Rețelele de socializare și curentul antisocial

   Dacă ar fi să te întreb de ce au fost create aceste așa-zise rețele de socializare mi-ai spune: „Dăăăă, ghici? Pentru socializareeeee. Loser-e!” Ăsta e și răspunsul pe care mi-l dau și eu mie acestei întrebări... retorice.
   Din punctul meu de vedere, aceste rețele de socializare nu sunt altceva decât un mod de a te face vulnerabil în fața celor de care te ferești, ascunzi etc. Din moment ce vrei să te ascunzi de cineva se cheamă că începi să ai un comportament antisocial care cine știe unde va duce.
   Fenomenul antisocial a început - din punctul meu de vedere - odată cu înființarea hi5-ului, myspace-ului și, de ce nu, a colosului facebook fără de care 90% din tinerii care au un cont acolo și îl accesează de mai multe ori pe zi ar declara că probabil s-ar fi sinucis. Și de ce spun că fenomenul antisocial a început odată cu fondarea acestor rețele de socializare?

1. Odată ce 70% din timpul pe care ți-l acorzi ție și numai ție se duce pe facebook, de aici rezultă că lipsește contactul interuman nemijlocit de tehnologie.
2. Din moment ce acel contact lipsește, omul devine un animal, apoi mașină și în cele din urmă dă ortu' popii pentru că devine emo și își taie venele pe lung ca nu cumva să mai poată fi cusut.
3. În cadrul acestor rețele de socializare, apar și fenomene antisociale gen cocapințipocismul, curentul emo, metode de a „sparge” anumite conturi pentru a obține informații despre persoana care și-a făcut privat contul tocmai pentru a evita orice neplăcere, comportamente antisociale necenzurate. 

   Cred că aceste 3 motive sunt destul de bine întemeiate pentru a crede că rețelele de socializare ne-au făcut niște ființe antisociale.

   Un alt aspect este acela că multă lume își face poze doar pentru a avea ce pune pe facebook. Mi se pare o porcărie pentru că nu va pune respectiva persoană anumite poze ce nu trebuie văzute, ci va pune altcineva și va ieși la iveală că fata lu' tata trage etnobotanice de-i sar capacele.

   Ceea ce face facebook-ul cât-de-cât util e faptul că aduce aminte tinerilor că pământul trebuie lucrat și etapele unei recolte bune. Ceea ce nu face aplicația respectivă e faptul că nu transpune în viața reală ce se întâmplă acolo. Uite cum rămânem cu buza umflată și ne mirăm că economia nu merge. Da' nu ne-ntere de economie atât timp cât mami și tati plătesc curentul și netul să putem intra pe fuțbuc să ne jucăm de-a fermierii. Când astea 2 servicii vor fi sistate, atunci ne vom da seama că trebuie să facem rost de bani pentru a plăti acest deliciu. Lucrând, realizezi că îți e mai bine fără facebook și că instant ca nessu' vrei cu totul altceva de la viață.

   Ceea ce mă distrează și mă enervează în același timp, e bârfa care se naște și începe cu întrebarea: „Ai văzut ce poze și-a pus X pe facebook?” Eu prefer să nu știu și când sunt provocat la discuții de genul ăsta spun clar că pe mine nu mă încălzește cu nimic nici dacă și-ar pune poze așa cum l-a făcut/a făcut-o mămica lui/ei. Și mai apoi nimeni nu are poză mai tare ca a mea, și anume, propria-mi umbră. Mă caracterizează întru totul fiindcă sunt asemeni unei umbre atât ca ființă, cât și ca prezență.

   Concluzionez prin a spune că e mai bine să ieșim din case și să ne întâlnim pe afară decât să rămânem niște oameni cu degete subțiri fără pic de vlagă. Și mi-e dor de contactul interuman.

   Tu ce zici?

   Numai bine!

Dor

      Salut! După câteva încercări nereușite de a posta pe acest blog, s-ar putea ca să și reușesc să postez ceva care să merite a fi citit. Mi-a fost dor să postez ceva.
      Sunt cam extenuat după un an în care am avut parte de provocări noi, am întâlnit oameni și situații complet noi pentru mine și pentru asta sunt recunoscător mediului în care îmi fac eu veacul.
      Și totuși, devin plictisit de același mediu, de aceleași peisaje chiar dacă în fiecare zi fac ceva nou. Deși, dacă stau bine să îmi amintesc, nu am făcut nimic nou ca să mă laud, ba mai mult, simt că în fiecare zi rutina pune stăpânire pe viața mea din ce în ce mai mult.
      Simt nevoia să călătoresc, să stau „spânzurat” în geamul unui tren care se mișcă cu viteză fără să conteze destinația. Aș vrea să pot să contemplu peisajul pe care îl văd foarte rar și să aud glasul roților de tren care bat același ritm de ani buni de zile.
      Simt nevoia să fotografiez tot ceea ce văd. Câteodată stau și mă gândesc dacă e posibil să pot să scot informația pe care o primesc prin intermediul ochilor și urechilor și să o pot stoca pe un dispozitiv compatibil cu calculatorul. Ar fi interesant să pot să văd pe monitorul calculatorului meu o fotografie de 150 megapixeli și să rămân impresionat de detaliile pe care le poate capta ochiul și pe care creierul le ignoră pentru că nu sunt interesante pentru el.
       Simt nevoia de o deconectare de la toate rețelele (GSM, internet, socializare, electricitate, apă, gaz, tv etc.) și să fiu așa cum au fost strămoșii mei (adică una cu natura). Practic, omul nu a fost niciodată mai presus de natură, dar în ziua de azi, omul se separă tot mai mult de natură din două mari motive: poluarea care s-a întors împotriva sa și nevoia de a-și crea propriul mediu care să semene cu natura, dar nici pe departe nu e așa. Toate încercările de a simula mediul înconjurător sunt niște eșecuri nocive, poluante pentru om și esența lui.
      Simt nevoia să retrăiesc anul acela de studenție, să mă duc să mă rup în acel loc în care am întâlnit un om care mi-a fost alături când mi-a fost bine și rău și la a cărui prietenie țin și azi. Simt nevoia să beau 4 beri și să dau din cap până la 4 dimineața când mă voi întoarce în cămin și voi dormi până la loc comanda. Când mă voi trezi voi fi avut o febră musculară a mușchilor gâtului (asta e dacă nu am antrenament).
      Simt nevoia să stau la lac și să citesc ceva în timp ce aud sunetul lin al apei care și așa nu e prea curată - între noi fie vorba, la vale e mult prea multă gălăgie și mi-ar distrage atenția.
      O să închei acest post prin a spune că „Mi-e dor să cânt, să râd, să plâng și mi-e dor de ducă măi! Nu știu unde m-aș duce! Doar atât: să închid ochii și să uit și de lume și de mine și de tot!” - e replica mea preferată dintr-o piesă de teatru pe care nu am apucat încă să o joc în scenă, dar poate, într-o zi o voi juca.
      Ție de ce îți e dor?


      Numai bine!

facebook, counter strike și Băsescu

      Salut din nou! Realitatea din zilele astea este una cât se poate de sumbră oricât de optimist ai fi. Și asta se datorează celor 3 factori enumerați mai sus.
      Mai întâi, voi începe cu o renumită rețea de socializare care nu numai că aproape a cucerit internetul, dar și mințile adolescenților. Vei veni și mă vei întreba în comentarii de unde și până unde am ajuns eu la concluzia că facebook-ul a tâmpit și ce a mai rămas de tâmpit din tineretul țării.
      Motivul 1: facebook-ul = hi5 = orice rețea de socializare e plină de scurtături importate de la americani și s-a găsit un cunoscător de limbă engleză să le traducă și proștilor care nu au nici cea mai mică tangență cu limba engleză (i s-a făcut milă). Proastă alegere a făcut acel luminat. Acum toată lumea e cu: wtf, omg, lol, brb. d(f)nd și lista mai poate continua.Ca să nu mai pomenim și de scurtăturile specifice românașilor gen: k, q, vb, knd, plm, pl etc.Pe lângă aceste scurtături au apărut și acele cuvinte care, din nou, nu au nicio tangență cu limba română, dar sunt scrise pe messenger: simpt, skumpik, somnik etc. (vă rog să mă iertați că mi-am pângărit tastatura scriind asemenea cuvinte, dar a trebuit să dau câteva exemple pentru cei neavizați). Datorită acestor scurtături (fie ele importate sau mioritice) și messengerisme (cuvinte care s-au născut pe messenger și acum fac parte din curentul cocapițiponcism) tinerii din ziua de azi au dat-o în bară la bac. Totuși e bine că mami și tati le-au pus în mână gadget-uri performante la care nu știu folosi nici măcar funcțiile elementare, darămite funcții avansate.
      În altă ordine de idei, am văzut că nu ne-am pierdut îndemânarea în a ne cultiva pământul (evident, virtual!). În momentul în care pui pe unul să lucreze pământul din care a fost creat cu muuuuuult timp în urmă, se uită la tine mai încruntat, te înjură de mamă (în cel mai rău caz iei o bătaie de nu o împarți cu nimeni) și apoi pleacă în trombă cu mașina cumpărată de tati.
      Motivul 2: counter strike-ul = e cel mai renumit joc din gama celor de împușcat. Dar de ce să îți pierzi vremea împușcând virtual niște personaje când ai ocazia să te înrolezi in armată și să apeși acolo pe trăgaci. Partea cea mai proastă e că acolo nu mai ai cum să dai restart. Ai fost împușcat, ești bun împușcat!
      În counter strike nu știi ce e aia disciplină, bărbăție și asumarea consecințelor faptelor tale. Acolo totul ți se cuvine. În viața reală ți se cuvine ceea ce lucrezi.
      Motivul 3: Băsescu - un anume care își permite să îl clasifice pe Alteța Sa Regele Mihai I al României ca fiind un trădător. Eu cred așa: dacă respectivul Băsescu ar fi fost în locul regelui, el ar fi dat țara în mai puțin de o secundă (altfel nu îmi pot explica de ce este pupincuristul americanilor). Pe de altă parte, nea' Băse' nici măcar nu e abilitat în a face astfel de afirmații. De aici avem un exemplu elocvent de lipsă de respect pentru cei ce au fost, încă mai există și au avut și ei contribuția lor în făurirea istoriei României.
      În concluzie, sunt mândru că sunt român și îi consider ca fiind dușmani ai țării pe cei care își lasă țara pentru un pumn de arginți.Vom ajunge o țară care nu numai că va ajunge mai rău ca Grecia, dar va fi un viitor foarte sumbru pentru noi, iar oameni gen "Dorel" care pune un ștuț de lemn la conducta de frână vor fi din ce în ce mai des întâlniți - trăiască sârma românească!
      Eu unul încă mai sper că vom ajunge o țară puternică din toate punctele de vedere.
      Încă o vorbă de duh: Dacă peștele se împute întotdeauna de la cap, atunci eu sunt coada. Ce e la coadă, e cel din urmă. Iar cel din urmă va fi cel dintâi!




      Numai bine!

În sfârşit!

      În sfârşit sunt şi eu mai liber şi mai puţin stresat! Sunt şi eu un om care are dreptul să refuze şi care are dreptul să aibă o părere.
      Să încep prin a vă spune povestea de la bun început. S-a întâmplat cam acum un an cand Grupul Şcolar Sanitar Bistriţa a primit o vizita din partea unui grup de americani. Mi s-a dat să fac o prezentare pe care am făcu-o cum m-am priceput eu mai bine. Se pare ca nu a fost bine deloc, dar asta mi s-a spus abia după ce s-a terminat "războiul". Din punctul meu de vdere aceste afirmaţii nu mai au nicio valoare pentru că nu pot da timpul înapoi să recreeze respectiva prezentare.
      Un alt aspect e acela că tot eu am fost cel care a fost mustrat că nu am lăsat o profesoară de engleză să-şi etaleze prostia în faţa americanilor. În locul domnişoarei profesoare Ladar (persoana care mi-a adresat mustrările, practic, nefondate) aş fi tăcut din gură şi aş fi făcut stânga împrejur măar de ruşine. Motivul? Aş vrea să îşi aducă aminte de faptul că totuşi m-a lăsat fără calculator în momentul în care aveam nevoie de el. Mai apoi, tot dânsa a făcut figuri în momentul în care am cerut cheile a doua oară.
      Dacă bine îmi aduc aminte, în momentul în care am arătat prezentarea, totul a fost OK. Cum o să pot să demonstrez treaba asta? Nicicum. Ştiu doar că eu mi-am făcut treaba.
       Totul a fost calm până în momentul în care s-a pus problema să susţin o lucrare care nici măcar nu îmi aparţine. Am avut un sinur cuvânt de spus: NU!!! Motivul? Omul păţit ştie mai bine decât restul şi cu asta am spus cam totul.
      Din întâmplare, m-am întâlnit cu nişte colege care mi-au spus că eu nu voi fi cel care va prezeta respectiva lucrare. M-a umplut de bucurie vestea. Crede-mă pe cuvânt! Profesoara coordonatoare a afirmat că "Eu cu Gelu nu pot lucra". Ca să nu mai spun că domnişoara Ladar nu mă are deloc la inimă.
      Am un mesaj pentru aceste două profesoare: DACĂ VOI CREDEŢI CĂ MĂ PUTEŢI PUNE LA LOCUL MEU, MAI GÂNDIŢI-VĂ O DATĂ ÎNAINTE SĂ TRECEŢI LA FAPTE. EU NU AM UN LOC AL MEU, IAR IDEILE, GÂNDURILE ŞI LOGICA MEA NU O POATE PUNE NIMENI ÎN LANŢURI!
      Dacă tu, dragul meu cititor, ai idei diferite de restul turmei, eşti binevenit în gaşca mea. Dacă urăşti piţi-cocalarismul, maneaua ascultată zilnic şi excesiv la chefuri, dacă îţi respecţi rădăcinile şi apreciezi adevăratele valori şi îţi doreşti ca în ţara asta să răsară soarele, fă ceea ce îţi dictează mintea ca să faci ceva pentru ţara asta.


      Numai bine!

O plimbare prin oras

      Mai acum cateva zile am avut de rezolvat niste treburi in oras. Vremea era deosebita, cerul era de un azur nemaivazut, eu eram cu castile in urechi si imi vedeam de treaba mea pana cand mi-a sarit buna dispozitie in momentul in care un cioban s-a oprit ca javra lui sa isi depoziteze materiile fecale exact in mijlocul trotuarului.
      Vi se pare normal ceea ce se intampla? Mie nu si imi venea sa strang materiile fecale si sa i le pun in fata precum in clipul de mai jos:






      Eu unul zic ca ar fi binevenit un asemenea demers pentru ca asa as aduce la cunostinta faptul ca mie nu imi convine sa calc in rahat de caine (si nu numai de caine) pe oriunde ma duc.
      Un demers mai pasnic ar fi acela de a aplica amenzi celor care nu curata mizeria facuta de patrupede. Nu zic ca e vina lor ca elimina. Din partea mea sa elimine pana nu mai pot, dar macar cel care are grija de animal, sa faca bine sa curete dupa el. Mi se pare normal. Si ma intrebi: "Cine sa patruleze strazile toata ziua si sa aplice amenzi?". Raspunsul meu este unul singur: Politia Comunitara Locala (ca mai nou asa ii zice la noi, in Bistrita). Oricum sunt infiintati pentru ca sa fie create locuri de munca inutil. Si asa imi vine sa-i iau acasa sa-i adopt. (asta ca sa il parafrazez pe Teo).
       Sunt multi care or sa ma urasca pentru ceea ce am in cap la ora asta, dar trebuie sa se miste ceva daca cei din jurul tau sunt mai nesimtiti decat prevede legea.
        Tu ce sanctiune ai aplica celor care isi lasa patrupedele sau isi fac chiar ei nevoile pe unde apuca?

Numai bine!

Articol pentru revista scolii

      Ascultand un vinil cu jazz polonez incep a scrie la un nou articol, pe care sper sa il gasesti interesant si anume, revista scolii.
      Exact, revista scolii. O publicatie care si asa nu are tiraj datorita pretului ridicat si mai ales ca se editeaza anual. Ca sa nu mai zic ca in acea revista trebuie sa apara chestii pe care nu sunt gandite de autor, ci chestii care oricum nu incalzesc pe cei care le citesc, in special acele "curiozitati stiintifice" care oricum inunda netul si care sunt ori de domeniul trecutului, ori o dau in SF (a se citi stiintifico-fantastic).
      Pentru ca un articol scris de cineva sa apara in revista scolii, trebuie sa treaca prin filtrele profesorilor de romana care ori sunt prea exigenti si modifica lucrarea ta pana nu o mai recunosti, fie e vazuta de un profesor care si asa are pasarele si isi pune stolul pe lucrarea ta in asa fel incat sa zici "nu se merita, bai frate pentru 5 minute de faima".
      Nu vreau sa par eu cel care a descoperit gaura in macaroana, dar revista asta ar trebui sa apara macar lunar. In acest fel poate-poate va fi starnit si interesul elevilor de a scrie ceva demn de a fi pus pe paginile acelei reviste si, de ce nu, cei mai buni scriitori sa aiba un ciclu de articole care sa le apartina numai lor. Asa se incurajeaza adevaratele talente.
      Multi dintre noi stiu ca aproape toti elevii care sunt pe cale de a intra la liceu, nu aleg un anume liceu pentru ca le place profilul respectiv, ci doar pentru simplul fapt ca trebuie si ei sa aiba macar 10 ani de studiu sau sa isi ia macar bacalaureatul si apoi se pot duce in strainatate la lucru.
      Si totusi de ce in strainatate cand in tara este de lucru garla? Mie nu mi-e jena sa spun ca sunt roman. Chiar ma mandresc cu asta, chiar daca multi nu isi dau seama ca daca isi neaga radacinile isi neaga propria lor existenta. Multora le este rusine de cum merg treburile in tara asta, dar le este rusine si stau capra in timp ce persoanele ce ne conduc le-o pun pe la spate promitand ca n-o sa doara. SI DOARE!
      Elevilor si studentilor li se cere destul de mult, scoala nu se sinchiseste sa onoreze cererea pietei locurilor de munca si uite asa ajungem sa platim chinezi, turci, egipteni etc. pentru munca ce o putem face chiar si noi daca nu ne-ar fi asa de lene si rusine sa facem si muncile de jos.
      Spaguta e asigurata de palmasul care isi face credit in banca si care crede ca daca nu e impins pliculetul (ar fi de preferat sa fie cu antrax si nu cu bani) omului care face o treaba pentru care e pus acolo sa o faca si pentru care a stat in scoala de buna voie si nesilit de nimeni.
      Port respect celor putini care fac ceea ce trebuie, isi pastreaza onestitatea si verticalitatea. Chiar daca o duc mai rau, macar pun capul linistit pe perna si au un somn mai linistit decat cel care ia spaga si tot un lucru de nimic face pentru ca e INCOMPETENT.
      In comentariile de mai jos, astept sa imi spui despre ce pedeapsa vei aplica celor care isi intrec atributiile pentru 30 de arginti.



      Numai bine!

Liliacul Willy

      Aşa mi-a venit să-l botez pe liliacul care zbura azi bezmetic orientându-se agil după "sonarul" propriu.
      Trebuie să vă mărturisesc faptul că acesta a fost primul liliac pe care l-am văzut vreodată. Ce e drept, i-am şi făcut câteva poze ca să îmi aduc aminte de el pe când voi fi externat.
      Îl cam invidiez pe bezmeticul Willy pentru că el nu ştie ce e aia boală, ce e ăla spital, ce înseamnă să stai ţintuit în aceeaşi clădire timp de două săptămâni. El îşi face zborul liniştit fără să dea vreo explicaţie cuiva despre "scopul şi durata" zborului. De ce să dea vreo explicaţie? Oricum el zboară bezmetic şi fără să aibă un anume ţel. Cât despre durată, el va zbura până ce va obosi.
      Singurul lucru care îi ocupă mintea e sa îşi umple stomăcelul cu ceva bun şi să zboare liber.
      Câteodată, şi noi, oamenii, ar trebui să luăm exemplul liliacului Willy. Pur şi simplu ar trebui să uităm de problemele ce ne umplu viaţa în mod inutil şi să profităm cu adevărat de ceea ce înseamnă viaţa. Şi aici mă refer la viaţa virtuală, plină de "1" şi "0", dar afişată atrăgător sub forma site-urilor de socializare, a programelor de instant messaging şi alte invenţii pe care le avem de cand a aparut calculatorul personal.
      Îmi imaginez strazile pline de oameni care zâmbesc, nu au ultimele gadget-uri asupra lor şi deci, în consecinţă se bucură până şi de simplul act al pasului.
      Cantitatea enormă de informaţii mai mult sau mai puţin bune din punct de vedere calitativ a început să îşi arate colţii prin simplul fapt al distrugerii spiritului uman. Sunt distruse sentimente, reactii şi valori morale. Liliacul Willy nu stie ce e aia internet, chat, facebook, blog; el isi vede linistit ultrasunetele lui si zboara precum un avion de hartie mai mult sau mai putin stangaci aruncat.
      Omul, in setea lui de progres a uitat sa se joace in nisip, a uitat demult cum e sa primeasca un bulgare de zapada, a uitat de banala raceala si de leacurile babesti. In schimb, a inceput sa vorbeasca si sa se fereasca de virusuri gripale si alte infectii. Ba mai mult, a inceput sa se isterizeze din cauza unor chestii minore.
      Eu sper sa imi pastrez simplitatea si ce a mai ramas neatins de cotidian, si anume, sufletul. Acelasi lucru il doresc intregii umanitati. Mi-as mai dori ca zambetul lor sa nu fie un zambet fortat de lentila unui aparat foto sau a unei camere de filmat ci un zambet natural care se vede si se simte si sa zboare in viata precum bezmeticul Willy.

Numai bine!

Sarbatorind femeia

      Femeia, definitie: Femeia reprezinta izvorul fizic al vietii fizice, un amestec omogen de pasiune, afectiune, grija, devotament, nebunie, gingasie, frumusete, blandete si nu in ultimul rand, rostul barbatilor (intregi la minte) pe acest pamant.
      Ca barbat sau baiat visezi mereu sa o intalnesti pe cea cu care iti vei petrece cu drag restul vietii. Unii din noi o gasesc pe EA, altii nu. Si cum sa nu iubesti femeia? Cum sa nu ii spui macar o data in viata ca iti este draga indiferent de gradul de rudenie, statutul sau rolul pe care il are atat in societate, cat si in viata ei intima.
      Eu sunt de parere ca orice femeie e o floare ce trebuie ocrotita de orice factor de stres al cotidianului care reprezinta o furtuna devastatoare si trebuie lasata sa simta mangaierea dulce a soarelui iubirii.
      Respect si accept femeia pentru ceea ce este si nu pentru ce as vrea eu sa fie, pentru ca asta e cheia spre... esec!
      Inchin acest articol tuturor femeilor din lume pentru ca fiecare femeie in aceasta zi va trebui sa se simta speciala. Si chiar daca e ziua femeii, nu trebuie sa sarbatoreasca barbatul pana pica in cap. Ideea e sa fie o armonie intre femeie si barbat in asa fel incat sarbatoarea sa fie unica in an! Din acest motiv, voi transmite tuturor femeilor din lume un calduros si sincer "La multi ani!".
      Chiar daca sunt in spital si trebuie sa ma fac bine, eu imi fac timp si pentru lucruri simple precum contemplarea naturii si mai ales a ghioceilor care acum, timizi, si-au scos capsorul lor alb si gingas de sub zapezile albe si reci.

      In incheiere, eu urez tuturor femeilor un calduros "La multi ani!", multa sanatate si Bunul Dumnezeu sa le aiba in paza!

Numai bine!

Cristale de algocalmin

      Ninge afara. E inca sezonul sa mai ninga chiar daca baba Dochia isi da acum jos cojoacele. Se pare ca azi si-a dat jos un cojoc.

      Eu acum sunt in salon si astept sa vina ziua in care ma voi opera. Abia astept sa ma operez sa pot sa scap de "bombonica" din falca. E destul de sacaitor ca nu prea pot manca. Ma incred in Bunul Dumnezeu si in medicii care stiu sigur ca vor face tot ce pot ca eu sa ma vindec. Cazul meu am vazut ca prezinta interes pentru mai toata lumea de aici si asta e o treaba buna. Acum chiar ma simt ca fiind unic, nu ca nu as fi (nu stiu cum de poate sa incapa atata modestie in fizicul meu).

      Acum sa revenim la lucruri mai pamantesti. Am vrut sa scriu aseara despre sintagma "Omul sfinteste locul", dar pe la vreo 2 jumate mi-am dat seama ca deja o dau in lambada si am zis ca e mai bine sa ma pun la somn.

      Vroiam sa povestesc despre faptul ca se pot respecta regulile si normele care asigura un succes demn de invidiat. Vroiam sa povestesc ca se pot crea conditii cat de cat placute si se poate vorbi frumos cu pacientii, fara sa se ia vreun ban.

      Stiu ca te miri, dragul meu cititor, dar crede-ma ca asta am vazut de aici, din patul de spital. Si nu numai pe patul de spital, ci si in stagiul meu de practica.

      Aici, in spital, am gasit fel de fel de oameni care mai de care, fiecare cu boala si cazul lui, unic in felul lui, oricat de asemanatoare ar fi doua cazuri intre ele.

      Ninge afara cu fulgi care seamana cu cristalele de algocalmin injectabil. E un peisaj destul de dragut mai ales ca totusi, imi place sa vad cum ninge, dar nu imi place cand zapada incepe a se topi. Langa geam, ca acolo se prinde Radio Renasterea, se afla un telefon si de acolo se aude Sfanta Liturghie. Va veni si preotul spitalului, dar simt ca voi avea curaj sa infrunt boala care m-a adus aici. Nu imi pare rau pentru ca acasa nu stiu daca faceam ceva pentru a-mi rezolva problema.

      Abia astept sa ajung acasa si sa trag un somn si sa ma pun din nou pe comentat/criticat/apreciat ceea ce aud la radio, vad pe TV sau ce stiu eu mai ce.

Numai bine! Sanatate!

Spaga

      Spaga, mita etc., etc, este cel mai josnic si ilicit mod de a castiga o suma de bani.
      Avantaje ar fi de ambele parti: cel care ofera are garantia ca a dat un ban, da' sta in fata, pe cand cel care primeste are satisfactia ca primeste un ban in plus fara sa fie intrebat de cineva sau impozitat de catre statul roman.
      Partea proasta e ca la noi (e ca la nimeni) s-a impamantenit acest obicei barbar de balcanic. Acest obicei bolnav ma dezgusta pana in maduva oaselor si sunt gata sa condamn pe oricine impinge pliculetul cu bani pentru a avea un avantaj, a obtine un favor, a avea acces la ceea ce nu e voie si pentru a plati in plus pe cineva pentru un serviciu pentru care e deja platit.
      Problema se pune ca noi nu mai vrem coruptie in tara, ii vrem morti pe cei care cu nonsalanta ne sug banii din buzunare precum tantarii sangele din vasele sangvine. De aici se observa si setea noastra de sange si de circ (suntem urmasii romanilor, dar facem totul intr-un mod grotesc precum balcanicii). Sa nu uitam cine anume i-a invatat pe cei care au fost candva oameni cinstiti sa devina necinstiti.
      Primii la mana sunt medicii care au fost rasfatati de oamenii necajiti cu bani si alte stimulente pentru ca pacientii lor sa se vindece sau sa li se amelioreze starea. Bineinteles, s-a refuzat o data, s-a refuzat a doua oara, dar totusi s-au luat banii si a treia oara nu se face nimic pana ce in buzunarul medicului nu ajunge pliculetul ingrasat precum un porc tocmai in buzunarul medicului care, vazand argintii cum stralucesc in intunericul prostiei, lipsei de umanitate si de scrupule incepe a-si schimba comportamentul cu 180 de grade.
       Un alt sector in care luarea de mita e un al doilea venit, e birocratia. Acolo e dezastru. Nu ai banul? Esti praf sau nu rezolvi nimic si pe deasupra iti mai si creezi probleme.
      Singura rezolvare pe care o intrevad e fie saracia completa a celor ce dau si primesc sau executia celor mai devreme.
      Viitorul "suna bine" pentru spagarii de-o parte si de alta a baricadei.

     Eu ma pun sa dormn ca maine totusi e o zi plina,

      Numai bine!

Ciudat...

      E adevarat ce mi-a spus o asistenta candva: "Cadrele medicale si tiganii sunt la fel cand vine vorba de boli: nu se imbolnavesc des, dar cand se imbolnavesc, se imbolnavesc de-a binelea."
      Asa am patit si eu. In momentul in care mi s-a umflat falca s-a umflat cu tot tacamul: gura inclestata si durere la fortare. Solutia este simpla: interventie chirurgicala.
      Multa lume se streseaza in locul meu. CIUDAT! Ar trebui sa angajez om care sa se streseze pentru mine. Eu unul am incredere in personalul de aici din Cluj, fiindca totul merge ca la carte. Cat despre cei ce lucreaza aici, numai cuvinte de lauda. Pentru ei se merita sa platesti asigurarea medicala pe care statul ti-o cere. Pacat ca statul isi bate joc de ei in ultimul hal pentru ca le ieftineste salariile de se uita la ele prin lupa.
      In spitalul din Bistrita (cei ce cunosc sunt de acord cu mine) cele mai obraznice cadre medicale sunt infirmierele care alta treaba nu au decat sa curete, sa se asigure ca bolnavul e ok, sa vorbeasca frumos cu el oricat de incuiat ar fi si sa aiba macar o doza minima de maniere pentru ca asta conteaza cel mai mult! O vorba buna face cat jumate tratamentul. Un alt aspect e ca infirmierele ajung sa puna pana si diagnostice mai bine decat doctorii. E normal? Intr-o zi am auzit duma dumelor din gura unei infirmiere care se batea cu pumnul in piept ca ea putea pune diagnosticul dupa mirosul materiilor fecale eliminate de viitorul pacient. De ce nu s-a dus la facultatea de medicina daca poate pune diagnosticul dupa rahat?
      Eu zic asa: e mai bine sa se separe atributiile in fisa postului cat se poate de clar si unde nu se respecta ceva, sa se aplice sanctiunea cuvenita.
      Te las, dragul meu cititor pentru ca a venit masa si as vrea sa mananc pana nu se raceste.


      Numai bine, sanatate!

Hârtii şi iar hârtii

      Birocraţia e un lucru care a pus stăpânire pe România încă de la primii zori ai aşa-zisei "democraţii".
      Din punctul meu de vedere, birocraţia e un mod inutil de a crea locuri de muncă din ce în ce mai nesănătoase şi mai enervante pentru muritorul de rând mai ales când incompetenta din spatele ghişeului îşi rezervă dreptul de a te servi sau nu.
      Sunt destule cazuri în care există oameni pe post de microbus pentru hârtii navetiste (adică se plimbă cu cel puţin/mult o hârtie de la un ghişeu la altul), iar ăştia se împart în două categorii: funcţionarul însărcinat special cu aşa ceva şi muritorul de rând.
      Pe oriunde te duc paşii, să nu uiţi, dragul meu cititor că tu nu eşti un om, o persoană sau cineva anume, ci pur şi simplu eşti o hârtie care, eşti plimbată peste tot să fi tatuată cu ştampilele tuturor instituțiilor posibile şi imposibile.
      Domeniul în care birocraţia ar trebui să fie diminuată la minimum, este sănătatea! Bietul om poate muri oriunde şi se împute acolo dacă numele lui nu apare pe nicio hârtie. Şi trebuie atâtea acte... De ce? Şi mai ales de ce trebuie să umble pacientul după toate? Există un sistem informatic prost conceput şi prost administrat. Pur şi simplu s-a renunţat la scrisul pe hârtie şi trecerea în catastife, dar s-au modernizat cu calculatoare care ţin minte în locul nostru (mâcar atât că şi aşa mulţi din cei ce le folosesc habar nu au să folosească sistemul).
       Administraţia publică e un dezastru total! Birourile sunt ticsite de ţaţe care se dau drept cucoane şi pretind calmul tău ca să ce? Să te enerveze până la refuz şi să faci şi o hipertensiune sau un diabet pentru o greşeală de-a lor sau pentru simplul fapt că se enervează explicându-ţi de 3-4 ori aceeaşi treabă. Dacă le e lene să explice, măcar să arunce (că ele nu dau, ci aruncă şi îţi transmit mesajul "da, ok, stau pe banii tăi aici la lucru, deci nu mă deranja”) un material tipărit cu actele de care ai nevoie.
       Şi cum spuneam mai sus, cu toţii suntem hârtii de toate dimensiunile. După ce expiră aceste hârtii, vom fi reciclaţi. Unii redevin coli pentru imprimante, alţii o să aibă ghinionul să devină hârtie igienică peste care se aruncă cerneală inutil (așa definesc eu tabloidele). Părerea mea e că mai toţi suntem folosiţi pe post de hârtie igienică deoarece românul, în absenţa hârtiei igienice spcial destinate scopului pentru care a fost fabricată se foloseşte şi de clasicul ziar sau de ziarele tabloide.
        Avem nevoie de o revoluţie, fiindcă nu se mai poate!


        Numai bine!

De Valentine's

Aș vrea ca de Valentine's
Să beau un Balentine's,
Să mă minunez un pic de ce-am ajuns
Și-apoi să mă pun pe plâns.

Nu știu cum de s-a ajuns aici
Să importăm și sărbători
Să exportăm inculți, mitici
Și mereu dăm de încuietori.

Nu suntem săraci, avem de toate
Și mai bune, și mai rele
Și noroace, și belele
Și sărbători, frumoase toate!

Importăm de toate că așa-i frumos.
Ei bine, NU! E kistch-os!
Așa vrea americanul să ne dreseze
Și cu banul știe să ne manipuleze!

Putem, suntem în stare
Și prin asta vreau s-arăt
Că și pe noi ne vede-un soare
Și totul are un oarecare capăt!

Din nou despre nimic!

      Știu! Probabil o să mi se sugereze să schimb numele blog-ului, dar nu o voi face pentru că îmi place să adun de la lume și să dau înapoi. Că lumea nu prea primește ce dau eu, e partea a doua. În concluzie ceea ce a depins de mine am făcut cu rigoarea caracteristică.
      Voi povesti azi despre un alt nimic numit presa tabloidă. Personal, cred că este un mod de a învinge plictiseala care macină. Deși, din punctul meu de vedere, este un subiect fără conținut, lumea este interesată de viața „vedetelor” (nu cred că ceea ce avem noi sunt vedete) și urmăresc absolut FIECARE detaliu precum un reporter care vrea să câștige premiul Pulitzer. E și normal ca informația primită să se interpreteze, dar la noi se interpretează prost și se asimilează mai întâi ambalajul iar în momentul in care se dorește a se consuma ceva ce merită cu ADEVĂRAT a fi consumat, nu mai e loc pentru așa ceva și intervine efectul de stomac plin în care s-a vârât junk food.
       Artiștii ieșiți ca ciupercile după ploaie, în goana lor după rating și bani, nu mai țin cont de ceea ce e moral și tot ei sunt morali când cei din jurul lor sau lumea care ii vede dau dovadă de ”imoralitate” și îi judecă PE BUNĂ DREPTATE!
       M-am uitat azi pe net la emisiunea „It's show time!” din data de 8.02.2011 în care a fot prezent și Teo, membrul cel mai amuzant și omul cu cele mai sănătoase principii de viață. Se presupunea că se discută despre membrul fostei formații L.A. care a sucit mințile tuturor puștoaicelor cu vârste sub 14 ani și a tuturor bagaboantelor care își doreau o noapte cu el, dar și despre două parașute care mai au mult mișto de mâncat pe pâine până să realizeze penibilitatea lor. Mi-a plăcut felul în care Teo și-a expus ideile și le-a argumentat. Evident, blonda care prezenta acea emisiune nu a priceput deloc ce vroia Teo să zugrăvească în cuvinte simple și cu ajutorul unor exemple banale. Foarte mult mi-a plăcut și citatul pe care l-a dat, și anume: „Mințile mari discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oameni” - Eleanor Roosevelt.
       Ca un comentariu, aș crede eu, constructiv, pot afirma că: mințile mari discută idei pe baza evenimentelor și a oamenilor, mințile mediocre discută evenimente pe baza oamenilor iar mințile mici discută oameni pe absolut nicio bază.
       Pentru un individ cu coloană vertebrală cel puțin e bine să știe ceea ce vrea să consume într-o societate în care toți vâră pe gât unul altuia tot felul de informații care nu afectează cu absolut nimic cu scopul de a eclipsa informațiile care chiar contează pentru respectivul individ și pentru societatea în care el trăiește.
       Personal, nu îmi doresc să ajung pe vreo pagină a vreunei hârtii igienice peste care s-a aruncat fără rost cerneală și s-a consumat timp aiurea.
       Problemele mari ale României nu își găsesc rezolvarea în paginile tabloidelor în care prostul gust și lauda de sine sunt așezate cu măiestrie în acele pagini păcătoase. Și mai avem tupeul sa ne mirăm că ne merge prost iar tineretul din ziua de azi e mai incult decât un moșneag de la țară? Eu zic că ne permitem deja prea mult. Ar trebui să începem să nu mai cumpărăm ziare in care se scrie că fata de la pagina 5 și-a tras-o cu Vârciu, să nu ne mai uităm la OTV să vedem emisiunea lu' Diaconescu, să nu ne mai uităm la emisiunile în care se urlă ca la grădina zoologică, să punem mâna pe cărți și să citim ceea ce se cuvine, să vedem filmele care se cuvin a fi văzute și comentate, să ascultăm muzica ce se cuvine a fi ascultată pentru ca noi să rămânem cu un mesaj și să ne bucurăm de unicitatea reprezentației, și nu în ultimul rând să ne dorim cu adevărat să ne fie mai bine! Abia în momentul în care o să se întâmple ceea ce am scris mai sus, pretențiile de la viață se vor fi ridicat iar noi, populația, vom avea un nivel de trai mai ridicat!
        În concluzie, suntem un popor adormit căruia nu ii spune nimeni ce să facă. No facem ce vrem noi, dar nu știm ce! TREZIREA!!!!!!!!



Partea 1

Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro


Partea 2

Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro

Partea 3

Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro

Liceul de muzică și talentele sale

    Ieri am fost martorul unui vis pe care l-am avut și trăit cu ochii deschiși într-una din sălile de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor.
    De ce spun vis și nu realitate? Motivul este cât se poate de simplu: am văzut talentul care înflorește precum o floare, dar nu știu cât va mai rezista acel talent înflorit în condițiile în care tineretul din ziua de azi nu mai gustă muzică de calitate.
    Am văzut copii de la clasa I până la aXII-a. Am fost vrăjit pur și simplu de ceea ce pot face copii pe care în fiecare zi îi văd cu instrumentele muzicale după ei. E minunat să vezi cum talentele se cultivă și cresc, dar din păcate se pierd fie din cauza exprimată mai sus, fie din cauză că pur și simplu nu se simt în elementul lor în momentul în care vor trebui să ”gâdile urechile” celor ce îi înconjoară.
    Am rămas surprins de vocile ce au umplut sala de sunete cristaline (care se aud NUMAI O SINGURĂ DATĂ ÎN VIAȚĂ) și inocente, voci inocente și neprihănite.
    După cum vezi, dragul meu cititor, probabil că ridic pe un piedestal talentul tinerilor din ziua de azi. Da, îl ridic! De ce? Pentru că pur și simplu merită ridicat, șlefuit și valorificat ca atare fără doar și poate! Mulți sunt ignoranți în ceea ce privește un instrument (cum am fost eu cândva și pentru treaba asta să-mi fie rușine), unii sunt ignoranți în ceea ce privește valorile morale ale poporului din care se trag și pe care îl hulesc fără de milă iar unii sunt ignoranți în ceea ce privește simpla păstrare a curățeniei și a bunului simț.
    Ridic acești tineri pe piedestale înalte și mă înclin în fața lor pentru că ei vor fi cei care vor forma elita și se vor alătura monștrilor sacri de azi.
    Am fotografiat acești tineri plini-ochi de talent ca să îmi aduc aminte de ei pe mai târziu. Din păcate, nu voi posta vreo fotografie nici aici, dar nici pe profilul meu de facebook deoarece nu apar și eu în poză.
    Pe mâine!

Câte ceva despre... nimic

    Câte ceva despre... nimic. De ce nimic? Nimic pentru că nimic nu e concret. Nici în lume, nici în mintea mea. Dacă ar fi să luăm esenţa noastră, suntem un mare nimic şi nimic mai mult.
    Dacă e să ne luăm după Biblie, scrie negru pe alb că totul a fost creat din nimic. Material vorbind nimic, pentru că un Dumnezeu a existat dintotdeauna şi va exista pentru totdeauna.
    Dacă e să ne luăm după ce spun oamenii de ştiinţă, am afla că totul a început în urma unei mari explozii (Big Bang). Câteodată stau şi mă întreb: "Oare ce anume a declanşat Big Bang-ul, din moment ce acel nimic era în echilibru?"
    Ce e şi mai ciudat e că amândouă teoriile pornesc de la NIMIC, iar culmea ciudăţeniei e că omul, prin natura lui, tinde la un CEVA. Ceva care nu ştiu dacă va fi atins vreodată, CEVA care încă nu e bine definit ca să poată fi atins şi nu ştiu dacă se va putea defini vreodată.
    Părerea mea e că oamenii de ştiinţă din ziua de azi se uită şi analizează documentele trecutului pentru a putea descifra viitorul. Cu alte cuvinte, să ştie conţinutul NIMICULUI, pentru a putea deduce acel CEVA indefinibil şi intangibil deocamdată pentru rasa umană.
    Cu toate că sunt un mediocru (aş putea spune), totuşi îmi fac un pic de timp să meditez la acel nimic, să vizualizez cu ochii minţii cum a fost când era... NIMIC. Şi văd deopotrivă şi pe Dumnezeu, dar şi particulele cele mici care sunt aşa de multe şi de misterioase încât la un moment dat cedez şi zic "deja e prea mult şi nu îmi mai pot imagina". Totodată mai cred în faptul că ştiinţa şi religia se întrepătrund fără să ne dăm noi seama. Deşi multe sunt aparent diferite, totuşi sunt aşa de strâns legate şi nu vrem să recunoaştem nici în ruptul capului.
    Crearea lumii s-a făcut în 7 zile. Părerea mea este că s-a făcut în 7 etape, dar Biblia le-a denumit zile. Gândind logic, totul s-a întâmplat pe parcursul a câtorva milioane de ani buni. Pentru noi e o perioadă aşa de lungă încât am putea zice că planeta ar putea renaşte de mii de ori precum un Phoenix. De fapt, planeta noastră se schimbă mereu la înfăţişare datorită mişcării plăcilor tectonice. Totul va ajunge la un echilibru în momentul în care miezul planetei noastre se va răci şi solidifica. Abia atunci vom putea vorbi de o planetă în care cutremurele sunt de domeniul trecutului.
     Până se va întâmpla lucrul ăsta, omenirea va ajunge să cunoască acel CEVA, pentru ca mai apoi, să se transforme în NIMICUL de la inceput, NIMICUL etern.
     Istoria ne-a dat de înţeles că se repetă. Şi asta se întâmplă pentru că omul încă nu a ajuns să realizeze că nimeni nu e mai presus şi că ceea ce intră în stomacul nostru e efemer, dar ce rămâne în sufletul nostru e veşnic şi rămâne acolo chiar şi după moartea fizică, ori cel puţin aşa ne place nouă să credem că este un suflet fără de care viaţa nu şi-ar avea sălaşul în trupurile noastre. Istoria încearcă să ne atragă atenţia asupra viitorului mai mult decât a trecutului care, oricum nu îşi mai are rostul să fie discutat şi dezbătut. Cum? Ei bine, războaiele mondiale, Holocaust-ul şi alte evenimente de amploare în care chinul fizic, suferinţa psihică şi moartea au făcut legea.
     Acum trăim o perioadă în care toată lumea e pentru pace, o perioadă în care avem acces cam la orice informaţie de care avem nevoie şi totuşi se poartă războaie. De ce? Aştept răspunsuri din partea ta, dragul meu cititor, nu înainte de a-ţi mulţumi din suflet pentru timpul pe care îl pierzi citindu-mi balivernele.

   Numai bine!

Despre bani şi despre noi...

   Voi porni de la ipoteza că banul te scoate din casă şi din minţi. De ce? Am să vă explic în rândurile de mai jos.
   Mai întâi, să definim banul. Banul este o bucată de material (metal, hârtie sau plastic) pe care este inscripţionată valoarea şi moneda.
   De ce zic că banul te scoate din casă şi din minţi? Simplu. Pentru că situaţiile sunt complexe şi multe la număr, deci voi enumera câteva.
   Mai întâi voi vorbi despre cerşetori cărora oricât le-ai da, tot nu se satură iar daca nu le dai, să te ferească Bunul Dumnezeu de lucrurile pe care le auzi venind din gura care invocă pe Dumnezeu, dar numai de ochii lumii. Aici vedem că s-a incălcat şi porunca "Să nu iei numele Domnului în deşert". Pe aceşti cerşetori, gândul banului şi de a se îmbogăţi stând cu mâna întinsă i-a scos din case şi din minţi. Alţii şi mai netoţi îşi expun copii la fel de fel de boli şi îi pun să cerşească în frig nişte bani pentru ca acei copii să facă bani şi să-şi poată întreţine viciul. Ceea ce e mai dureros e că totuşi autorităţile nu se implică în treaba asta. Chiar dacă e de altă rasă, acel copil merită şi el o şansă ca toţi ceilalţi.
  O altă categorie de oameni sunt cei care reuşesc să facă o mică afacere şi le merge bine, dar cheltuie foarte mult pe alte nimicuri, lor nemairămânându-le aproape nimic. Şi aici fac referire la alcoolici, la cei care joacă la aparate şi la fumătorii de ţigări ieftine. Ei sunt primii care se afişează la TV că îşi dau foc, se aruncă de pe nu stiu ce pod, comit nelegiuiri sau se îneacă în propriul viciu. În subconştient, aceşti oameni sunt convinşi că pot mai mult, dar în conştient neagă chestia asta şi pun totul pe seama conducerii. Nu ţin cu absolut nimeni, dar nu poate statul să îţi aducă pâinea pe masă şi sa ţi-o felieze în faţă. E o vorbă spusă cu tâlc de bătrâni: "Dumnezeu îţi dă, dar nu iţi pune şi în traistă". Aviz amatorilor!
  Oamenii despre care voi vorbi sunt oameni care deşi nu au o situaţie materială bună se descurcă aşa cum pot şi mai şi pun un ban deoparte. E adevărat, nu la bancă, ci la... ciorap. Ei sunt oamenii care nu prea au vicii şi dacă le au, mai diminuează sau reduc total costul viciului, fie din motive medicale, fie din motive financiare. Oamenii aceştia mai au şi o grădină pe undeva şi se duc să semene pământul ca să aibă mâncare sănătoasă pe masă şi să facă mişcarea pe care cei din Ministerul Sănătăţii ne spun sa o facem MĂCAR 30 de minute în fiecare zi. Din punctul meu de vedere, ei sunt cei mai câştigaţi oameni. Munca nu a înjosit pe absolut nimeni. Iar cine spune că nu mai este de lucru în ţara asta, se înşeală amarnic. Este de lucru cât vezi cu ochii, dar trebuie să ştii pe ce să pui mâna să te apuci de lucru.
   Ultima categorie de oameni sunt cei care au atâţia bani, încât nu mai ştiu pe ce să îi mai cheltuie, aşa că fac ce fac şi umplu paginile ziarelor de scandal cu aventurile lor pe care au dat bani grei. Aceşti oameni nu mai au minte. şi ghiciţi din cauza cui? Evident, a banilor.

  Vă mai las ceva de ascultat ca să meditaţi un pic.

Vasile Seicaru - Domnule maior

Asculta mai multe audio diverse

Despre cerșetori

Am tot citit pe ici, pe colo că problema noastră sunt cerșetorii. Într-adevăr, așa este, dar ce ne facem cu cerșetorul din noi?
Cerșetorul interior e acea parte a personalității fiecăruia care oricât i s-ar da, tot nu se satură și cere in mod constant cu convingerea că odată și-odată tot i se va oferi ceva substanțial.
Mai întâi voi vorbi despre cerșetorul de pe stradă, cel care zice: "Nenea, îmi dai și mie un ban?" și de care de cele mai multe ori ți se face milă fiindcă e copil și stă acolo jos pe pavaj.
Mulți cunosc realitatea despre acel copilaș care, de multe ori nu are nicio vină că părinții lui îl trimit la cerșit, el fiind singura sursă de bani în acea familie. Dacă s-ar investi acei bani în mâncare, sincer, eu mi-aș da restul care rămâne după ce cumpăr o pâine fiindcă știu că acei bani nu fac niciun rău nimănui, dar realitatea e de multe ori exact pe dos. Părinții (care nu știu dacă părinți mai pot fi numiți) își trimit copiii să ceară bani de la omul care trage pentru fiecare leu care intră pe card, pentru ca să își întrețină viciul.
Fraților, hai să ne trezim un pic și să analizăm situația. Avem pământ bun de lucrat și noi murim de foame sau importăm mâncarea pe care ne-o putem face singuri la un preț mai mic. De ce nu facem nimic cu acele terenuri? Mulți nu mai pot să le lucreze (e corect), nepoții se fac ingineri (e bine și asta) și vine străinul la noi să investească în agricultură fiindcă noi avem cu ce, dar nu avem cu cine (e frumos?).
Cei disperați pleacă de aici și se duc să facă agricultură la străini, în loc să lucreze pământul care e mai sănătos decât cel din U.E. Dar există și cazuri în care pur și simplu meseria lor nu se caută aici și deci, se duc acolo unde se pot realiza (mi se pare cât se poate de corect).
Cei disperați și leneși pleacă peste hotare și se apucă de cerșit, furat și alte lucruri care nu ne aduc cinste.
Cam atât despre cerșetorul de pe stradă.
Voi vorbi despre cerșetorul din noi, din fiecare. În viziunea mea, în fiecare dintre noi există un cerșetor care, cum am spus mai sus, așteaptă să primească ceva pe gratis.
Și mi se pare normal să spun că în fiecare din noi zace câte un cerșetor din 2 motive:
1. cu toții suntem milogii vieții
2. cu toții avem sau am avut un moment în care am cerut ceva în schimbul a nimic.
Cerșetorul interior se manifestă în momentul în care un individ e prins cu mâța-n sac, are o problemă și trebuie să o rezolve cât se poate de repede, altfel va pierde ceva destul de important pentru el și lista mai poate continua. Ideea de bază e că cerșetorul interior e mai parșiv decât cel de pe stradă întrucât pe cel de pe stradă nu îl întâlnești în fiecare zi, pe când cel din tine îl vezi în oglindă în fiecare dimineață.
Eu unul incerc sa il las în spate pe acest cerșetor deși apt de lucru fiindcă mă trage înapoi. Lucrul ăsta te sfatuiesc să-l faci și tu, dragul meu cititor.


Numai bine!

Câteva gânduri despre sărbători

Să nu te gândești, dragul meu cititor, că îmi iau concediu sau că nu mai am idei pe care să le expun aici sau fapte sociale pe care să le dezbat de unul singur. Nu.
Am ales titlul acesta pentru că Sărbătorile de iarnă sunt pentru mine un prilej de curățare și dezinfecție a minții, sufletului și inimii de tot ce am adunat peste an. Cam asta se întâmplă cu mine în perioada asta, odată cu începerea renumitei curățenii de dinaintea Crăciunului.
Extazul mă cuprinde când văd bradul împodobit și albul de afară, iar în casă se aud colinde. Indiferent că sunt de ale lui Ștefan Hrușcă sau nu, e mesajul care e transmis, dar și îndemnul la meditație și la o introspecție amănunțită.
Lăsând la o parte aspectul comercial al Sărbătorilor, a crede în Moș Crăciun nu e strict copilăresc, ci e o dovadă că totuși încă mai știi cine ești și de unde ai pornit. Cei care nu mai cred în Moș Crăciun, înseamnă că sunt bucuroși doar pentru că e sărbătoare mare și nu se lucrează. Adevărata bucurie nu constă în a servi câte un păhărel pe ici pe colo când mergi la colindat ci simplul fapt că tu, cel care colinzi (mai rău sau mai bine - asta chiar nu contează) transmiți vestea Nașterii Domnului.
Suspansul din dimineața zilei de Crăciun e de neegalat și de neuitat pentru că tot timpul speri ca dorințele tale să se fi împlinit sau să fi primit ceea ce cu multă umilință i-ai scris Moșului.
Eu chiar dacă am 22 de ani încă mai cred că totuși Moș Crăciun îmi va aduce cadourile cele mai de preț ale omului. Nu vă gândiți la apartamente, mașini, conturi grase în bănci și alte cele, pentru că nu are rost. Eu îmi doresc să îmi aducă calmul și bunătatea necesară să fac față tuturor provocărilor ce vor veni, lumina înțelepciunii pentru a-mi ajuta în meseria pe care eu acum o învăț și căreia îmi doresc să aduc cinste și puterea de a putea schimba, la nivel local daca nu la o scară mare, tot ceea ce e greșit, tot ce e satirizat și să fac să meargă tot ceea ce nu merge bine. Dacă pe acestea le voi primi, darurile materiale vor veni ele de la sine.
Până de Crăciun vă las că e de facut și curățenia de dinainte de Crăciun. Și până să vă las, vă las cu un album care mie mi se pare interesant.

Decembrie

Lună plină-n sentimente și trăiri.
Unele-s pline de suspans, iar altele sunt colorate.
Trăiri de istorie, dezvăluiri șocante,
Amintiri dureroase, discursuri pline-ochi de amăgiri.

Colinde care sună pe la case-mpodobite
Îți aduc aminte că ești cu cei dragi, acasă.
Pe masă sunt bucate bune, cu drag gătite
Rețete preferate de Crăciun le vei găsi pe masă.

Bate vânt ce viscolește și sunt troiene de zăpadă
Și ninge-afară mult și bine ca făina când se cerne.
Iar în sobă arde focul făcând camera mai caldă
Pe când copiii dorm cuminți cu Moș Ene pe la gene.

E vremea cadourilor și a gândurilor de bine
Supărările se uită și se împlinesc dorinți
Așa trebuie să fie, creștine
Să fim mai oameni, mai uniți!

Dar lumea de azi ne obligă
Să fim reci, inerți și mereu stresați.
Azi absolut toate se cumpără,
Dar nu suntem cu nimic mai bogați.

Copiii au de toate și mănâncă pe-nfundate
Cei mari închină multe pahare și uită chiar de toate.
Drame se întâmplă pe la petreceri,
Dar de ceva se întâmplă socoteală cui să-i ceri?

Mulți uită esența, și cumpără doar ambalajul
Oferte, chinezisme - cred că ai prins și tu mesajul.
Nimeni nu mai dă un ban celui care chiar cere
Fiindcă restu-și pun copiii-n stradă pentru țigări și bere.

Ăștia suntem noi, românii, și cu bune și cu rele,
Cu nevoi și cu probleme, dar și-o mie de belele.
Suntem calzi și primitori cei care-o știm că-i greu,
Dar e loc și de mai bine. Așa ne-ajute Dumnezeu!