Omul sfințește locul - ajutor!

   Aceste 2 minute au fost de ajuns (cred) pentru ca acea fărâmă de umanitate din noi să strige, să ne împingă să facem un gest pentru acești 2 oameni (la urma-urmei, și doctorii sunt oameni) care în ultima perioadă au tratat poate nu zeci, sute sau mii de pacienți, dar nu orice fel de pacienți, ci chiar copii de azi care mâine vor lumina viitorul nostru al tuturor în ciuda bolii pe care o au fără să aibă vreo vină.

   Pentru cei care nu știu, cei care merg sau mai bine-zis mergeau la acest centru de diabet și hemofilie, au vârste cuprinse între 0 și 20-și de ani, unii diagnosticați cu hemofilie, alții cu diabet. Este singurul centru din România care are ca obiectiv educarea și îngrijirea celor care se internează acolo pentru că medicii diabetologi din țară își fac sau nu treaba așa cum au jurat cândva.

   Acești doi oameni au făcut în așa fel încât știința lor să ajute pe cei care au nevoie și s-au ținut de cuvânt. Soarta a făcut ca acest centru pentru unii, salvare pentru alții să fie mistuit de un incendiu. Acum, acești doi oameni nu mai au cuvinte, iar noi, cei care suntem sănătoși și mulțumim sau nu lui Dumnezeu pentru asta stăm bine-mersi, dar nu ne gândim o clipă la un vechi proverb din străbuni: „Cum îți așterni, așa să dormi!”

   Ce am vrut să zic? Ar fi timpul ca să ne mobilizăm așa cum putem - fie prin ajutor efectiv celor care reconstruiesc centrul, fie prin ajutor monetar sau prin orice fel de ajutor pe care îl putem acorda - eu zic că ar fi binevenit și aș putea spune cu mândrie că sunt român și că omenia din omenire nu a dispărut complet.

   Pentru Raed Arafat lumea a ieșit în stradă și a strigat deși nu a cerut lucrul ăsta. Deci, încă o dată te rog, dragul meu cititor, hai să dăm mână cu mână și să dăm o mână de ajutor!

„Ai de spus ceva în viață?

SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”

                           - Toma Caragiu

1984 e în secolul XXI

   Oricine ar citi acest titlu ar râde și cu posteriorul de mine crezând că de la atâta contemplat, cântărit și criticat (în sensul bun sau rău) m-am scrântit și o dau în Lambada.
   Ce e drept, în acest articol voi vorbi despre 3 idei ce guvernează o lume văzută prin ochii unui funcționar care e cetățeanul unui stat totalitar în care până și cenzura gândirii era pusă în aplicare, idei care încep să ne guverneze viața noastră de zi cu zi, fără să ne dăm seama deoarece poartă altă mască iar noi am uitat să mai citim printre rânduri. Aceste trei idei sunt:

„WAR IS PEACE” = „Războiul e pace”
„FREEDOM IS SLAVERY” = „Libertatea este sclavie”
„IGNORANCE IS STRENGTH” = „Ignoranța e putere”

   Majoritatea care citesc aceste trei idei o să râdă și mai cu poftă din simplul motiv că termenii nu au nimic în comun în afară de faptul că aparțin aceleiași sfere semantice, ba mai mult, aceste concepte sunt chiar antonime.
   Hai să te ajut un pic să înțelegi sensul acestui aparent non-sens. Ce zici?
   Voi începe cu ideea în care este enunțat faptul că „războiul e pace” și voi continua prin a spune „doar pentru cel ce câștigă, pentru cel ce neagă și pentru cel ce e neutru”. În mintea ta s-a aprins luminița? Dacă nu, hai să îți dau un exemplu: e alianța asta numită NATO, care are la bază un concept care spune așa: „Orice stat membru NATO dacă este atacat, se va considera că și celelalte state sunt atacate”; cu alte cuvinte aici merge ca o mănușă principiul „Toți pentru unul”, iar de reciprocă nu sunt chiar așa de sigur. Ca să fiu un pic mai explicit, după 9 septembrie, toate țările care sunt membre NATO s-au alăturat SUA și au început să lupte un război împotriva terorismului care nu are niciun sens. S-au dus în Afganistan după Osama bin Laden și într-un final l-au găsit și l-au trimis la Allah. Practic, misiunea era încheiată. În timp ce erau prin Afganistan, s-au gândit să mai arunce un ochi și prin Irak, din cauza faptului că s-ar fi gândit că ar avea niște arme de distrugere în masă. L-au omorât și pe Saddam Husein. Și rolul celorlalte țări care au participat și și-au sacrificat (alt cuvânt mai potrivit nu am găsit) bunătate de soldați care a fost? Să facă treburile pe care SUA nu vroia să le facă în timp ce SUA cam ia țiței la preț de nimic și îl vinde cu niște prețuri de te doare mintea.
   A doua idee pe care o să o dezbat succint este aceea în care „libertatea e sclavie”. Bătrâne Orwell, câtă dreptate ai avut când ai așternut aceste cuvinte pe hârtie... În ziua de azi, nimic nu e liber cu adevărat. Metodele de comunicare devin din ce în ce mai nesigure, datele noastre de identificare pot ajunge pe mâna oricui care poate să ne reducă la tăcere. Diferența dintre carte/ecranizare și viața reală e că aceste mijloace de comunicare au pătruns în viața noastră ca un rău necesar. Facebook-ul e mai mare decât Fratele cel mare (Big Brother) - cei care știu doar de emisiunea aia care a fost la noi în țară pe prima TV ar face bine să caute să citească și să se documenteze un pic. Facebook-ul „știe” pe toată lumea, „știe” ce face fiecare, „știe” tot despre noi, chiar și ceea ce gândim (e întrebarea aia idioată: „La ce te gândești?” la care aproape toți răspund). Deci suntem sclavii facebook-ului. TV-ul i-a înrobit pe mulți dintre noi și le-a spălat creierele cum nu se poate mai frumos. Suntem liberi să alegem operatorul de cablu, suntem liberi să alegem postul favorit de televiziune, suntem liberi să alegem emisiunea la care să vrem să privim, dar în marea majoritate din cazuri, nu putem să ne imaginăm viața fără acest dispozitiv care ne-a îndobitocit, deci, suntem sclavii TV-ului.
   A treia idee este ideea colosală care a pus capac civilizației noastre: „ignoranța e putere”. Da, ignoranța este o putere foarte mare și, la fel de distrugătoare pe cât de mare este. Această putere poate fi egalată cu cea a globalizării care are ca scop distrugerea conștiinței naționale (a fiecărei țări în parte), „distrugerea matricii sufletești” (așa cum spunea maestrul Dan Puric) și instaurarea „unei noi ordini mondiale” (Biblia). Cum funcționează? Cei tineri sunt foarte ușor de manipulat acceptând și acomodându-se cu schimbările unor noi vremuri mai repede decât cei de dinaintea lor care rămân totuși precauți. Cei tineri acceptă ideea că ce e acasă nu e bun (sărbători, obiceiuri, datini etc.) și importă de la străini cum importăm noi jucării și produse chinezești. Mintea lor e așa de plină de noua modă încât ignoră ceea ce urlă conștiința în ei, ba mai mult, fac treaba diavolului până la capăt prin înființarea unor noi modele pe baza celor importate (practic, ambalaj fără vreun gram de conținut). Și atunci vine întrebarea mea: martirii pentru ce au murit? Unii nici nu știu că s-a murit și s-a plătit cu sânge mult și scump ca noi să ajungem unde suntem azi, dar nici nu prezintă vreun interes pentru ei. Asta numesc eu ignoranță!
   În mintea ta, probabil, a rămas încă o întrebare: cum adică 1984 în secolul 21? 1984 aparține cu certitudine secolului 20, dar realitățile cărții numită „1984” a lui George Orwell își fac simțită prezența pe zi ce trece din ce în ce mai mult și asta mă îngrijorează.


   Mi-e frică de viitorul sumbru ce ne așteaptă!

„Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”
                               - Toma Caragiu

Martiri și martiraj (partea întâi)

   Zilele astea se desfășoară un simpozion la care oricine este mai mult decât binevenit să participe ca simplu spectator. De ce?
   Pentru că este un simpozion care adună atât cadre medicale, fețe bisericești și invitați din alte țări care pun în discuție tema martirilor și a martirajului și pentru cei doritori reprezintă o excelentă educație pentru sănătate spirituală.
   Tema a fost atinsă azi din toate aspectele teoretice, și anume:

• ce înseamnă a fi martir?
• care sunt condițiile pentru ca cineva să fie martir?
• oare martirajul presupune neapărat chin, tortură și, într-un final, moartea fizică?
• martirajul poate fi confundat cu masochismul sau nu?
• cine au fost martirii, ce viață au avut și ce știm despre ei?
• cadrul legislativ care stabilește până unde e tortura și când începe martirajul.

   Cam astea au fost temele de discuție azi, teme pe care le-am putut încadra cu ușurință în categoria „nimic nou sub soare”.
   În primul rând au fost prezentate biografii al căror înțeles practic nu l-am înțeles decât prin prisma unui exemplu de mod de viață și a unei tării de caracter și credință ieșite din comun. Nimic mai mult. Toată ziua problema a fost privită prin prisma religiei ortodoxe și rareori din punct de vedere istoric, legislativ și etic.
   Prezentările au fost cam „flasce” în sensul în care eu, personal m-am săturat să văd vorbitori care pur și simplu citesc lucrarea ca pe un referat asemeni unui elev de liceu care nu reușește sau nu știe să vorbească liber și la obiect. Mai poate fi asemuit unui profesor de facultate care vine cu o carte pe care și studenții o au, dar el (profesorul) crede că predă, însă doar lecturează o informație pe care ceilalți o au deja. La fel și cu lucrările: lucrările pot fi într-adevăr bune din punct de vedere al conținutului, dar prezentarea face toți banii. Din punctul meu de vedere, cel care are o oarecare lucrare și susține sus și tare că el a scris-o de la cap la coadă ar trebui să reușească în maxim 10 minute să vorbească liber despre câteva idei enunțate în respectiva lucrare fără a avea nevoie să citească de pe vreun ecran (fie el laptop sau ecran de proiecție). Puțini au fost cei care mi-au trezit interesul să aflu mai multe despre o oarecare temă, dar pot să jur că acei oameni au lucrat pe brânci la realizarea respectivei lucrări.
   S-au pus și întrebări pertinente. Voi exemplifica doar două întrebări care merită să fie luate în seamă și tratate cu seriozitate:

1. De ce o mamă creștină ia în calcul posibilitatea avortului (care înseamnă uciderea unui om chiar dacă nu e născut)?
2. În Germania serviciile de sănătate și asistența persoanelor vârstnice sunt calitativ superioare față de cele românești. Care este motivul: social sau religios?

La întrebarea asta s-a răspuns că în principiu, motivul este unul social. La prima întrebare te-aș ruga pe tine, stimate cititor să răspunzi.

   În al doilea rând, mă așteptam ca problema să fie tratată și din punct de vedere medical. Dacă nu am auzit acest lucru mă simt îndatorat să împărtășesc și ideea mea, aici, pe acest blog. Din capul locului țin să menționez că (probabil) am dat dovadă de slăbiciune când am renunțat la a-mi expune ideile pentru simplul motiv că deocamdată sunt mult prea mic să pot enunța idei mari și s-ar putea să fiu tăiat din rădăcini.
   Ceea ce am vrut să expun se referă la faptul că, fără să ne dăm seama, chiar și noi, putem fi considerați martiri (fie că suntem pacienți, infirmieri, asistenți medicali, medici etc.). De ce?
   Încep a dezbate această afirmație prin faptul că peștele se-mpute de la cap, dar schimbarea pornește de la coadă. Cum așa? Foarte bine! N.B.! Nu vreau să acuz pe nimeni, dar asta e realitatea de care ne lovim în spital! Medicii sunt așa de ocupați/lacomi pentru că o parte din treburile pe care ei ar trebui să le facă (parte de scriptologie care ține strict de ei) încât asistenții medicali preiau o parte din atribuțiile medicilor și nu se pot ocupa, așa cum scrie cartea, de îngrijirea bolnavului căruia i se trage de la gură pentru o asigurare de sănătate. Dacă asistenții medicali nu reușesc să își facă treaba, o parte din atribuțiile lor sunt transferate infirmierilor. Infirmierii nu reușesc să facă ceea ce ar trebui să facă, deci aici intră în joc și aparținătorii. Situația iese cam așa:

• aparținătorul = semi-infirmier
• infirmierul = semi-asistent medical
• asistentul medical = semi-doctor
• medicul = omul foarte ocupat datorită faptului că este cu mult prea lacom să facă avere încât uită parțial de jurământul lui Hipocrate.
• pacientul = omul care este de vină că are o problemă de sănătate și în capul căruia se sparg toate.

   Un al doilea argument este acela că lucrurile ar merge un pic mai bine dacă am reuși să spargem barierele autorității și să spunem un „NU intră în atribuțiile mele” cât se poate ferm și atunci medicii și-ar îndrepta atenția mai mult asupra misiunii lor decât asupra arginților. Medicii nu trebuie văzuți precum un superior ci, precum un coleg care ne roagă să facem ceva pentru el.
   Concluzionez prin a spune că tema este destul de bine aleasă, puțin mai rău înțeleasă și dezbătută pe măsură.



Închei acest articol cu citatul meu preferat:

„AI DE SPUS CEVA ÎN VIAȚĂ?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”
                              - Toma Caragiu

Probleme existențiale și arzătoare la ordinea zilei

   N-am mai intrat de multă vreme să mai scriu ceva pentru că, practic, nu am avut suficientă răbdare să stau și să contemplez realitatea care mă înconjoară sau pur și simplu nu prea am avut contact cu mijloacele de prostit în masă (din capul locului țin să precizez că televizorul și o parte din presă nu reprezintă un mijloc de informare în masă, ci mai degrabă, un mijloc de a prosti și manipula populația sau masele).
   Din titlu s-ar înțelege că voi împărtăși câteva din lucrurile care chiar contează în ziua de azi cum ar fi: încălzirea globală, folosirea energiilor „verzi”, adică gratuite sau regenerabile (nu mai dau exemple pentru că sunt arhicunoscute), folosirea mijloacelor de transport NEPOLUANTE (automobilele electrice sau pe cele cu hidrogen dacă există vreun fan al motoarelor cu ardere internă, bicicleta sau chiar și mersul pe jos) sau mai puțin poluante (mijloacele de transport în comun în locul autoturismului personal) și modalități de a ne elibera din robia pe care noi nu o percepem, dar în care ne-au aruncat cei cu bani mulți care cred că ne pot avea ca pe orice obiect pe care îl posedă.
   Pare interesant, nu? DA, pentru unii care chiar gândesc mai departe de banalul cotidian și care țintesc mai sus decât media și NU, pentru cei care se mulțumesc să se uite la TV, să citească tabloide, să răspundă și să se cramponeze în micile provocări pe care viața ni le oferă și să nu aibă o inițiativă, cu alte cuvinte,  pentru oamenii banali.
   Problemele lor existențiale și arzătoare la ordinea zilei sunt:

• virginitatea viitoarei soții a lui Pepe;
• emisiuni care imită prost conceptul de reality-show: Noră pentru mama, Ochii din umbră, Schimb de mame, Comanda la mine, Mireasă pentru fiul meu (că e prea prost și nu știe să povestească cu fetele) = emisiuni care POLUEAZĂ eterul;
• ce a mai făcut Liviu Vârciu (ne-am mai întâlnit cu acest papițoi);
• ce a făcut o oarecare pițipoancă să arate mai bine decât restul pițipoancelor wanna-be care nu realizează ce fac;
• ce se întâmplă cu mai-știu-eu-cine care tocmai s-a dat în stambă cu nu-mai-știu-ce anti-exemplu;
• ce a mai făcut Becali;
• jos/sus Băsescu (Boc și Mihai Răzvan Ungureanu au plecat);
• ce pun pe masă;
• ce mai e la TV;
• etc. (te și miri/râzi de mori când auzi ce probleme au oamenii săracii pe capul lor).

   Oare de ce le place oamenilor să se cramponeze în chestii de genul ăsta? Nu știu și nu știu dacă am puterea să înțeleg lucrul ăsta. Promit că am să fac eforturi să înțeleg.
   Un exemplu de subiect care a fost mai putin mediatizat este acela al românului care și-a convertit Oltcit-ul în mașină electrică, mașină care îi satisface nevoile de a se mișca prin oraș. Un subiect intens mediatizat este virginitatea viitoarei soții a lui Pepe. Te las pe tine să pui în balanță care dintre astea 2 subiecte îți trezește interesul: Oltcit-ul electric sau virginitatea cuiva?
   Mergând pe stradă am realizat și am văzut că exact cei care se dau mari că au facultăți dau cu stângu-n-dreptul și fac gafe comparabile cu camera de râs sau demne de un film horror. De unde le scot, nu știu. Cert e că le scot din lectura unor autori care, practic, nu inspiră nimic; nici ei, dar nici titlul cărții.

Închei prin a spune acel citat care mi-a plăcut la nebunie:

„AI DE SPUS CEVA ÎN VIAȚĂ?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!„
                                        - Toma Caragiu