlinit sau să fi primit ceea ce cu multă umilință i-ai scris Moșului.
Eu chiar dacă am 22 de ani încă mai cred că totuși Moș Crăciun îmi va aduce cadourile cele mai de preț ale omului. Nu vă gândiți la apartamente, mașini, conturi grase în bănci și alte cele, pentru că nu are rost. Eu îmi doresc să îmi aducă calmul și bunătatea necesară să fac față tuturor provocărilor ce vor veni, lumina înțelepciunii pentru a-mi ajuta în meseria pe care eu acum o învăț și căreia îmi doresc să aduc cinste și puterea de a putea schimba, la nivel local daca nu la o scară mare, tot ceea ce e greșit, tot ce e satirizat și să fac să meargă tot ceea ce nu merge bine. Dacă pe acestea le voi primi, darurile materiale vor veni ele de la sine.
Până de Crăciun vă las că e de facut și curățenia de dinainte de Crăciun. Și până să vă las, vă las cu un album care mie mi se pare interesant.
Lună plină-n sentimente și trăiri.
Unele-s pline de suspans, iar altele sunt colorate.
Trăiri de istorie, dezvăluiri șocante,
Amintiri dureroase, discursuri pline-ochi de amăgiri.
Colinde care sună pe la case-mpodobite
Îți aduc aminte că ești cu cei dragi, acasă.
Pe masă sunt bucate bune, cu drag gătite
Rețete preferate de Crăciun le vei găsi pe masă.
Bate vânt ce viscolește și sunt troiene de zăpadă
Și ninge-afară mult și bine ca făina când se cerne.
Iar în sobă arde focul făcând camera mai caldă
Pe când copiii dorm cuminți cu Moș Ene pe la gene.
E vremea cadourilor și a gândurilor de bine
Supărările se uită și se împlinesc dorinți
Așa trebuie să fie, creștine
Să fim mai oameni, mai uniți!
Dar lumea de azi ne obligă
Să fim reci, inerți și mereu stresați.
Azi absolut toate se cumpără,
Dar nu suntem cu nimic mai bogați.
Copiii au de toate și mănâncă pe-nfundate
Cei mari închină multe pahare și uită chiar de toate.
Drame se întâmplă pe la petreceri,
Dar de ceva se întâmplă socoteală cui să-i ceri?
Mulți uită esența, și cumpără doar ambalajul
Oferte, chinezisme - cred că ai prins și tu mesajul.
Nimeni nu mai dă un ban celui care chiar cere
Fiindcă restu-și pun copiii-n stradă pentru țigări și bere.
Ăștia suntem noi, românii, și cu bune și cu rele,
Cu nevoi și cu probleme, dar și-o mie de belele.
Suntem calzi și primitori cei care-o știm că-i greu,
Dar e loc și de mai bine. Așa ne-ajute Dumnezeu!
Încotro ne îndreptăm?
Căci ne speriem de ce vedem!
România zace-n sânge
Și nimeni, nici măcar n-o plânge!
Peste-un timp nu va mai fi
Aceeași țară ce o știm.
Cu toții vom pleca de-aici,
În urmă vor rămâne prunci,
Ai noștri prunci care tot mor
De dorul părinților.
Și familii dezbinate
Și copii traumatizați
Care, însă, din păcate
Părinții-și văd carbonizați.
Copii lăsați fără control
Și-s căutați de INTERPOL.
Părinți alcoolici nu se-ndură
Să ia paharul de la gură,
Să dea copiilor căldură
Ca ei să prindă dragoste, nu ură!
Și ca să mai dea pe-acasă,
Nu să zică "Lasă, lasă"...
Prostul gust se preamărește.
Până unde se va merge?
România-i înjunghiată, mișelește,
Pe la spate. Iar tâlharul fuge.
Pe unde oare se va duce?
La ce fapte va recurge?
Ridicați-vă români!
Căci vine iarăși ziua voastră!
Nu doar priviți cum alți nebuni
O să încep prin a răspunde întrebării adresate. Culmea țepelor din telefonia mobilă este să suni un client PrePay să își adauge 500 de minute la abonament și să îi scadă costul abonamentului cu 30%.
Chestia asta mi s-a întâmplat acum câteva minute. Am fost sunat de un domn cu un mod de adresare respectabil (la propriu) și îmi cerea datele personale și tipul de abonament pe care îl dețin pentru a-mi adăuga 500 de minute la abonament și scăderea costului abonamentului cu 30%. Țin să precizez că domnul spunea că reprezintă ORANGE ROMÂNIA.
Că tot veni vorba de Orange România vreau să spun că ceea ce ține de infrastructura rețelei e sub orice critică. Degeaba spun ei că au acoperire națională că e un căcat mai mare decât profitul lor pe un an de zile. În momentul în care am să stau în casă și am să aud vocea clar în cască atunci mă voi declara mulțumit de serviciile lor. Ofertele sunt bune, mai ales pe Orange young unde cu bani puțini vorbești cât te ține gura.
Și totuși, plătim niște servicii proaste.
Tot aici merită menționat faptul că pe lângă faptul că plătim servicii proaste sunt oameni destul de vulnerabili la țepe de genul. O grămadă de oameni au încărcat cu sute de euro conturi de PrePay, o grămadă de oameni au transferat credit unor dobitoci care nu au bani să își cumpere o cartelă, dar au bani să sune oameni care în sărăcia lor sunt creduli și urmează instrucțiunile transmise. Se vor trezi din visul că vor câștiga o mașină în momentul în care vine factura de 200 de euro care trebuie plătită la data de. În caz contrar, abonatului i se va restricționa abonamentul și dacă nu va plăti, acesta va fi acționat în judecată. Instanța judecătorească va decide ca omul care a luat țeapă să plătească suma restantă și cheltuielile de judecată. Sumă care nu e una accesibilă oricui.
O greșeală majoră a Orange România este aceea că nu a eliminat posibilitatea folosirii numărului ascuns sau a codului #31#xxxxxxxxxx (unde cei 10x reprezintă numărul format). Eu de exemplu cui mă plâng că am primit un apel de la un număr privat la ora 11:01 pe data de 10 noiembrie 2010? Cine o să mă creadă că mi s-a spus că o să mi se adauge 500 de minute la abonament și costurile or să îmi scadă cu 30%? NIMENI!
Rog frumos Orange România să anuleze folosirea serviciului de ascundere a identității numărului apelant și să permită tuturor utilizatorilor serviciul de barare a apelurilor ce vin de la numere ce nu se află în lista de contacte a utilizatorului respectiv indiferent dacă a semnat un abonament sau are un cont PrePay.
Dacă o să mi se mai întâmple încă una ca asta, voi înregistra conținutul convorbirii telefonice și îl voi posta.
Sistemul de invatamant cu care au fost obisnuiti parintii nostri s-a degradat in asa hal incat pur si simplu nimeni nu mai vrea sa faca o scoala si sa o termine cu bine, si daca o termina cu bine, ori are mintea praf, ori o sa o ia pe ulei intr-un viitor apropiat sau departat (in functie de persoana).
Eu acum vorbesc din punctul de vedere al unui elev la Scoala Postliceala Sanitara de la Bistrita, Grup Scolar Sanitar. E ok in principiu ca eu, la specializarea asistent medical generalist, am prins un loc bugetat bazat pe un examen de admitere si nu pe pile (cel putin asta tind sa cred). Anul 1 a fost cum a fost in sensul ca am avut 18 materii care ori erau predate aiurea (gen anatomie), ori erau materii de umplutura (gen mediu si sanatate). Cat despre colectiv, ne-am adaptat care cum am putut unii cu altii si treaba a mers.
Acum e anul 2, anul de foc sau anul in care ori ne stricam de cap, ori renuntam cu totii la scoala, ori se schimba ceva. De ce? Anul 2 are 21 de materii din care cele mai "importante" sunt: principii de baza in cercetare si management carora le-a fost alocat 2,5 ore fiecare pe saptamana. Motivul? Nu stiu. Oricum, materia de management nu ne este asa utila numai daca chiar vrem sa dam examen pentru un post de conducere, ori ca sa ajungi acolo nu iti trebuie doar sa ai materia asta parcursa si tocita pentru ca in final sa fi un manager prost. Putea sa fie introdusa ca o materie optionala. Materia cea mai inutila e principii de baza in cercetare. De unde pana unde scrie ca un asistent medical trebuie sa stie de societatea cunoasterii, de observatie, de experiment de cunoasterea stiintifica si cea empirica, precum si filozofia celor descrise anterior? In momentul in care pacientul face STOP CARDIAC nu o sa incepi sa ii povestesti despre cunoasterea empirica, nu o sa ii povestesti filozofia eticii experimentelor pe subiecti umani si in niciun caz nu o sa ii faci paralela intre cunostinta empirica si cea stiintifica. In mod normal trebuie sa il reanimezi si asta intr-un timp cat se poate de scurt!
Materii de specialitate ca de exemplu reumatologie, ORL, oftalmologie etc au durate de timp destul de scurt si ca sa nu mai povestesc de faptul ca un curs la una din materiile specificate se tin O DATA LA 2 (DOUA) SAPTAMANI!
Limbi straine nu zic ca nu trebuie sa stim. Sa se aloce timp mai mult materiilor de limbi straine fiindca noua daca ne sunt recunoscute studiile in afara, va trebui sa stapanim o limba de circulatie internationala! Daca vreti sa reprezentam Romania peste hotare, va rugam frumos sa nu ne faceti sa ne murdarim la gura de engleza asa cum fac cei care "stiu" ce e mai bine pentru noi!
Eu am avut numai câteva săptămâni de vacanță, alții au avut mai multe, alții nu au avut deloc vacanță. Oricum începe din nou școala și asta îi preocupă și pe elevi, dar mai mult pe părinți fiindcă vor ca odraslele lor să aibă toate rechizitele de care au nevoie (inclusiv caiete de fițe și stilouri cu Hanna Montana sau cu Ben Ten). Unora le place ceea ce fac la scoală, alții nu (deci chiulesc care cum pot) și alții stau la ore ca să nu încaseze absențe. Și da. Începe un nou an plin cu noi experiențe, profesori care vor fi în mare parte noi și posibil amintiri noi (de ce nu?)
Multă baftă celor care azi încep un nou an școlar și multe realizări celor care abia acum ajung în băncile școlii și își încep drumul în viața de elev.
Unde ești tu, Țepeș Doamne? Oricum de oriunde ai fi, ai vrea să te întorci înapoi cât mai repede cu putință. România a ajuns într-un hal fără de hal. Acum România e o țară în care bunul simț a dispărut și a înflorit prostul gust. De ce zic că a înflorit prostul gust? Pentru că în goana după bani, orice român poate trage două trei vânturi, face vreo 2-3 vocalize false în fața unui microfon de proastă calitate într-un studio relativ prost și gata, a scos "HITUL VERII". Și ca totul să fie mai frumos, toată lumea e acum "RAPPIN' ON". Trompetista e rappin' on, Ana Lesko e cu Connect-R in „za betroom” (nicidecum „in the bedroom”). Același sintetizator îl găsești la orice artist care apare acuma după o perioadă în care nimeni nu a produs nimic și am luat muzica din vest și am plagiat-o ca sa o putem înțelege mai bine fiindcă așa-zișii artiști ai noștri au copiat rețeta de succes a manelarilor care se uită în oglindă și deja scot maneaua verii. Pe ăia nu îi condamn fiindcă mai mult de atât nu ii duce capul. Însă pe cei care totuși au intrat în industria muzicală mioritică îi condamn pentru că nici măcar nu cunosc genul de muzica pe care il dau pe piață și pe care prostimea îl ascultă ca fiind ceva WOW. Nu știu dacă mă înțelegi, dar dovezile sunt vii și postate pe internet. Vrei exemple? Caută interviul INNEI înaintea unui concert din Ungaria. Pe lângă faptul că engleza ei era una proastă (nu știu cum de au trecut-o profesorii la școală fiindcă daca îi eram eu profesor de engleză până în ziua de azi stătea în băncile școlii) mai sar și cei care o idolatrizează spunând că: „dar voi nu înțelegeți că era în stare de șoc și de aceea nu putea lega 2 cuvinte ca lumea?”. De asta mă iau pe mine dracii când aud muzica ce se pune la One FM. Și probabil o sa mă întrebi: „Ok. Ai ce ai cu cei care inundă frecvențele cu căcaturi, dar cu cei ce le ascultă ce ai?” Răspunsul la întrebarea asta e simplu: ceea ce mă deranjează pe mine la specimenele astea e faptul că dacă le ascultă să le asculte pentru ei. Pe mine să mă lase în pace să îmi fac somnul, nu să circule cu rabla de BMW (până și Dacia lu' tata din 1986 e mai bine întreținută) in care are un tub de bas și să bubuie de să-mi sară geamurile din ferestre. Să le asculte ziua, că nu am treabă. Într-o zi am auzit la Radio România Actualități rezultatul înfiorător al unu sondaj făcut în rândul tinerilor. Rezultatul a fost că în România, trei sferturi din populația tânără ascultă muzică de proastă calitate, în timp ce doar un sfert mai ascultă muzică de bună calitate. De ce? cei trei sferturi nu se obosesc să își folosească creierele în mod util, în timp ce restul le folosesc, dar nu au cu cine. În concluzie, te rog să asculți ăiesa de mai jos. O să îți dai seama de ce. Numai bine! Asculta mai multe audio Muzica
"Vreți o soluție? Mai facem o revoluție! Vrem un trai mai bun și o altă constituție!!!"
De ce am început cu acest citat? Pentru ca să se știe că la noi în țară cuvântul de ordine este nemulțumirea. Mulți oameni sunt nemulțumiți că de la 01.06.2010 vor avea un salariu cu 25% mai mic decât îl aveau candva. Salarii și pensii de care s-a bătut joc în ultimul hal. Până acum ne-am furat căciula unul altuia și puține și prea puțin evidente sunt cazurile în care un om onest a reușit să își facă un rost în viață. Clasa noastră politică face licitații fel de fel iar banii pe car îi împrumutăm se duc pe tot felul de investiții de care țara noastră nu are nevoie la ora actuală. Un exemplu care îmi vine în minte este acela că doamna ministru a mediului Elena Udrea a organizat o licitație pentru a schimba întregul sistem informatic din cadrul ministerului. Mai pe șleau, au cumpărat calculatoare noi cu sisteme de operare noi (evident Windows) și uite așa s-au dus banii noștri munciți. O parte se duc la Bill Gates pentru că softul ăsta trebuie cumpărat și o parte se duc in buzunarul producătorului de sisteme de calcul și încă o parte se mai duc în buzunarele celor de sus care oricum altceva nu știu ce să facă decât sa povesteasca legi și să le voteze. Acum stând și judecând la rece, te întrebi ca tot omul: "Unde sunt programele alea de care se povestea prin campania electorala? Unde ne este binele promis de dinainte de alegeri?" Statisticile ne spun că românii o duc bine. Întrebarea e: Care din români? Pentru că în orice caz nu cei care lucreaza numai ei știu cum și în ce condiții, ci aceia care apar frumos la TV și ne spun că în România este totul ok. Știrile de la ora 5 devin din ce în ce mai înspăimântătoare și afișează o realitate nevăzută, o realitate dureroasă, o realitate pe care nu se cade să o vezi într-o țară care este membră a Uniunii Europene. Din câte am observat, treaba la noi se face numai pe hârtie (vorbind la modul general), dar în realitate nu se vede nimic. De ce? Pentru că după 1989 românul a zis ca vrea tot ce i-a fost luat de regimul comunist. Acum a primit mai mult decât poate duce și omul simplu de la țară abia poate lucra un hectar de pământ. Piața de desfacere a produselor agrigole autohtone a fost decimată datorită normelor UE. Obiceiurile noastre din străbuni le mai știm doar de la bătrâni care le mai povestesc (exemplu tăiatul porcului). Ouăle de găină trebuie inscripționate cu fel de fel de cerneluri, iar la pasti nu poti sa ciocnești un ou și să spui un "Hristos a înviat!" că ești de râsul curcilor cu oul tau cu data de valabilitate inscripționată. Uniunea Europeană ne-a adus mai multe necazuri decât bucurii. Uniunea Europeană nu tine cont de natura românului, de originea lui, de obiceiurile cu care a crescut și pe care are obligația morală să le transmită generațiilor tinere. Uniunea Europeană o să ne aducă euro, monedă pe care nu suntem suverani. În concluzie, direcția în care se îndreaptă România este una greșită și dacă noi, ca popor nu reușim să facem ceva pentru a ne fi nouă mai bine, înseamnă că NU suntem adepții zicalei "DUMNEZEU ÎȚI DĂ, DAR NU ÎȚI BAGĂ ÎN STRAIȚĂ".
N-am nimic cu nimeni pana la momentul in care cineva vrea sa imi bage ceva pe gat si mie nu imi place. Cam asa s-a intamplat si azi in sfanta zi de Duminica si nu numai. In timp ce eu pur si simplu leneveam la tara in pat (banuiesc ca inca mai am dreptul sa fac chestia asta) ma trezesc ca intra in casa doi domni imbracati la costum cu genti pe umar. S-au prezentat cine sunt (oricum ceva unguri erau) si au inceput sa imi toraie despre adevarata credinta si adevaratul nume al lui Dumnezeu. Sincer, am ramas panou auzind chestia asta pentru ca eu nu stiu ca Dumnezeu sa aiba un anumit nume. Pana sa ma lumineze ei ca "Adevaratul nume al lui Dumnezeu e Iehova". In secunda urmatoare am crezut ca explodez de nervi. In loc sa stau sa imi vad de odihna mea pretioasa ma trezesc in casa cu doi iehovisti care incearca sa ma convinga ca Sfanta Treime in fata careia eu ma inchin, ca Crucea in care cred si ca ortodoxismul e o oarecare secta. De ce incearca o pereche de martori ai lui Iehova sa ma lamureasca cum sta treaba cand eu de fapt stiu ca credinta ortodoxa este cea dreapta (din greaca ortos = drept si doxa = credinta) si ca eu nu o sa imi las credinta pentru nimic? Dimpotriva, dogmele martorilor sunt cat se poate de gresite. De ce sa nu sarbatoresti Craciunul care e una din sarbatorile mari ale crestinatatii? De ce sa nu sarbatoresti ziua de nastere a propriului tau copil? De ce sa nu sarbatoresti? De ce sa nu te confesezi unui preot care a ales sa fie preot pentru a se ruga pentru noi, restul pacatosilor? De ce sa refuzi sa crezi in Sfanta Treime si sa indepartezi de la tine semnul Crucii celei Sfinte? De ce sa adopti niste dogme care sunt traduse gresit? Plus de asta nu e o religie veche de cand lumea. Simplul fapt ca lumea crestina s-a impartit in 2 la 1054 nu schimba datele preoblemei. Sunt catolici si ortodocsi. Apoi s-au "trezit" doua capete luminate Martin Luther si Jean Calvin (un avocat) sa schimbe si sa combata dogmele catolicismului. Reflecta, te rog, la ceea ce am scris mai sus si nu lasa pe nimeni sa iti bage ceva pe gat!
Sună simplu şi concis: la piaţă. La piaţă te mai întâlneşti cu lumea, mai vezi câte una-alta și te miri de multe ori de ce vezi, auzi și descoperi. Bineînțeles că nu lipsesc cocalarii, pițipoancele și bișnițarii (cămătarii). Înainte să ajungi în perimetrul destinat pieței te întâlnești cu cămătarii care te întreabă: „Băiatu', nu ai la schimb nimic? Euro, Dolari, telefoane?” După părerea mea, e mai bine să ferești oameni de genul ăsta pentru că nu habar nu ai cu ce te legi la cap și s-ar putea să ai dureri de cap când vezi că ai fost păcălit. Poliția totuși nu îi mătură de pe străzi iar asta face din niște oameni care vor sa faca niște bani mai mulți pe o cale și așa ilegală in o seamă de oameni de care să fugi pentru că la un moment dat s-ar putea să devină violenți pentru simplul fapt că au banul. OK. Am trecut de cămătari destul de repede pentru că pur și simplu nu ai nicio treabă cu niciunul din ei și te lasă în pace. Și ai intrat în perimetrul pieței, un loc unde lumea mișună, un mic univers unde banii cât de cât cinstiți se transformă în mâncare cât de cât ecologică. Toate au câte un preț și e afișat dupa cum se pricepea omul mai bine. Un exemplu de preț este acesta:
ROȘYY BETON DE GRĂDYNĂ 3 LLY...... Bine am zis la inceput că aici avem de-a face și cu cocalari care au dat de gustul internetului și a SMS-urilor, dar care nu au habar să lege două cuvinte. Cum s-ar spune, viitorul ignoranței și a prost-gustului e asigurat.
Mai sunt și tipi dubioși de prin sud care mai cer să vadă telefonul tău și să îți propună schimburi de telefoane dubioase. E mai bine sa le ceri acele ROȘYY BETON DE GRĂDYNĂ cu 3LLY kilu' și să te duci în treaba ta...
Ziceam că te mai întâlnești cu careva și mai stai în povești ca să îți mai treacă timpul și ție mai altfel și stai cam o jumatate de oră bună în povești. Ce să-i faci? E un prieten vechi și nu l-ai mai vazut de ceva vreme. Ți-a spus cum o mai duce, ce afaceri mai învârte, ehh.. nimicuri d-eștia... Ți-ai făcut cumpărăturile și ieși din piață plin de roșii, castraveți, cartofi, ardei etc. și cam mori de cald, dar lasă că ajungi acasă și o să iei o pauză bine meritată...
E frumos ce fac serviciile sectrete moldovene? E diplomatic?
Nu am investigat celelalte scandaluri diplomatice in care au fost implicati reprezentantii Romaniei, insa acesta mi se pare cel mai de prost gust scandal in care a fost implicata diplomatia romana. E mult mai usor sa te apuci sa dusmanesti si sa terfelesti in noroi imaginea cuiva decat sa gasesti o solutie de mijloc. Daca e sa ne apucam sa facem inscenari consulului Moldovei si sa il declaram persona nongrata nu ar fi diplomatic din partea Romaniei.
Pot pune pariu ca oricati ambasadori ar trimite Romania in Republica Moldova, toti ar fi siliti sa demisioneze sau ar fi declarati persona nongrata numai daca acel ambasador ar fi un comunist mai comunist decat Lenin si Stalin la un loc.
Cu totii stim ca orice om are o viata publica si o viata privata. Iar dreptul de a avea o viata privata, e un drept fundamental si nimeni nu ar trebui sa isi bage nasul in viata nimanui, fie ca e vorba de ce a facut vecinul de la 4 sau ce a facut consulul roman cu acea fetiscana.
Inscenare, inscenare, dar sa ajungi sa pui imnul Romaniei pe un filmulet care se raspandeste pe internet mai ceva ca ciuma mi se pare o dovada de lipsa de respect si mentalitate inapoiata undeva in anii 1980.
Hai sa ne gandim ce ar face Republica Moldova in momentul in care pe internet ar aparea consulul moldovean impreuna cu o fetiscana, iar la inceput sa punem si noi imnul Republicii Moldova. In viziunea mea, autoritatile moldovene ar chema in ajutor pe cele ruse, ba chiar le-ar spune plangand ceea ce s-a intamplat.
Hai sa ne mai gandim la o alta treaba: pe filmulet o sa vedeti ca fata tipa de placere la propriu. Mai spre seara o sa iasa cu prietenele ei in oras la un suc si o sa le zica: "Vai draga, mi-am tras-o cu seful. E un armasar in pat." Si bineinteles ca o tipa va fi invidiata de prietenele ei care isi vor dori si ele sa si-o traga cu un diplomat roman, iar apoi sa iasa inca un scandal de genul asta.
Domniţe, cavaleri, menestrei, măscărici şi călăi. Trei zile la Bistriţa asistăm la serbările zilelor medievale.
Într-o lume digitală în care am uitat de unde ne tragem, e binevenită o manifestare de genul ăsta pentru că sunt multe lucruri care nu sunt scrise în cărţile de istorie şi pe care le poţi vedea chiar în centrul istoric al oraşului. A fost nevoie de o astfel de manifestare cu atât mai mult cu cât ignoranţii au dat foc anul trecut Bisericii Evanghelice, simbolul şi mândria oraşului Bistriţa.
Pe de altă parte, o lecţie de istorie nu strică niciodată pentru că un oarecare e blestemat să o repete dacă nu are habar. De exemplu, am asistat la concertul unde se cânta muzică medievală. Toate bune şi frumoase până când cineva din spatele meu se apuca să comenteze inutil şi pe deasupra erau şi comentarii impertinente. Când m-am uitat în spate era un admirator înfocat de-al lui Guţă, Salam, Peşte şi alte nume de mâncăruri şi personaje de telenovele. Şi ca să-şi arate prostia până la capăt, şi-a adus copilul mic in apropierea boxelor care aveau o putere destul de mare. E bine, oare aşa ceva? Nu prea cred.
E mai bine să las asemenea critici şi să vă împărtăşesc şi vouă câteva imagini...
Ani de-a rândul ne-am tot întrebat: "Oare cum o să fie sfârşitul lumii?" Unii spun că deja am ajuns acele zile apocaliptice alţii susţin încă teorii cum că mai e până la sfârşitul lumii... Habar nu ai ce sa crezi. Toţi te îmbată de cap tocmai când ai început a-ţi forma propria opinie. Mai întâi vin ortodocşii care susţin că am ajuns acele zile când "...Nu vom putea cumpăra sau vinde fără să primim semnul fiarei..."; se face referire la acele cip-uri biometrice care conţin toate datele personale. Apoi vin adventiştii care susţin că nu cip-urile sunt semnul fiarei ci nerespectarea zilei de odihnă a Divinităţii. Adventiştii consideră că ziua a 7-a e sâmbăta. Ei bine, eu am verificat în Biblie şi nimeni nu pomeneşte că ziua a 7-a e sâmbăta. O altă categorie ar fi cercetătorii care spun că încălzirea globală ar putea pune capăt vieţii pe Pământ. Ei bine semnele astea sunt ceva mai clare şi mai pe înţelesul tuturor. Dar ce ne facem cu ce e scris în Biblie? Cum vom şti să interpretăm cele scrise acolo? Poate sfinţii părinţi ar trebui să ne explice mai bine cele scrise îm Scripturi iar noi să ştim clar că există adevărui şi de o parte şi de cealaltă. Mai zilele trecute am văzut un film numit "Îngerul digital" care condamna cip-urile biometrice. Destul de multe lucruri văzute în acel slideshow de o oră şi 52 de minute mi se păreau aberante însă mi-am dat seama că la o adică merită văzut. Cel puţin măcar am aflat că totuşi ştiinţa se intersectează cu religia în momentul în care cercetătorii ruşi au reuşit să înregistreze urletele de durere din iad. Nu mi-a venit a crede. Aşa că am ascultat de mai multe ori înregistrarea... Sună plauzibil. Caută şi tu filmul ăsta. Şi parcă am mai spus că mai e o categorie de oameni care spun că mai este până la apocalipsă. Ce e drept, ei susţin că o să msi treacă ceva vreme până ce hidrogenul din Soare se va consuma. Până atunci, chiar şi blog-ul ăsta o să ajungă lut de oale pentru încă o rasă umană. Care din cele trei teorii le acceptati? Lasaţi comentarii mai jos...
"Băieţii au fost luaţi în pauză de persoane îmbrăcate în civil, urcaţi cu forţa în trei maşini şi duşi în direcţie necunoscută.
În același timp, polițiștii îi caută prin școli și universități pe elevii care au participat la protestele din centrul capitalei.
Serviciul de presă al comisariatului general de poliție a declarat că a inițiat o campanie de a convinge elevii să nu iasă în stradă. Poliția a confirmat faptul că încearcă să identifice tinerii care au participat la proteste pentru a fi pedepsiți conform legii."
...... Asta se întâmplă în Chişinău, oameni buni!!! Români sunt luaţi şi duşi astfel incât să nu se mai ştie de ei. De ce? Nu pentru că aşa vor cei ce fac lucrurile astea ci pentru că aşa doreşte preşedintele Republicii Moldova!!! Bine ar fi să fie pus la zid şi omorât pentru cele ce a săvârşit. Iar românii de acolo să spargă graniţa de peste Prut şi să ceară unirea cu patria mamă. ..... De ce trebuie să se întâmple aşa ceva? Cei care suferă de o criză a identităţii naţionale ar trebui să se ducă la cei care i-au îndoctrinat şi să rămână acolo câtă vreme vor mai trăi... ..... Basarabeni, daca cumva din greşeală citiţi blog-ul acesta, eu vă spun un singur lucru: LUPTAŢI PENTRU LIBERTATE!!! LUPTAŢI PENTRU UNIRE!!! LUPTAŢI PENTRU DREPTUL DE A TRĂI ÎNTR-O LUME A SECOLULUI XXI!!!
... "Daca acum nu se face revolutie in Moldova atunci nu se va mai face vreodata!!!...acum e momentul sa fie dati jos comunistii si sa se faca unirea cu Romania. S-ar rasuci in mormant si teodorivici si grigore vieru sa vada curajul tinerilor moldoveni si ce au facut zilele aceastea in capitala moldovei. Mi-au dat lacrimile in momentul in care s-a intonat "Desteapta-te Romane" in Chisinau... ACUM E MOMENTUL UNIRII !!! ROMANIA E CU VOI !!!!!!" ... Aşa zicea un oarecare om care comenta evenimentele din Republica Moldova. Hai totuşi să fim patrioţi şi să fim alături de ei.
Hârtiile sunt hârtii; se pot rupe Vorbele sunt vânt. Duşmanii să se surpe Căci ROMÂNII sunt unici pe pământ!
Frate ardelean, frate muntean Şi cel moldovean Fi acum aproape de cel basarabean Iar jertfa ta nu va fi în van!
Ultima zi... Ce mai e de zis cand timpul trece ca nesimtitul si vezi ca iti expira contractul iar sefii nu il mai prelungesc din cauza asa-zisei crieze economice. Oricum iti mai ramane vreme sa te pregatesti pentru facultate si sa redevii student... Vreme este destula... Esti un pic mai copt la minte si poti sa faci fata fara nicio problema... Nu inteleg de ce unii de varsta mea se streseaza ca raman fara serviciu. Poate ca acestor oameni le place banul mai mult decat orice alta calitate morala. Ce e drept de aici se naste conceptul de cocalar si pitzipoanca. Si sincer, daca sistemul din tara noastra nu era defect din faza de proiectare, nu se ajungea la asa ceva. Acum ne-am trezit mai tarziu sa incercam sa oprim extinderea curentului care mai mult promoveaza kitsch-ul, nesimtirea si alte defecte ale societatii romanesti cu care ne place sa ne afisam la noi iar de la celelalte tari cerem respect pentru Romania. Mi se pare cam deplasata gandirea. Pentru ca mai intai trebuie sa te respecti pe tine insuti si apoi pe celalalt. Dar daca nu exista respect fata de sine, deja nu mai poti vorbi de respectul fata si pentru celalalt.
Salutare!!! Chiar credeaţi că scăpaţi de mine? Cine credea chestia asta se inşeală amarnic... Bine... Ce e drept recunosc că am avut nevoie de o pauză bine meritată ca să îmi adun un pic gândurile şi să găsesc subiecte noi de discuţie, altele decât cele studenţeşti. Cei care au mai citit scrierile mele, probabil au înţeles cu cine au de-a face şi s-au obişnuit cu ideea că exista unul care stă, observa, meditează şi apoi spune ce vede. Şi toată chestia asta se întâmplă ca in bancul in care doi gineri stau de vorbă la un pahar de tărie. Primul zice: -Dacă îi spui soacrei mele ceva, pe o ureche intră şi pe alta iese... -Soacră-ta e mic copil pe lângă soacră-mea... Dacă îi spui soacrei mele ceva intra pe ambele urechi dar sa vezi ce iese pe gură... Ei bine aşa şi eu... Văd cu toţi cei patru ochi ai mei, aud cu două urechi iar rezultatul iese pe o singură gură...
Acum o să încerc să încep să vă povestesc prima zi de lucru de după primul meu concediu.... În principiu nu prea ai ce povesti... Asta e chestia care mă amuză.... Dar poate sunt chestii ce nu se merită povestite pentru că sunt nimicuri pe care oricine le vede şi nu prea au o importanţă majoră... Un singur lucru m-a pus un pic pe gânduri... Multă lume îmi spunea că prima zi după concediu e cea mai lungă zi.... La fel e şi ziua cand iei concediul.... Sau mă înşel? Oricum nu contează... Mie, mi s-a părut chiar foarte scurtă... Sincer... Probabil omul se gândeşte aşa: "OK... Prima zi e ca prima zi... Dar ce mă fac cu celelalte?" Şi uite de ce lumea crede aşa.... În loc să se gândească altfel: "Mă duc acasă, fac un duş, petrec restul zilei cu nevasta (aici mă refer la cazurile in care se poate vorbi de aşa ceva.... pentru restul s-au inventat hobby-urile) la fel şi noaptea (pentru ceilalţi vorbim de somn dulce somn ca ai tras la lucru pana ţi-au sarit capacele SAU NU, depinde de fiecare... Oricum ai lua-o, DORMI DUS, nu contează unde...") şi a doua zi sunt cu o zi mai aproape de ziua de salariu... Când vine ziua de salariu, sau weekend-ul, automat te bucuri din orice pozţie... De ce? La întrebarea asta poate voi raspunde într-un alt articol... CIAU!!!