11 septembrie 2011

      Acum 10 ani mă întorceam din vacanța de vară de la bunica mea și am pornit televizorul să văd ce se întâmplă. Erau deja turnurile gemene jos. Ulterior înțelesesem că a fost un atac terorist. Condoleanțe familiilor îndurerate.
      Nu vreau să țin partea lui Osama bin Laden sau a SUA, dar americanii trebuiau treziți la realitate din visul acela în care se făcea că ei sunt cei mai tari și restul sunt niște cățeluși care aleargă în jurul dulăului.
      Renumitele SUA au dat dovadă de slăbiciune!!! Scenariile din filmele produse la Hollywood au devenit reale. Ceea ce e mai dureros pentru SUA e că nu a existat acel erou sau eroină (sau om potrivit la locul potrivit) care să evite producerea dezastrului și totul să se termine bine pentru americani în timp ce liderii teroriști își dau pumni în bile că planul lor a fost dejucat. Ceva a dat cu virgulă.
      De aici putem concluziona că filmele americane (în special cele de acțiune) ne-au tâmpit pe toți.
      Nu mă bucur că azi, în SUA e, practic, un moment de reculegere, dar nici rău nu îmi pare. De ce mi-ar părea rău? Mie?! În momentul în care vreun american de rând afirmă sus și tare că dezinteresat îi pasă de soarta României, atunci mă voi gândi să-mi pese și mie; până atunci, nu! Americanii nici măcar nu știu de existența pe hartă a României, ei știu doar de Dracula pe care în mod eronat îl aseamănă cu figura istorică a lui Vlad Țepeș.
      Marea majoritate a americanilor nu știu că pe la NASA, Microsoft și alte companii americane mai mult de 50% (e o cifră plauzibilă) sunt români capabili, cu mintea strălucitoare. Nu suntem proști, dar ne limităm la simplul „nu știu, nu pot, n-am chef, n-am vreme” și apoi ne scărpinăm în cap ca maimuțele când ne vedem în fața faptului împlinit.
      Am importat o mulțime de lucruri din cultura americană, dar arată ca un căcat cu geacă Dolce & Gabana. Nu ne place portul nostru, muzica noastră autentică (fie ea populară sau ușoară, dar să fim clar înțeleși cea de bună calitate), nu ne mai plac munții, de aia îi chelim de copaci și plângem la știri că a venit viitura și a luat casa. Oare n-o fi venind viitura peste ei să-i ducă cu totul? Sunt patetici. Avem o grămadă de HANDICAPAȚI (în conducere și în norod) care stau precum căpușele și au averi uriașe sau învârt niște afaceri de te doare mintea!
      Ne place să vorbim limba engleză, dar nu o vorbim cum ar trebui. Mi-e rușine să povestesc în limba engleză cu reprezentanta României la Miss Universe, cu Inna (oh my God!) și cu alții care inundă frecvențele radio cu muzică de proastă calitate.
      Deocamdată e cultivată prostia. Ia ghici? Crește mai bine decât o ciupercă la care i-au fost asigurate condițiile de creștere.
      Până aici bănuiesc că am fost destul de clar în a explica de ce americanii ne afectează viața. Ceea ce e și mai rău e că 'nea Băse e pupincuristul americanilor.
      Trăim un deja vu. De ce? La fel se întâmpla și în perioada în care bieții români dădeau tribut turcilor numai să nu dea năvală peste ei. Poate că în mod ascuns facem și noi exact ca atunci. Vezi ce curvă e istoria și cum se repetă?
      Acum, degeaba își mai plâng morții. Și noi ni i-am plâns pe ai noștri după decembrie 1989 (ca să nu mai spunem că și unchiul Sam și băgat nasul și a ieșit cam nasol) și lor nu tare le-a păsat.
      Eu închei această postare cu:


La bună revedere și numai bine!

Omul sfințește locul

      Într-adevăr, e adevărat ceea ce stă scris în titlu. Mai cu seamă când vezi că un om simplu, căruia nu îi dai vreo șansă reușește să facă ceva să impresioneze toată lumea.

      De multe ori mă uit a cei din jur și văd că pur și simplu se complac în această turmă care e cârmuită de „Marinal” spre naufragiu. Puțini sunt cei care reușesc să vadă dincolo de neputința aparentă și „mișcă paleții” pentru a putea realiza ceva.

      Noi, ca popor postdecembrist, nu mai putem fi uniți, nu mai putem privi măcar cu respect un monument al vreunui soldat care a luptat pentru țara asta. Ba mai mult, unii se pișă pe acest monument, își fac poze și își postează poza pe fuțbuc cu mențiunea: „sunt tare cool” (ca să nu mai pomenim de faptul că nici chestia asta nu o scriu cum trebuie).

      Pe cât e de adevărată zicala din titlu, pe atât e de dureros și adevărat reversul acesteia, și anume, „Omul spurcă locul”. E foarte dureros mai ales că noi, ne lepădăm de rădăcinile noastre și încercăm să ne altoim pe alte rădăcini crezând că ne va fi mai bine. Nu ne e mai bine deloc sub nicio formă. Nu mai avem mult și ne vom lepăda de credința noastră străbună.

      Azi cu toții trăim drama unui popor în care șomajul, șpaga, adormirea, delăsarea și indiferența sunt la ele acasă. Chiar îmi pare rău să spun așa ceva.

      Nu ne va merge bine decât atunci când oameni cu capul pe umeri (dar care nu e ținut pe post de umbrelă să nu-i plouă în gât) vor lua cârma țării. Nu știu când o să fie.

      Mă uitam mai devreme la un video și aproape că mi-au dat lacrimile când am văzut că doi medici au reușit să facă ceva pentru țara în care trăiesc. Și nu au făcut deloc ceva neglijabil. Te las să vezi acest video de mai jos și apoi să îmi spui părerea ta.

       Vizionare plăcută!

      Și acum te întreb: nu simți că ar fi bine să începi și tu să miști paleții?

Numai bine!