Birocraţia e un lucru care a pus stăpânire pe România încă de la primii zori ai aşa-zisei "democraţii".
Din punctul meu de vedere, birocraţia e un mod inutil de a crea locuri de muncă din ce în ce mai nesănătoase şi mai enervante pentru muritorul de rând mai ales când incompetenta din spatele ghişeului îşi rezervă dreptul de a te servi sau nu.
Sunt destule cazuri în care există oameni pe post de microbus pentru hârtii navetiste (adică se plimbă cu cel puţin/mult o hârtie de la un ghişeu la altul), iar ăştia se împart în două categorii: funcţionarul însărcinat special cu aşa ceva şi muritorul de rând.
Pe oriunde te duc paşii, să nu uiţi, dragul meu cititor că tu nu eşti un om, o persoană sau cineva anume, ci pur şi simplu eşti o hârtie care, eşti plimbată peste tot să fi tatuată cu ştampilele tuturor instituțiilor posibile şi imposibile.
Domeniul în care birocraţia ar trebui să fie diminuată la minimum, este sănătatea! Bietul om poate muri oriunde şi se împute acolo dacă numele lui nu apare pe nicio hârtie. Şi trebuie atâtea acte... De ce? Şi mai ales de ce trebuie să umble pacientul după toate? Există un sistem informatic prost conceput şi prost administrat. Pur şi simplu s-a renunţat la scrisul pe hârtie şi trecerea în catastife, dar s-au modernizat cu calculatoare care ţin minte în locul nostru (mâcar atât că şi aşa mulţi din cei ce le folosesc habar nu au să folosească sistemul).
Administraţia publică e un dezastru total! Birourile sunt ticsite de ţaţe care se dau drept cucoane şi pretind calmul tău ca să ce? Să te enerveze până la refuz şi să faci şi o hipertensiune sau un diabet pentru o greşeală de-a lor sau pentru simplul fapt că se enervează explicându-ţi de 3-4 ori aceeaşi treabă. Dacă le e lene să explice, măcar să arunce (că ele nu dau, ci aruncă şi îţi transmit mesajul "da, ok, stau pe banii tăi aici la lucru, deci nu mă deranja”) un material tipărit cu actele de care ai nevoie.
Şi cum spuneam mai sus, cu toţii suntem hârtii de toate dimensiunile. După ce expiră aceste hârtii, vom fi reciclaţi. Unii redevin coli pentru imprimante, alţii o să aibă ghinionul să devină hârtie igienică peste care se aruncă cerneală inutil (așa definesc eu tabloidele). Părerea mea e că mai toţi suntem folosiţi pe post de hârtie igienică deoarece românul, în absenţa hârtiei igienice spcial destinate scopului pentru care a fost fabricată se foloseşte şi de clasicul ziar sau de ziarele tabloide.
Avem nevoie de o revoluţie, fiindcă nu se mai poate!
Numai bine!
marți, 15 februarie 2011
luni, 14 februarie 2011
De Valentine's
Aș vrea ca de Valentine's
Să beau un Balentine's,
Să mă minunez un pic de ce-am ajuns
Și-apoi să mă pun pe plâns.
Nu știu cum de s-a ajuns aici
Să importăm și sărbători
Să exportăm inculți, mitici
Și mereu dăm de încuietori.
Nu suntem săraci, avem de toate
Și mai bune, și mai rele
Și noroace, și belele
Și sărbători, frumoase toate!
Importăm de toate că așa-i frumos.
Ei bine, NU! E kistch-os!
Așa vrea americanul să ne dreseze
Și cu banul știe să ne manipuleze!
Putem, suntem în stare
Și prin asta vreau s-arăt
Că și pe noi ne vede-un soare
Și totul are un oarecare capăt!
Să beau un Balentine's,
Să mă minunez un pic de ce-am ajuns
Și-apoi să mă pun pe plâns.
Nu știu cum de s-a ajuns aici
Să importăm și sărbători
Să exportăm inculți, mitici
Și mereu dăm de încuietori.
Nu suntem săraci, avem de toate
Și mai bune, și mai rele
Și noroace, și belele
Și sărbători, frumoase toate!
Importăm de toate că așa-i frumos.
Ei bine, NU! E kistch-os!
Așa vrea americanul să ne dreseze
Și cu banul știe să ne manipuleze!
Putem, suntem în stare
Și prin asta vreau s-arăt
Că și pe noi ne vede-un soare
Și totul are un oarecare capăt!
sâmbătă, 12 februarie 2011
Din nou despre nimic!
Știu! Probabil o să mi se sugereze să schimb numele blog-ului, dar nu o voi face pentru că îmi place să adun de la lume și să dau înapoi. Că lumea nu prea primește ce dau eu, e partea a doua. În concluzie ceea ce a depins de mine am făcut cu rigoarea caracteristică.
Voi povesti azi despre un alt nimic numit presa tabloidă. Personal, cred că este un mod de a învinge plictiseala care macină. Deși, din punctul meu de vedere, este un subiect fără conținut, lumea este interesată de viața „vedetelor” (nu cred că ceea ce avem noi sunt vedete) și urmăresc absolut FIECARE detaliu precum un reporter care vrea să câștige premiul Pulitzer. E și normal ca informația primită să se interpreteze, dar la noi se interpretează prost și se asimilează mai întâi ambalajul iar în momentul in care se dorește a se consuma ceva ce merită cu ADEVĂRAT a fi consumat, nu mai e loc pentru așa ceva și intervine efectul de stomac plin în care s-a vârât junk food.
Artiștii ieșiți ca ciupercile după ploaie, în goana lor după rating și bani, nu mai țin cont de ceea ce e moral și tot ei sunt morali când cei din jurul lor sau lumea care ii vede dau dovadă de ”imoralitate” și îi judecă PE BUNĂ DREPTATE!
M-am uitat azi pe net la emisiunea „It's show time!” din data de 8.02.2011 în care a fot prezent și Teo, membrul cel mai amuzant și omul cu cele mai sănătoase principii de viață. Se presupunea că se discută despre membrul fostei formații L.A. care a sucit mințile tuturor puștoaicelor cu vârste sub 14 ani și a tuturor bagaboantelor care își doreau o noapte cu el, dar și despre două parașute care mai au mult mișto de mâncat pe pâine până să realizeze penibilitatea lor. Mi-a plăcut felul în care Teo și-a expus ideile și le-a argumentat. Evident, blonda care prezenta acea emisiune nu a priceput deloc ce vroia Teo să zugrăvească în cuvinte simple și cu ajutorul unor exemple banale. Foarte mult mi-a plăcut și citatul pe care l-a dat, și anume: „Mințile mari discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oameni” - Eleanor Roosevelt.
Ca un comentariu, aș crede eu, constructiv, pot afirma că: mințile mari discută idei pe baza evenimentelor și a oamenilor, mințile mediocre discută evenimente pe baza oamenilor iar mințile mici discută oameni pe absolut nicio bază.
Pentru un individ cu coloană vertebrală cel puțin e bine să știe ceea ce vrea să consume într-o societate în care toți vâră pe gât unul altuia tot felul de informații care nu afectează cu absolut nimic cu scopul de a eclipsa informațiile care chiar contează pentru respectivul individ și pentru societatea în care el trăiește.
Personal, nu îmi doresc să ajung pe vreo pagină a vreunei hârtii igienice peste care s-a aruncat fără rost cerneală și s-a consumat timp aiurea.
Problemele mari ale României nu își găsesc rezolvarea în paginile tabloidelor în care prostul gust și lauda de sine sunt așezate cu măiestrie în acele pagini păcătoase. Și mai avem tupeul sa ne mirăm că ne merge prost iar tineretul din ziua de azi e mai incult decât un moșneag de la țară? Eu zic că ne permitem deja prea mult. Ar trebui să începem să nu mai cumpărăm ziare in care se scrie că fata de la pagina 5 și-a tras-o cu Vârciu, să nu ne mai uităm la OTV să vedem emisiunea lu' Diaconescu, să nu ne mai uităm la emisiunile în care se urlă ca la grădina zoologică, să punem mâna pe cărți și să citim ceea ce se cuvine, să vedem filmele care se cuvin a fi văzute și comentate, să ascultăm muzica ce se cuvine a fi ascultată pentru ca noi să rămânem cu un mesaj și să ne bucurăm de unicitatea reprezentației, și nu în ultimul rând să ne dorim cu adevărat să ne fie mai bine! Abia în momentul în care o să se întâmple ceea ce am scris mai sus, pretențiile de la viață se vor fi ridicat iar noi, populația, vom avea un nivel de trai mai ridicat!
În concluzie, suntem un popor adormit căruia nu ii spune nimeni ce să facă. No facem ce vrem noi, dar nu știm ce! TREZIREA!!!!!!!!
Partea 1
Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro
Partea 2
Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro
Partea 3
Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro
Voi povesti azi despre un alt nimic numit presa tabloidă. Personal, cred că este un mod de a învinge plictiseala care macină. Deși, din punctul meu de vedere, este un subiect fără conținut, lumea este interesată de viața „vedetelor” (nu cred că ceea ce avem noi sunt vedete) și urmăresc absolut FIECARE detaliu precum un reporter care vrea să câștige premiul Pulitzer. E și normal ca informația primită să se interpreteze, dar la noi se interpretează prost și se asimilează mai întâi ambalajul iar în momentul in care se dorește a se consuma ceva ce merită cu ADEVĂRAT a fi consumat, nu mai e loc pentru așa ceva și intervine efectul de stomac plin în care s-a vârât junk food.
Artiștii ieșiți ca ciupercile după ploaie, în goana lor după rating și bani, nu mai țin cont de ceea ce e moral și tot ei sunt morali când cei din jurul lor sau lumea care ii vede dau dovadă de ”imoralitate” și îi judecă PE BUNĂ DREPTATE!
M-am uitat azi pe net la emisiunea „It's show time!” din data de 8.02.2011 în care a fot prezent și Teo, membrul cel mai amuzant și omul cu cele mai sănătoase principii de viață. Se presupunea că se discută despre membrul fostei formații L.A. care a sucit mințile tuturor puștoaicelor cu vârste sub 14 ani și a tuturor bagaboantelor care își doreau o noapte cu el, dar și despre două parașute care mai au mult mișto de mâncat pe pâine până să realizeze penibilitatea lor. Mi-a plăcut felul în care Teo și-a expus ideile și le-a argumentat. Evident, blonda care prezenta acea emisiune nu a priceput deloc ce vroia Teo să zugrăvească în cuvinte simple și cu ajutorul unor exemple banale. Foarte mult mi-a plăcut și citatul pe care l-a dat, și anume: „Mințile mari discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oameni” - Eleanor Roosevelt.
Ca un comentariu, aș crede eu, constructiv, pot afirma că: mințile mari discută idei pe baza evenimentelor și a oamenilor, mințile mediocre discută evenimente pe baza oamenilor iar mințile mici discută oameni pe absolut nicio bază.
Pentru un individ cu coloană vertebrală cel puțin e bine să știe ceea ce vrea să consume într-o societate în care toți vâră pe gât unul altuia tot felul de informații care nu afectează cu absolut nimic cu scopul de a eclipsa informațiile care chiar contează pentru respectivul individ și pentru societatea în care el trăiește.
Personal, nu îmi doresc să ajung pe vreo pagină a vreunei hârtii igienice peste care s-a aruncat fără rost cerneală și s-a consumat timp aiurea.
Problemele mari ale României nu își găsesc rezolvarea în paginile tabloidelor în care prostul gust și lauda de sine sunt așezate cu măiestrie în acele pagini păcătoase. Și mai avem tupeul sa ne mirăm că ne merge prost iar tineretul din ziua de azi e mai incult decât un moșneag de la țară? Eu zic că ne permitem deja prea mult. Ar trebui să începem să nu mai cumpărăm ziare in care se scrie că fata de la pagina 5 și-a tras-o cu Vârciu, să nu ne mai uităm la OTV să vedem emisiunea lu' Diaconescu, să nu ne mai uităm la emisiunile în care se urlă ca la grădina zoologică, să punem mâna pe cărți și să citim ceea ce se cuvine, să vedem filmele care se cuvin a fi văzute și comentate, să ascultăm muzica ce se cuvine a fi ascultată pentru ca noi să rămânem cu un mesaj și să ne bucurăm de unicitatea reprezentației, și nu în ultimul rând să ne dorim cu adevărat să ne fie mai bine! Abia în momentul în care o să se întâmple ceea ce am scris mai sus, pretențiile de la viață se vor fi ridicat iar noi, populația, vom avea un nivel de trai mai ridicat!
În concluzie, suntem un popor adormit căruia nu ii spune nimeni ce să facă. No facem ce vrem noi, dar nu știm ce! TREZIREA!!!!!!!!
Partea 1
Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro
Partea 2
Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro
Partea 3
Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro
vineri, 11 februarie 2011
Liceul de muzică și talentele sale
Ieri am fost martorul unui vis pe care l-am avut și trăit cu ochii deschiși într-una din sălile de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor.
De ce spun vis și nu realitate? Motivul este cât se poate de simplu: am văzut talentul care înflorește precum o floare, dar nu știu cât va mai rezista acel talent înflorit în condițiile în care tineretul din ziua de azi nu mai gustă muzică de calitate.
Am văzut copii de la clasa I până la aXII-a. Am fost vrăjit pur și simplu de ceea ce pot face copii pe care în fiecare zi îi văd cu instrumentele muzicale după ei. E minunat să vezi cum talentele se cultivă și cresc, dar din păcate se pierd fie din cauza exprimată mai sus, fie din cauză că pur și simplu nu se simt în elementul lor în momentul în care vor trebui să ”gâdile urechile” celor ce îi înconjoară.
Am rămas surprins de vocile ce au umplut sala de sunete cristaline (care se aud NUMAI O SINGURĂ DATĂ ÎN VIAȚĂ) și inocente, voci inocente și neprihănite.
După cum vezi, dragul meu cititor, probabil că ridic pe un piedestal talentul tinerilor din ziua de azi. Da, îl ridic! De ce? Pentru că pur și simplu merită ridicat, șlefuit și valorificat ca atare fără doar și poate! Mulți sunt ignoranți în ceea ce privește un instrument (cum am fost eu cândva și pentru treaba asta să-mi fie rușine), unii sunt ignoranți în ceea ce privește valorile morale ale poporului din care se trag și pe care îl hulesc fără de milă iar unii sunt ignoranți în ceea ce privește simpla păstrare a curățeniei și a bunului simț.
Ridic acești tineri pe piedestale înalte și mă înclin în fața lor pentru că ei vor fi cei care vor forma elita și se vor alătura monștrilor sacri de azi.
Am fotografiat acești tineri plini-ochi de talent ca să îmi aduc aminte de ei pe mai târziu. Din păcate, nu voi posta vreo fotografie nici aici, dar nici pe profilul meu de facebook deoarece nu apar și eu în poză.
Pe mâine!
De ce spun vis și nu realitate? Motivul este cât se poate de simplu: am văzut talentul care înflorește precum o floare, dar nu știu cât va mai rezista acel talent înflorit în condițiile în care tineretul din ziua de azi nu mai gustă muzică de calitate.
Am văzut copii de la clasa I până la aXII-a. Am fost vrăjit pur și simplu de ceea ce pot face copii pe care în fiecare zi îi văd cu instrumentele muzicale după ei. E minunat să vezi cum talentele se cultivă și cresc, dar din păcate se pierd fie din cauza exprimată mai sus, fie din cauză că pur și simplu nu se simt în elementul lor în momentul în care vor trebui să ”gâdile urechile” celor ce îi înconjoară.
Am rămas surprins de vocile ce au umplut sala de sunete cristaline (care se aud NUMAI O SINGURĂ DATĂ ÎN VIAȚĂ) și inocente, voci inocente și neprihănite.
După cum vezi, dragul meu cititor, probabil că ridic pe un piedestal talentul tinerilor din ziua de azi. Da, îl ridic! De ce? Pentru că pur și simplu merită ridicat, șlefuit și valorificat ca atare fără doar și poate! Mulți sunt ignoranți în ceea ce privește un instrument (cum am fost eu cândva și pentru treaba asta să-mi fie rușine), unii sunt ignoranți în ceea ce privește valorile morale ale poporului din care se trag și pe care îl hulesc fără de milă iar unii sunt ignoranți în ceea ce privește simpla păstrare a curățeniei și a bunului simț.
Ridic acești tineri pe piedestale înalte și mă înclin în fața lor pentru că ei vor fi cei care vor forma elita și se vor alătura monștrilor sacri de azi.
Am fotografiat acești tineri plini-ochi de talent ca să îmi aduc aminte de ei pe mai târziu. Din păcate, nu voi posta vreo fotografie nici aici, dar nici pe profilul meu de facebook deoarece nu apar și eu în poză.
Pe mâine!
vineri, 4 februarie 2011
Câte ceva despre... nimic
Câte ceva despre... nimic. De ce nimic? Nimic pentru că nimic nu e concret. Nici în lume, nici în mintea mea. Dacă ar fi să luăm esenţa noastră, suntem un mare nimic şi nimic mai mult.
Dacă e să ne luăm după Biblie, scrie negru pe alb că totul a fost creat din nimic. Material vorbind nimic, pentru că un Dumnezeu a existat dintotdeauna şi va exista pentru totdeauna.
Dacă e să ne luăm după ce spun oamenii de ştiinţă, am afla că totul a început în urma unei mari explozii (Big Bang). Câteodată stau şi mă întreb: "Oare ce anume a declanşat Big Bang-ul, din moment ce acel nimic era în echilibru?"
Ce e şi mai ciudat e că amândouă teoriile pornesc de la NIMIC, iar culmea ciudăţeniei e că omul, prin natura lui, tinde la un CEVA. Ceva care nu ştiu dacă va fi atins vreodată, CEVA care încă nu e bine definit ca să poată fi atins şi nu ştiu dacă se va putea defini vreodată.
Părerea mea e că oamenii de ştiinţă din ziua de azi se uită şi analizează documentele trecutului pentru a putea descifra viitorul. Cu alte cuvinte, să ştie conţinutul NIMICULUI, pentru a putea deduce acel CEVA indefinibil şi intangibil deocamdată pentru rasa umană.
Cu toate că sunt un mediocru (aş putea spune), totuşi îmi fac un pic de timp să meditez la acel nimic, să vizualizez cu ochii minţii cum a fost când era... NIMIC. Şi văd deopotrivă şi pe Dumnezeu, dar şi particulele cele mici care sunt aşa de multe şi de misterioase încât la un moment dat cedez şi zic "deja e prea mult şi nu îmi mai pot imagina". Totodată mai cred în faptul că ştiinţa şi religia se întrepătrund fără să ne dăm noi seama. Deşi multe sunt aparent diferite, totuşi sunt aşa de strâns legate şi nu vrem să recunoaştem nici în ruptul capului.
Crearea lumii s-a făcut în 7 zile. Părerea mea este că s-a făcut în 7 etape, dar Biblia le-a denumit zile. Gândind logic, totul s-a întâmplat pe parcursul a câtorva milioane de ani buni. Pentru noi e o perioadă aşa de lungă încât am putea zice că planeta ar putea renaşte de mii de ori precum un Phoenix. De fapt, planeta noastră se schimbă mereu la înfăţişare datorită mişcării plăcilor tectonice. Totul va ajunge la un echilibru în momentul în care miezul planetei noastre se va răci şi solidifica. Abia atunci vom putea vorbi de o planetă în care cutremurele sunt de domeniul trecutului.
Până se va întâmpla lucrul ăsta, omenirea va ajunge să cunoască acel CEVA, pentru ca mai apoi, să se transforme în NIMICUL de la inceput, NIMICUL etern.
Istoria ne-a dat de înţeles că se repetă. Şi asta se întâmplă pentru că omul încă nu a ajuns să realizeze că nimeni nu e mai presus şi că ceea ce intră în stomacul nostru e efemer, dar ce rămâne în sufletul nostru e veşnic şi rămâne acolo chiar şi după moartea fizică, ori cel puţin aşa ne place nouă să credem că este un suflet fără de care viaţa nu şi-ar avea sălaşul în trupurile noastre. Istoria încearcă să ne atragă atenţia asupra viitorului mai mult decât a trecutului care, oricum nu îşi mai are rostul să fie discutat şi dezbătut. Cum? Ei bine, războaiele mondiale, Holocaust-ul şi alte evenimente de amploare în care chinul fizic, suferinţa psihică şi moartea au făcut legea.
Acum trăim o perioadă în care toată lumea e pentru pace, o perioadă în care avem acces cam la orice informaţie de care avem nevoie şi totuşi se poartă războaie. De ce? Aştept răspunsuri din partea ta, dragul meu cititor, nu înainte de a-ţi mulţumi din suflet pentru timpul pe care îl pierzi citindu-mi balivernele.
Numai bine!
Dacă e să ne luăm după Biblie, scrie negru pe alb că totul a fost creat din nimic. Material vorbind nimic, pentru că un Dumnezeu a existat dintotdeauna şi va exista pentru totdeauna.
Dacă e să ne luăm după ce spun oamenii de ştiinţă, am afla că totul a început în urma unei mari explozii (Big Bang). Câteodată stau şi mă întreb: "Oare ce anume a declanşat Big Bang-ul, din moment ce acel nimic era în echilibru?"
Ce e şi mai ciudat e că amândouă teoriile pornesc de la NIMIC, iar culmea ciudăţeniei e că omul, prin natura lui, tinde la un CEVA. Ceva care nu ştiu dacă va fi atins vreodată, CEVA care încă nu e bine definit ca să poată fi atins şi nu ştiu dacă se va putea defini vreodată.
Părerea mea e că oamenii de ştiinţă din ziua de azi se uită şi analizează documentele trecutului pentru a putea descifra viitorul. Cu alte cuvinte, să ştie conţinutul NIMICULUI, pentru a putea deduce acel CEVA indefinibil şi intangibil deocamdată pentru rasa umană.
Cu toate că sunt un mediocru (aş putea spune), totuşi îmi fac un pic de timp să meditez la acel nimic, să vizualizez cu ochii minţii cum a fost când era... NIMIC. Şi văd deopotrivă şi pe Dumnezeu, dar şi particulele cele mici care sunt aşa de multe şi de misterioase încât la un moment dat cedez şi zic "deja e prea mult şi nu îmi mai pot imagina". Totodată mai cred în faptul că ştiinţa şi religia se întrepătrund fără să ne dăm noi seama. Deşi multe sunt aparent diferite, totuşi sunt aşa de strâns legate şi nu vrem să recunoaştem nici în ruptul capului.
Crearea lumii s-a făcut în 7 zile. Părerea mea este că s-a făcut în 7 etape, dar Biblia le-a denumit zile. Gândind logic, totul s-a întâmplat pe parcursul a câtorva milioane de ani buni. Pentru noi e o perioadă aşa de lungă încât am putea zice că planeta ar putea renaşte de mii de ori precum un Phoenix. De fapt, planeta noastră se schimbă mereu la înfăţişare datorită mişcării plăcilor tectonice. Totul va ajunge la un echilibru în momentul în care miezul planetei noastre se va răci şi solidifica. Abia atunci vom putea vorbi de o planetă în care cutremurele sunt de domeniul trecutului.
Până se va întâmpla lucrul ăsta, omenirea va ajunge să cunoască acel CEVA, pentru ca mai apoi, să se transforme în NIMICUL de la inceput, NIMICUL etern.
Istoria ne-a dat de înţeles că se repetă. Şi asta se întâmplă pentru că omul încă nu a ajuns să realizeze că nimeni nu e mai presus şi că ceea ce intră în stomacul nostru e efemer, dar ce rămâne în sufletul nostru e veşnic şi rămâne acolo chiar şi după moartea fizică, ori cel puţin aşa ne place nouă să credem că este un suflet fără de care viaţa nu şi-ar avea sălaşul în trupurile noastre. Istoria încearcă să ne atragă atenţia asupra viitorului mai mult decât a trecutului care, oricum nu îşi mai are rostul să fie discutat şi dezbătut. Cum? Ei bine, războaiele mondiale, Holocaust-ul şi alte evenimente de amploare în care chinul fizic, suferinţa psihică şi moartea au făcut legea.
Acum trăim o perioadă în care toată lumea e pentru pace, o perioadă în care avem acces cam la orice informaţie de care avem nevoie şi totuşi se poartă războaie. De ce? Aştept răspunsuri din partea ta, dragul meu cititor, nu înainte de a-ţi mulţumi din suflet pentru timpul pe care îl pierzi citindu-mi balivernele.
Numai bine!
marți, 1 februarie 2011
Despre bani şi despre noi...
Voi porni de la ipoteza că banul te scoate din casă şi din minţi. De ce? Am să vă explic în rândurile de mai jos.
Mai întâi, să definim banul. Banul este o bucată de material (metal, hârtie sau plastic) pe care este inscripţionată valoarea şi moneda.
De ce zic că banul te scoate din casă şi din minţi? Simplu. Pentru că situaţiile sunt complexe şi multe la număr, deci voi enumera câteva.
Mai întâi voi vorbi despre cerşetori cărora oricât le-ai da, tot nu se satură iar daca nu le dai, să te ferească Bunul Dumnezeu de lucrurile pe care le auzi venind din gura care invocă pe Dumnezeu, dar numai de ochii lumii. Aici vedem că s-a incălcat şi porunca "Să nu iei numele Domnului în deşert". Pe aceşti cerşetori, gândul banului şi de a se îmbogăţi stând cu mâna întinsă i-a scos din case şi din minţi. Alţii şi mai netoţi îşi expun copii la fel de fel de boli şi îi pun să cerşească în frig nişte bani pentru ca acei copii să facă bani şi să-şi poată întreţine viciul. Ceea ce e mai dureros e că totuşi autorităţile nu se implică în treaba asta. Chiar dacă e de altă rasă, acel copil merită şi el o şansă ca toţi ceilalţi.
O altă categorie de oameni sunt cei care reuşesc să facă o mică afacere şi le merge bine, dar cheltuie foarte mult pe alte nimicuri, lor nemairămânându-le aproape nimic. Şi aici fac referire la alcoolici, la cei care joacă la aparate şi la fumătorii de ţigări ieftine. Ei sunt primii care se afişează la TV că îşi dau foc, se aruncă de pe nu stiu ce pod, comit nelegiuiri sau se îneacă în propriul viciu. În subconştient, aceşti oameni sunt convinşi că pot mai mult, dar în conştient neagă chestia asta şi pun totul pe seama conducerii. Nu ţin cu absolut nimeni, dar nu poate statul să îţi aducă pâinea pe masă şi sa ţi-o felieze în faţă. E o vorbă spusă cu tâlc de bătrâni: "Dumnezeu îţi dă, dar nu iţi pune şi în traistă". Aviz amatorilor!
Oamenii despre care voi vorbi sunt oameni care deşi nu au o situaţie materială bună se descurcă aşa cum pot şi mai şi pun un ban deoparte. E adevărat, nu la bancă, ci la... ciorap. Ei sunt oamenii care nu prea au vicii şi dacă le au, mai diminuează sau reduc total costul viciului, fie din motive medicale, fie din motive financiare. Oamenii aceştia mai au şi o grădină pe undeva şi se duc să semene pământul ca să aibă mâncare sănătoasă pe masă şi să facă mişcarea pe care cei din Ministerul Sănătăţii ne spun sa o facem MĂCAR 30 de minute în fiecare zi. Din punctul meu de vedere, ei sunt cei mai câştigaţi oameni. Munca nu a înjosit pe absolut nimeni. Iar cine spune că nu mai este de lucru în ţara asta, se înşeală amarnic. Este de lucru cât vezi cu ochii, dar trebuie să ştii pe ce să pui mâna să te apuci de lucru.
Ultima categorie de oameni sunt cei care au atâţia bani, încât nu mai ştiu pe ce să îi mai cheltuie, aşa că fac ce fac şi umplu paginile ziarelor de scandal cu aventurile lor pe care au dat bani grei. Aceşti oameni nu mai au minte. şi ghiciţi din cauza cui? Evident, a banilor.
Vă mai las ceva de ascultat ca să meditaţi un pic.
Mai întâi, să definim banul. Banul este o bucată de material (metal, hârtie sau plastic) pe care este inscripţionată valoarea şi moneda.
De ce zic că banul te scoate din casă şi din minţi? Simplu. Pentru că situaţiile sunt complexe şi multe la număr, deci voi enumera câteva.
Mai întâi voi vorbi despre cerşetori cărora oricât le-ai da, tot nu se satură iar daca nu le dai, să te ferească Bunul Dumnezeu de lucrurile pe care le auzi venind din gura care invocă pe Dumnezeu, dar numai de ochii lumii. Aici vedem că s-a incălcat şi porunca "Să nu iei numele Domnului în deşert". Pe aceşti cerşetori, gândul banului şi de a se îmbogăţi stând cu mâna întinsă i-a scos din case şi din minţi. Alţii şi mai netoţi îşi expun copii la fel de fel de boli şi îi pun să cerşească în frig nişte bani pentru ca acei copii să facă bani şi să-şi poată întreţine viciul. Ceea ce e mai dureros e că totuşi autorităţile nu se implică în treaba asta. Chiar dacă e de altă rasă, acel copil merită şi el o şansă ca toţi ceilalţi.
O altă categorie de oameni sunt cei care reuşesc să facă o mică afacere şi le merge bine, dar cheltuie foarte mult pe alte nimicuri, lor nemairămânându-le aproape nimic. Şi aici fac referire la alcoolici, la cei care joacă la aparate şi la fumătorii de ţigări ieftine. Ei sunt primii care se afişează la TV că îşi dau foc, se aruncă de pe nu stiu ce pod, comit nelegiuiri sau se îneacă în propriul viciu. În subconştient, aceşti oameni sunt convinşi că pot mai mult, dar în conştient neagă chestia asta şi pun totul pe seama conducerii. Nu ţin cu absolut nimeni, dar nu poate statul să îţi aducă pâinea pe masă şi sa ţi-o felieze în faţă. E o vorbă spusă cu tâlc de bătrâni: "Dumnezeu îţi dă, dar nu iţi pune şi în traistă". Aviz amatorilor!
Oamenii despre care voi vorbi sunt oameni care deşi nu au o situaţie materială bună se descurcă aşa cum pot şi mai şi pun un ban deoparte. E adevărat, nu la bancă, ci la... ciorap. Ei sunt oamenii care nu prea au vicii şi dacă le au, mai diminuează sau reduc total costul viciului, fie din motive medicale, fie din motive financiare. Oamenii aceştia mai au şi o grădină pe undeva şi se duc să semene pământul ca să aibă mâncare sănătoasă pe masă şi să facă mişcarea pe care cei din Ministerul Sănătăţii ne spun sa o facem MĂCAR 30 de minute în fiecare zi. Din punctul meu de vedere, ei sunt cei mai câştigaţi oameni. Munca nu a înjosit pe absolut nimeni. Iar cine spune că nu mai este de lucru în ţara asta, se înşeală amarnic. Este de lucru cât vezi cu ochii, dar trebuie să ştii pe ce să pui mâna să te apuci de lucru.
Ultima categorie de oameni sunt cei care au atâţia bani, încât nu mai ştiu pe ce să îi mai cheltuie, aşa că fac ce fac şi umplu paginile ziarelor de scandal cu aventurile lor pe care au dat bani grei. Aceşti oameni nu mai au minte. şi ghiciţi din cauza cui? Evident, a banilor.
Vă mai las ceva de ascultat ca să meditaţi un pic.
Vasile Seicaru - Domnule maior
Asculta mai multe audio diverse
Abonați-vă la:
Postări (Atom)