De data asta, e pe bune!

   Am avut un Referendum care a fost negat de știm-noi-cine și asta ne-a cam supărat. Acum nu a ieșit nimeni în față să ne spună să nu ieșim la vot, dar nici încântat nu era.
   Oricum am lua-o atunci s-a încălcat un drept. Dacă acel om sau acei oameni erau cinstiți, ieșeau în față și spuneau: „Oameni buni, ieșiți la vot și puneți ștampila acolo unde vă dictează conștiința!”. A fost mai bine să iasă în față cu tot felul de găinării care nu își aveau rostul. Se văd rezultatele și au făcut o treabă pe cinste!
   Nu vreau să te gândești că țin cu adversarii lor, dar vreau să iei în balanță și să cântărești omul după fapte, nu după mita electorală pe care ți-o dă sau după praful în ochi pe care îl aruncă în ochii omului de rând prin gâlceve, promisiuni, cifre, statistici și număr de voturi.
   La noi, ca și peste tot e demn de urmat un dicton latin: „Acta, non verba!” Pe românește, fapte, nu vorbe! La noi sunt mai mult vorbe și punct. Dar dacă i-am pune pe ei la punct să vadă că totuși cu încrederea omului nu e de joacă, ce ar face? Simplu! Tot s-ar certa între ei, c-așa le e neamul!
   Vin sărbătorile și ar fi bine să ne cumințim și să acceptăm rolul de învinși (din partea unora) iar pentru cei învingători, să nu ne îmbătăm în propria victorie și să înșelăm pe cei care ne-au ales! Luăm o gură de aer și punem mâna pe treabă! Avem mult de lucru și trebuie să ne scoatem din datorii.
   Nu am nimic cu etniile atât timp cât nu atentează la valorile la care țin, și anume:
 - ROMÂNIA E A ROMÂNILOR ȘI SE VORBEȘTE ROMÂNEȘTE!
 - BASARABIA E ROMÂNIA!
 - FIECARE SĂ-ȘI VADĂ DE TREABĂ ȘI SĂ FIE OM SERIOS. DACĂ CREZI CĂ NU POȚI, NU VREI, N-AI TIMP SAU CHEF, LASĂ-TE ȘI URMĂTORUL LA RÂND!
   De aceea, nu am să recunosc niciodată UDMR-ul și alte partide ale minorităților ca având putere legislativă. Ei se află aici pentru că la 1918 nu i-a deportat nimeni în locurile lor de baștină! E o vorbă: cineva îți întinde un deget, tu iei toată mâna. Nu se poate așa ceva. Respectați Constituția sau faceți legile mai clare ca să se știe dacă e albă sau neagră!

   Cât despre mine,
SAL'TARE, TAICĂ ȘI NOROC!
Ne vedem la următorul articol.

1 Decembrie 2012

Imnul National al Romaniei - Desteapta-te romane

   O să încep prin a ura un sincer La mulți ani României, românilor, românismului și tuturor lucrurilor conexe acestei țări!
   Haideți să parcurgem un scurt episod istoric. Idealul Marii Uniri a prins rădăcini cam din cele mai vechi timpuri. O primă unire a fost înfăptuită de voievodul Mihai Viteazul în secolul al XVI-lea, dar asasinarea sa a atras după sine dezbinarea primei uniri. Idealul a rămas.
   La Bistrița, în 1848, Andrei Mureșanu a scris poezia „Răsunetul”. Știu că numele ăsta nu îți spune prea multe, dar ce zici de „Deșteaptă-te române!” ? Acum e mai clar? Bănuiesc că da, pentru că aceste versuri puse pe muzica lui Anton Pann au dat naștere IMNULUI pe care azi îl intonăm la începutul meciurilor de fotbal ale echipei naționale (de fotbal, etc., la Jocurile Olimpice când reprezentanții noștri urcă pe locul I al podiumului etc.) și pe care Marcel Pavel a avut nesimțirea să-l modifice după bunul plac!
   În 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Țara Românească și Moldova, s-a înfăptuit, în mod firesc unirea Principatelor Române. Totuși, această unire a fost recunoscută doar sub domnia lui Cuza, dar odată cu aducerea în țară a lui Carol I de Hohenzollern, Unirea Principatelor Române a devenit permanentă. Tot sub domnia domnitorului Carol I, am reușit să ne eliberăm de sub jugul otoman prin Războiul de Independență din 1877 - 1878. Atunci am câștigat și teritoriul Dobrogei (aviz amatorilor cărora le place să meargă la mare! Dacă nu câștigam teritoriul ăsta, ciu-ciu mare!). Anul 1881 a marcat proclamarea Regatului României, iar Carol I a fost primul rege.
   Primul Război Mondial a prins Regatul României aliat cu Imperiul Austro-Ungar, putere care a declanșat războiul la 1914. De aceea România nu a intrat în război decât abia în 1916.
   La 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a proclamat Marea Unire, iar la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat ca Rege al României Mari.
   Nu mai are rost să stărui asupra faptului că în perioada comunismului ziua națională a fost sărbătorită la 23 august, dată care a coincis cu arestarea mareșalului Ion Antonescu, pentru că acum e 1 Decembrie.
   După căderea regimului comunist Ziua Națională a fost fixată pe data de 1 Decembrie.

   Bun! După această istorisire sumară a evenimentelor istorice, am o singură rugăminte: BAGĂ LA CAP CĂ E ISTORIA ȚĂRII TALE, NU-ȚI DENIGRA RĂDĂCINILE ȘI ÎNVAȚĂ IMNUL NAȚIONAL!
   Ce m-a împins să redactez această rugăminte? Mai devreme m-am uitat la TV (probabil marea greșeală) pentru a vedea parada militară de la București și am rămas să văd și știrile. Închipuie-ți reacția mea când am văzut tineretul care nu știe semnificația zilei de 1 Decembrie. E bine că românul pomanagiu se strânge la fasole și cârnați oferiți moca. Unii mai au nerușinarea să spună că nu prea e bun ceea ce au primit. Atunci, stai și te întrebi: de ce a mai stat la coadă? Unii care chiar s-ar fi bucurat de acea porție nu cred că au avut acces. Ăștia suntem noi, și cu ăștia defilăm!
   Înainte să închei acest articol, vreau să îți supun atenției câteva cântece patriotice:

Corul Armatei Romane - Treceti batalioane romane Carpatii


Nicolae Furdui-Iancu - Noi romani din neam de frunte

   O întrebare am:
   Ești mândru că ești român?

„Ai de spus ceva în viață?
 SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”
                                      - Toma Caragiu

INTERNETUL = DISTRUGĂTORUL DE OAMENI

   Am ales acest titlu deoarece eu chiar nu mai pot suferi să văd tot felul de măgării în acest spațiu virtual.
   Mai zilele trecute am decis să scot PC-ul din priză pentru cât se poate de multă vreme și să îl folosesc doar atunci când am nevoie. Motivele:
1. Se aduce o economie (cred eu) simțitoare la factura de energie electrică întrucât PC-ul meu papă mai multă energie decât unul proaspăt cumpărat;
2. Timpul pe care îl petrec în fața monitorului este mai puțin și am realizat că nu pierd mare lucru prin simplul fapt că nu consum conținut pe care nu îl doresc, dar sunt îndopat cu așa ceva;
3. Conținutul informațiilor încărcate pe server-e care mă oripilează de la o zi la alta și prefer să-mi păstrez integritatea morală;
4. Deocamdată, acest echipament consumă bani. Dacă ar fi produs ceva, situația ar fi fost cu totul alta. Până atunci va fi off-grid și, implicit offline.
   Prefer să ascult clasicul radio, caseta audio clasică, CD-ul audio, VINILUL, într-un cuvânt, MUZICA BUNĂ!
   Lumea oricum se duce pe Apa Sâmbetei și bănuiesc că și tu, dragul meu cititor, ești de acord cu asta. Vocea mea este doar una iar cei care gândesc similar sunt pe cale de dispariție și sunt cât se poate de dispersați. Alții și-au pierdut speranța și au început să se complacă în situația în care se află sau poate nu au timp sau tăria să stea și să se uite în jur.
   Nu știu care și câți mai cred în Cărțile Sfinte, dar vreau să mai subliniez, poate pentru ultima oară că totul se întâmplă precum stă scris și nici măcar cel mai puternic om de pe Pământ nu va putea opri ceea ce urmează să se întâmple!
   Cam atât am avut de spus în acest scurt articol.
   Până data viitoare, ține minte:


„AI DE SPUS CEVA ÎN VIAȚĂ?
SPUNE CU CURAJ, PE FAȚĂ!”

Toma Caragiu

Cliiiipă de cumpănă pentru cărvunari!

   „Va birui oare reacțiunea? Cei buni vor fârși jertfiți cum mieii cei nevinovați sfâșiați de fălcile lacome? Nuuu... Căci există o Providență care totul vede și totul judecă!”
   Cei care au citit „Levantul” sau pe lângă urechile lor a trecut dramatizarea radiofonică, vor spune că unealta acelei Providențe este cavalerul Languedoc. Nu mai intru în detalii pentru că ce era de înțeles s-a înțeles mai ales în conjunctura zilei de 29.07.2012, zi care e decisivă pentru poporul român. În iarnă am simpatizat cu cei care strigau în Piața Universității, am avut senzația că va mai fi o revoluție reprimată brutal (ceea ce nu s-a întâmplat, din fericire!) și acum trăiesc din nou un deja vu, dar dacă îl trăiesc îl voi valorifica la maxim și voi face uz de dreptul câștigat prin sânge în 1989.
   Atât este tot ce putem face pentru a menține vie amintirea lui Decembrie 1989 și a aduce un omagiu celor căzuți, torturați și dispăruți fără urmă în acele zile tulburi.
   Azi s-ar putea să îmi expire apelativul „ciumpalac”, „vierme” sau cum am mai fost catalogat de cei pe care i-am desemnat să facă ce trebuia să se facă nu ce s-a făcut! Acum e rândul meu ca să îi lovesc acolo unde îi doare mai tare cu o armă foarte puternică a democrației, și anume, VOTUL. N-am să cer nimănui să voteze pro sau contra, pentru că e alegerea fiecăruia. N-am să oblig pe nimeni să meargă la vot sau să rămână acasă. Însă, oameni buni, nu uitați că dacă atunci când trebuie nu sunteți capabili să luați o decizie, după ora 23:00 orice regret este inutil!
   Acum avem ocazia să ne facem vocea auzită, acum avem ocazia să le amintim că n-are importanță că suntem mici; suntem mici și mulți!

Hai România!

„Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”
                - Toma Caragiu

Omul sfințește locul - ajutor!

   Aceste 2 minute au fost de ajuns (cred) pentru ca acea fărâmă de umanitate din noi să strige, să ne împingă să facem un gest pentru acești 2 oameni (la urma-urmei, și doctorii sunt oameni) care în ultima perioadă au tratat poate nu zeci, sute sau mii de pacienți, dar nu orice fel de pacienți, ci chiar copii de azi care mâine vor lumina viitorul nostru al tuturor în ciuda bolii pe care o au fără să aibă vreo vină.

   Pentru cei care nu știu, cei care merg sau mai bine-zis mergeau la acest centru de diabet și hemofilie, au vârste cuprinse între 0 și 20-și de ani, unii diagnosticați cu hemofilie, alții cu diabet. Este singurul centru din România care are ca obiectiv educarea și îngrijirea celor care se internează acolo pentru că medicii diabetologi din țară își fac sau nu treaba așa cum au jurat cândva.

   Acești doi oameni au făcut în așa fel încât știința lor să ajute pe cei care au nevoie și s-au ținut de cuvânt. Soarta a făcut ca acest centru pentru unii, salvare pentru alții să fie mistuit de un incendiu. Acum, acești doi oameni nu mai au cuvinte, iar noi, cei care suntem sănătoși și mulțumim sau nu lui Dumnezeu pentru asta stăm bine-mersi, dar nu ne gândim o clipă la un vechi proverb din străbuni: „Cum îți așterni, așa să dormi!”

   Ce am vrut să zic? Ar fi timpul ca să ne mobilizăm așa cum putem - fie prin ajutor efectiv celor care reconstruiesc centrul, fie prin ajutor monetar sau prin orice fel de ajutor pe care îl putem acorda - eu zic că ar fi binevenit și aș putea spune cu mândrie că sunt român și că omenia din omenire nu a dispărut complet.

   Pentru Raed Arafat lumea a ieșit în stradă și a strigat deși nu a cerut lucrul ăsta. Deci, încă o dată te rog, dragul meu cititor, hai să dăm mână cu mână și să dăm o mână de ajutor!

„Ai de spus ceva în viață?

SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”

                           - Toma Caragiu

1984 e în secolul XXI

   Oricine ar citi acest titlu ar râde și cu posteriorul de mine crezând că de la atâta contemplat, cântărit și criticat (în sensul bun sau rău) m-am scrântit și o dau în Lambada.
   Ce e drept, în acest articol voi vorbi despre 3 idei ce guvernează o lume văzută prin ochii unui funcționar care e cetățeanul unui stat totalitar în care până și cenzura gândirii era pusă în aplicare, idei care încep să ne guverneze viața noastră de zi cu zi, fără să ne dăm seama deoarece poartă altă mască iar noi am uitat să mai citim printre rânduri. Aceste trei idei sunt:

„WAR IS PEACE” = „Războiul e pace”
„FREEDOM IS SLAVERY” = „Libertatea este sclavie”
„IGNORANCE IS STRENGTH” = „Ignoranța e putere”

   Majoritatea care citesc aceste trei idei o să râdă și mai cu poftă din simplul motiv că termenii nu au nimic în comun în afară de faptul că aparțin aceleiași sfere semantice, ba mai mult, aceste concepte sunt chiar antonime.
   Hai să te ajut un pic să înțelegi sensul acestui aparent non-sens. Ce zici?
   Voi începe cu ideea în care este enunțat faptul că „războiul e pace” și voi continua prin a spune „doar pentru cel ce câștigă, pentru cel ce neagă și pentru cel ce e neutru”. În mintea ta s-a aprins luminița? Dacă nu, hai să îți dau un exemplu: e alianța asta numită NATO, care are la bază un concept care spune așa: „Orice stat membru NATO dacă este atacat, se va considera că și celelalte state sunt atacate”; cu alte cuvinte aici merge ca o mănușă principiul „Toți pentru unul”, iar de reciprocă nu sunt chiar așa de sigur. Ca să fiu un pic mai explicit, după 9 septembrie, toate țările care sunt membre NATO s-au alăturat SUA și au început să lupte un război împotriva terorismului care nu are niciun sens. S-au dus în Afganistan după Osama bin Laden și într-un final l-au găsit și l-au trimis la Allah. Practic, misiunea era încheiată. În timp ce erau prin Afganistan, s-au gândit să mai arunce un ochi și prin Irak, din cauza faptului că s-ar fi gândit că ar avea niște arme de distrugere în masă. L-au omorât și pe Saddam Husein. Și rolul celorlalte țări care au participat și și-au sacrificat (alt cuvânt mai potrivit nu am găsit) bunătate de soldați care a fost? Să facă treburile pe care SUA nu vroia să le facă în timp ce SUA cam ia țiței la preț de nimic și îl vinde cu niște prețuri de te doare mintea.
   A doua idee pe care o să o dezbat succint este aceea în care „libertatea e sclavie”. Bătrâne Orwell, câtă dreptate ai avut când ai așternut aceste cuvinte pe hârtie... În ziua de azi, nimic nu e liber cu adevărat. Metodele de comunicare devin din ce în ce mai nesigure, datele noastre de identificare pot ajunge pe mâna oricui care poate să ne reducă la tăcere. Diferența dintre carte/ecranizare și viața reală e că aceste mijloace de comunicare au pătruns în viața noastră ca un rău necesar. Facebook-ul e mai mare decât Fratele cel mare (Big Brother) - cei care știu doar de emisiunea aia care a fost la noi în țară pe prima TV ar face bine să caute să citească și să se documenteze un pic. Facebook-ul „știe” pe toată lumea, „știe” ce face fiecare, „știe” tot despre noi, chiar și ceea ce gândim (e întrebarea aia idioată: „La ce te gândești?” la care aproape toți răspund). Deci suntem sclavii facebook-ului. TV-ul i-a înrobit pe mulți dintre noi și le-a spălat creierele cum nu se poate mai frumos. Suntem liberi să alegem operatorul de cablu, suntem liberi să alegem postul favorit de televiziune, suntem liberi să alegem emisiunea la care să vrem să privim, dar în marea majoritate din cazuri, nu putem să ne imaginăm viața fără acest dispozitiv care ne-a îndobitocit, deci, suntem sclavii TV-ului.
   A treia idee este ideea colosală care a pus capac civilizației noastre: „ignoranța e putere”. Da, ignoranța este o putere foarte mare și, la fel de distrugătoare pe cât de mare este. Această putere poate fi egalată cu cea a globalizării care are ca scop distrugerea conștiinței naționale (a fiecărei țări în parte), „distrugerea matricii sufletești” (așa cum spunea maestrul Dan Puric) și instaurarea „unei noi ordini mondiale” (Biblia). Cum funcționează? Cei tineri sunt foarte ușor de manipulat acceptând și acomodându-se cu schimbările unor noi vremuri mai repede decât cei de dinaintea lor care rămân totuși precauți. Cei tineri acceptă ideea că ce e acasă nu e bun (sărbători, obiceiuri, datini etc.) și importă de la străini cum importăm noi jucării și produse chinezești. Mintea lor e așa de plină de noua modă încât ignoră ceea ce urlă conștiința în ei, ba mai mult, fac treaba diavolului până la capăt prin înființarea unor noi modele pe baza celor importate (practic, ambalaj fără vreun gram de conținut). Și atunci vine întrebarea mea: martirii pentru ce au murit? Unii nici nu știu că s-a murit și s-a plătit cu sânge mult și scump ca noi să ajungem unde suntem azi, dar nici nu prezintă vreun interes pentru ei. Asta numesc eu ignoranță!
   În mintea ta, probabil, a rămas încă o întrebare: cum adică 1984 în secolul 21? 1984 aparține cu certitudine secolului 20, dar realitățile cărții numită „1984” a lui George Orwell își fac simțită prezența pe zi ce trece din ce în ce mai mult și asta mă îngrijorează.


   Mi-e frică de viitorul sumbru ce ne așteaptă!

„Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”
                               - Toma Caragiu

Martiri și martiraj (partea întâi)

   Zilele astea se desfășoară un simpozion la care oricine este mai mult decât binevenit să participe ca simplu spectator. De ce?
   Pentru că este un simpozion care adună atât cadre medicale, fețe bisericești și invitați din alte țări care pun în discuție tema martirilor și a martirajului și pentru cei doritori reprezintă o excelentă educație pentru sănătate spirituală.
   Tema a fost atinsă azi din toate aspectele teoretice, și anume:

• ce înseamnă a fi martir?
• care sunt condițiile pentru ca cineva să fie martir?
• oare martirajul presupune neapărat chin, tortură și, într-un final, moartea fizică?
• martirajul poate fi confundat cu masochismul sau nu?
• cine au fost martirii, ce viață au avut și ce știm despre ei?
• cadrul legislativ care stabilește până unde e tortura și când începe martirajul.

   Cam astea au fost temele de discuție azi, teme pe care le-am putut încadra cu ușurință în categoria „nimic nou sub soare”.
   În primul rând au fost prezentate biografii al căror înțeles practic nu l-am înțeles decât prin prisma unui exemplu de mod de viață și a unei tării de caracter și credință ieșite din comun. Nimic mai mult. Toată ziua problema a fost privită prin prisma religiei ortodoxe și rareori din punct de vedere istoric, legislativ și etic.
   Prezentările au fost cam „flasce” în sensul în care eu, personal m-am săturat să văd vorbitori care pur și simplu citesc lucrarea ca pe un referat asemeni unui elev de liceu care nu reușește sau nu știe să vorbească liber și la obiect. Mai poate fi asemuit unui profesor de facultate care vine cu o carte pe care și studenții o au, dar el (profesorul) crede că predă, însă doar lecturează o informație pe care ceilalți o au deja. La fel și cu lucrările: lucrările pot fi într-adevăr bune din punct de vedere al conținutului, dar prezentarea face toți banii. Din punctul meu de vedere, cel care are o oarecare lucrare și susține sus și tare că el a scris-o de la cap la coadă ar trebui să reușească în maxim 10 minute să vorbească liber despre câteva idei enunțate în respectiva lucrare fără a avea nevoie să citească de pe vreun ecran (fie el laptop sau ecran de proiecție). Puțini au fost cei care mi-au trezit interesul să aflu mai multe despre o oarecare temă, dar pot să jur că acei oameni au lucrat pe brânci la realizarea respectivei lucrări.
   S-au pus și întrebări pertinente. Voi exemplifica doar două întrebări care merită să fie luate în seamă și tratate cu seriozitate:

1. De ce o mamă creștină ia în calcul posibilitatea avortului (care înseamnă uciderea unui om chiar dacă nu e născut)?
2. În Germania serviciile de sănătate și asistența persoanelor vârstnice sunt calitativ superioare față de cele românești. Care este motivul: social sau religios?

La întrebarea asta s-a răspuns că în principiu, motivul este unul social. La prima întrebare te-aș ruga pe tine, stimate cititor să răspunzi.

   În al doilea rând, mă așteptam ca problema să fie tratată și din punct de vedere medical. Dacă nu am auzit acest lucru mă simt îndatorat să împărtășesc și ideea mea, aici, pe acest blog. Din capul locului țin să menționez că (probabil) am dat dovadă de slăbiciune când am renunțat la a-mi expune ideile pentru simplul motiv că deocamdată sunt mult prea mic să pot enunța idei mari și s-ar putea să fiu tăiat din rădăcini.
   Ceea ce am vrut să expun se referă la faptul că, fără să ne dăm seama, chiar și noi, putem fi considerați martiri (fie că suntem pacienți, infirmieri, asistenți medicali, medici etc.). De ce?
   Încep a dezbate această afirmație prin faptul că peștele se-mpute de la cap, dar schimbarea pornește de la coadă. Cum așa? Foarte bine! N.B.! Nu vreau să acuz pe nimeni, dar asta e realitatea de care ne lovim în spital! Medicii sunt așa de ocupați/lacomi pentru că o parte din treburile pe care ei ar trebui să le facă (parte de scriptologie care ține strict de ei) încât asistenții medicali preiau o parte din atribuțiile medicilor și nu se pot ocupa, așa cum scrie cartea, de îngrijirea bolnavului căruia i se trage de la gură pentru o asigurare de sănătate. Dacă asistenții medicali nu reușesc să își facă treaba, o parte din atribuțiile lor sunt transferate infirmierilor. Infirmierii nu reușesc să facă ceea ce ar trebui să facă, deci aici intră în joc și aparținătorii. Situația iese cam așa:

• aparținătorul = semi-infirmier
• infirmierul = semi-asistent medical
• asistentul medical = semi-doctor
• medicul = omul foarte ocupat datorită faptului că este cu mult prea lacom să facă avere încât uită parțial de jurământul lui Hipocrate.
• pacientul = omul care este de vină că are o problemă de sănătate și în capul căruia se sparg toate.

   Un al doilea argument este acela că lucrurile ar merge un pic mai bine dacă am reuși să spargem barierele autorității și să spunem un „NU intră în atribuțiile mele” cât se poate ferm și atunci medicii și-ar îndrepta atenția mai mult asupra misiunii lor decât asupra arginților. Medicii nu trebuie văzuți precum un superior ci, precum un coleg care ne roagă să facem ceva pentru el.
   Concluzionez prin a spune că tema este destul de bine aleasă, puțin mai rău înțeleasă și dezbătută pe măsură.



Închei acest articol cu citatul meu preferat:

„AI DE SPUS CEVA ÎN VIAȚĂ?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!”
                              - Toma Caragiu

Probleme existențiale și arzătoare la ordinea zilei

   N-am mai intrat de multă vreme să mai scriu ceva pentru că, practic, nu am avut suficientă răbdare să stau și să contemplez realitatea care mă înconjoară sau pur și simplu nu prea am avut contact cu mijloacele de prostit în masă (din capul locului țin să precizez că televizorul și o parte din presă nu reprezintă un mijloc de informare în masă, ci mai degrabă, un mijloc de a prosti și manipula populația sau masele).
   Din titlu s-ar înțelege că voi împărtăși câteva din lucrurile care chiar contează în ziua de azi cum ar fi: încălzirea globală, folosirea energiilor „verzi”, adică gratuite sau regenerabile (nu mai dau exemple pentru că sunt arhicunoscute), folosirea mijloacelor de transport NEPOLUANTE (automobilele electrice sau pe cele cu hidrogen dacă există vreun fan al motoarelor cu ardere internă, bicicleta sau chiar și mersul pe jos) sau mai puțin poluante (mijloacele de transport în comun în locul autoturismului personal) și modalități de a ne elibera din robia pe care noi nu o percepem, dar în care ne-au aruncat cei cu bani mulți care cred că ne pot avea ca pe orice obiect pe care îl posedă.
   Pare interesant, nu? DA, pentru unii care chiar gândesc mai departe de banalul cotidian și care țintesc mai sus decât media și NU, pentru cei care se mulțumesc să se uite la TV, să citească tabloide, să răspundă și să se cramponeze în micile provocări pe care viața ni le oferă și să nu aibă o inițiativă, cu alte cuvinte,  pentru oamenii banali.
   Problemele lor existențiale și arzătoare la ordinea zilei sunt:

• virginitatea viitoarei soții a lui Pepe;
• emisiuni care imită prost conceptul de reality-show: Noră pentru mama, Ochii din umbră, Schimb de mame, Comanda la mine, Mireasă pentru fiul meu (că e prea prost și nu știe să povestească cu fetele) = emisiuni care POLUEAZĂ eterul;
• ce a mai făcut Liviu Vârciu (ne-am mai întâlnit cu acest papițoi);
• ce a făcut o oarecare pițipoancă să arate mai bine decât restul pițipoancelor wanna-be care nu realizează ce fac;
• ce se întâmplă cu mai-știu-eu-cine care tocmai s-a dat în stambă cu nu-mai-știu-ce anti-exemplu;
• ce a mai făcut Becali;
• jos/sus Băsescu (Boc și Mihai Răzvan Ungureanu au plecat);
• ce pun pe masă;
• ce mai e la TV;
• etc. (te și miri/râzi de mori când auzi ce probleme au oamenii săracii pe capul lor).

   Oare de ce le place oamenilor să se cramponeze în chestii de genul ăsta? Nu știu și nu știu dacă am puterea să înțeleg lucrul ăsta. Promit că am să fac eforturi să înțeleg.
   Un exemplu de subiect care a fost mai putin mediatizat este acela al românului care și-a convertit Oltcit-ul în mașină electrică, mașină care îi satisface nevoile de a se mișca prin oraș. Un subiect intens mediatizat este virginitatea viitoarei soții a lui Pepe. Te las pe tine să pui în balanță care dintre astea 2 subiecte îți trezește interesul: Oltcit-ul electric sau virginitatea cuiva?
   Mergând pe stradă am realizat și am văzut că exact cei care se dau mari că au facultăți dau cu stângu-n-dreptul și fac gafe comparabile cu camera de râs sau demne de un film horror. De unde le scot, nu știu. Cert e că le scot din lectura unor autori care, practic, nu inspiră nimic; nici ei, dar nici titlul cărții.

Închei prin a spune acel citat care mi-a plăcut la nebunie:

„AI DE SPUS CEVA ÎN VIAȚĂ?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!„
                                        - Toma Caragiu

Copiii cu copii

      Într-una din serile când nu am somn din cauză că ceva îmi pune mintea la lucru, mă apuc și aștern pe hârtie ceea ce îmi trece prin cap și nu mă las până ce nu epuizez subiectul. Același lucru s-a întâmplat și aseară, când mă tot gândeam la noua modă la minori: începerea vieții de adult la o vârstă la care alții nu au apucat să își însușească în mod adecvat conceptul de viață sexuală. Așadar, voi trata subiectul „copiilor care au copii”.

      Totul începe cu un copil care, practic, este scăpat de sub control la o vârstă la care mintea lui este ca un burete în ceea ce privește informația pe care o primește din exterior și i se pun la picioare instrumente pe care el nu are bagajul de cunoștințe și maturitatea necesară să le folosească. Părinții se bucură când văd că odrasla lor reușește să reproducă ceea ce vede la televizor, pe internet, prin telefonul inteligent al părinților sau ce vede și aude prin casă fără a-și da seama că, de fapt, fac greșeala vieții lor. Cu alte cuvinte, acelui copil îi lipsește o educație adecvată bazată pe principii sănătoase unanim acceptate de societate.

      La școală aderă la anumite grupuri al căror principal criteriu de acceptare poate fi: muzica preferată, revistele pe care le răsfoiește, posturile TV la care se uită, hobby-urile pe care le are (foarte rar) etc.

      Pe măsură ce crește, descoperă – mai întâi cu o oarecare jenă și reținere față de adevărații prieteni, și anume părinții, sexualitatea difuzată la TV, fie ea mascată în videoclipurile de pe posturile de muzică, fie ea în stare brută prin intermediul posturilor TV care difuzează filme porno – și sexualitatea brută pe care singur o accesează pe internet, fie că accesează site-uri cu caracter pornografic, fie că descarcă material pornografic.

      Un om care are altceva mai bun de făcut nu va stărui să privească același act sexual care este montat sub formă de film porno în care se schimbă actorii care oricum joacă prost!

      La vârsta la care acest copil ajunge la liceu, se integrează în anturaje dubioase unde învață să fumeze, să consume alcool și va fi împins de grup (în unele cazuri) sau de „marea dragoste” pe care o simte pentru cineva special să își înceapă viața sexuală fără să aibă habar ce implică de fapt acest lucru. În filmele acelea deocheate vede cum doi sau mai mulți întrețin raporturi sexuale fără a folosi banalul prezervativ, deci, va acționa și el la fel. Cu alte cuvine, va începe o viață sexuală printr-un comportament de risc.

      Mulți spun: „Bă, nu riști, nu câștigi!”. Hai să îți spun dragul meu cititor ce „câștigă” acel copil prin faptul că o face pentru prima oară neprotejat cu cineva despre care nu știe nimic (dacă a mai avut parteneri, dacă are vreo boală venerică etc.):

• ocazia de a nu mai apuca să o facă și a doua oară în aceeași manieră deoarece testul de sarcină este pozitiv;
• ocazia de a vizita diverși medici pentru că acum se confruntă cu problema unei sau mai multor boli cu transmitere sexuală;
• ocazia de a fi părinte mult prea devreme.

      Nu văd nimic în neregulă în începerea vieții sexuale, pe cât de deplasat mi se pare faptul că o majoritate covârșitoare își încep viața sexuală apelând la un comportament de risc cu urmările de rigoare. Nu toate cazurile trebuie să fie așa cum descriu în acest articol, eu descriu doar cea mai lugubră situație în care se poate afla un tânăr sau o tânără care face ce vrea, dar nu știe ce face. Multor tineri le este rușine să se ducă la farmacie sau la magazinele unde se comercializează banalul prezervativ, dar sunt mândri că își pot cumpăra dacă nu zilnic, măcar de două ori pe săptămână un pachet de țigări, bani pe care îi arde și oricum nu iese nimic din afacerea asta. O altă categorie de tineri este aceea care, de frica excluderii din grup fac ceea ce cere grupul, adoptă aceleași obiceiuri și dezastrul s-a produs.

      Încheind această scurtă paranteză a câtorva dintre problemele de fond ale adolescentului, voi continua în a descrie ce urmează să se întâmple atât cu băiatul, cât și cu fata care ajung părinți dintr-o greșeală fatală.

      Voi începe cu fata și voi spune că în fața părinților, a rudelor și a celor care o apreciază așa cum este, imaginea ei are de suferit, ea va fi cea care va duce sarcina, ea va trebui să aibă grijă de viitorul prunc și să se asigure că acestuia nu îi lipsește absolut nimic. Și cum face asta?

• Va trebui să abandoneze școala și să intre în câmpul muncii. Munca pe care o poate face acum, la anii tinereții nu o mai poate face și la vârsta de 50-60 de ani când fenomenele de îmbătrânire își fac simțită prezența.
• Poate părinții ei sunt oameni cu stare și reușesc să asigure un trai decent pentru viitoarea mămică și pentru prunc, dar realitatea e dură și ne arată tuturor că oricât am vrea, părinții noștri nu trăiesc o veșnicie și, la un moment dat suntem singuri în fața valului de griji și probleme pe care viața ni le aruncă fără doar și poate.

      

      În cazul băiatului, altfel stă situația. Va trebui să dea socoteală autorităților pentru săvârșirea infracțiunii de întreținere de raporturi sexuale cu o minoră (dacă fata e minoră), tot el va fi supus stresului de a face un test de paternitate care indică faptul că el este tatăl biologic al copilului. De aici încep problemele unui cap de familie:

• va trebui să asigure un acoperiș deasupra capului;
• va trebui să asigure hrana zilnică pentru întreaga familie;
• va trebui să plătească o pensie alimentară care se stabilește sub forma unei sume fixe, datorate lunar, sau sub forma unei cote procentuale din retribuția lunară a celui care are obligația de întreținere, dar tatăl biologic este încă la liceu și nu are de unde să plătească o sumă care chiar să ajute la creșterea copilului. Să fim serioși, alocația pe care o primește lunar un elev nu ajunge nici să își încarce cartela prepay.

      Cum am arătat mai sus, soluția pe care o găsesc cei care se spală pe mâini este să își oblige copiii să renunțe la școală și să se apuce de lucru, fără a mai avea în viitor șansa să studieze ceva ce le-ar fi plăcut amândorura să studieze.

      O realitate și mai sumbră este aceea că băiatul nu recunoaște nici în ruptul capului că el ar fi tatăl biologic al copilului și o lasă pe fată să se descurce singură cum poate.

Astfel, fata rămasă singură care câteva opțiuni:

• să povestească părinților ce a pățit și împreună să găsească o soluție și să se bucure de copil;
• să povestească părinților ce a pățit și, de comun acord, să înceapă demersurile pentru a face un avort, procedură care poate să reușească sau nu, dar oricum ar fi, viitoarea fostă mămică va rămâne cu sechele atât din punct de vedere organic, cât și psihic;
• să ascundă faptul că este însărcinată, să nască acel copil și să îl abandoneze în maternitate;
• să ascundă faptul că este însărcinată și să meargă la diverse persoane fără scrupule care să o ajute să avorteze în condiții dubioase sau să își provoace singură avortul, urmând ca ea să se stingă pe patul de spital în urma unei hemoragii masive. Părinții află de starea fiicei lor abia când nu se mai poate face nimic și rămân să-și plângă copilul pe care ei l-au scăpat din mână.

      Cam tristă povestea, nu? Și eu am rămas terifiat de ceea ce am putut scrie, dar aceasta este realitatea care ne înconjoară. Sper ca prin aceste rânduri te-am ajutat să conștientizezi riscurile la care te expui atunci când din verticalitatea ta lipsește tăria de a spune „NU!” sau din portmoneul tău un banal prezervativ.

      În concluzie, închei prin a spune: ÎNAINTE SĂ O FACI O DATĂ, GÂNDEȘTE-TE DE DOUĂ ORI!!!

Ai de spus ceva în viață?

SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!

Notă: Această postare este varianta finală a  articolului pentru revista școlii.

Articol pentru revista școlii

      Toate lucrurile au un început, la fel ca și acest articol, care sper să apară în revista școlii. Nu voi încerca să public ceva care deja a mai fost publicat pe internet cum ar fi tutoriale sau curiozități științifice pentru că fiecare citește ce dorește și aș dori ca spațiul alocat să fie umplut cu folos.
      După multe treceri prin filtrele mele, m-am gândit că ar fi mai bine să tratez o temă care e la modă, pentru o parte din adolescente e prilej de bucurie, iar pentru cealaltă parte e prilej de spaimă, tristețe, repulsie etc. Tema despre care am să povestesc este cea a copiilor care au copii.
      E o realitate de care ne batem cu toții și nimeni nu prea pare să facă nimic „palpabil” pentru a diminua acest fenomen. Se fac tot felul de „campanii” de informare cu privire la metodele de contracepție și atât. Când eram în liceu, am avut ocazia să văd și să învăț câteva lucruri despre avort și ce presupune acesta. Mi-au rămas întipărite în memorie imaginile cu feți literalmente mutilați de forcepsul medicului și de voința mamei de a pierde respectiva sarcină cu orice preț.
      Personal, mă șochează un paradox, și anume: la televizor sexualitatea e în floare (încă un pic și actul sexual se desfășoară fără cenzură), tinerii asimilează de mici informații de acest gen, iar când ajung la o vârstă la care ar trebui să se povestească despre așa ceva, ne trezim că avem în față o generație distrusă de televizor și care vin cu copiii lor la școală pentru că nu are cine să stea cu ei sau se lasă de școală irevocabil și rămân să-și crească pruncul pe care puteau să îl aducă pe lume cu câțiva ani mai târziu.
      Multe eleve de liceu cad pradă sentimentelor de dragoste platonică și, orbite de dragostea pe care o poartă pentru acel băiat, nu numai că își încep viața sexuală mai devreme, dar își încep și viața de mamă cu mult mai repede „decât prevede legea” dacă băiatul nu e „dotat” cu un prezervativ pe care să știe să-l folosească. Aș putea spune cu certitudine că cele care cad pradă băiatului și i se oferă nu se gândesc la posibilele urmări. Dacă fata rămâne însărcinată, însemnă că tatăl biologic poate să ofere și mamei și copilului un trai decent, ori asta nu se întâmplă! Mulți adolescenți concep copii doar de dragul de a-i concepe, dar nu sunt pregătiți să-i crească și să-i educe pentru că nici ei nu au primit o educație așa cum ar trebui și li s-a permis orice.
      Și atunci ce e de făcut? Mare lucru nu e de făcut decât să ne facem curaj și să ieșim în față să spunem că „fac ce vreau, dar știu ce fac - folosesc prezervativul” decât să plecăm capul în pământ și să spunem că „sunt viitor părinte mult prea devreme”. Chiar dacă e rușinos, trebuie să ne asumăm consecințele faptelor noastre și nu trebuie să luăm ca exemplu pe X sau pe Y, pentru că ei își cunosc situația lor iar tu ți-o cunoști pe a ta.
      Închei prin a da un sfat fetelor, dar și băieților în același timp: nu vă apucați de prostii încă. Mai este timp suficient să le încerci pe toate. Și să nu uitați că niciunul nu trebuie să alerge după celălalt ca după tren; azi pleacă unul, mâine vine altul și tot așa.




Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!

Au prostit poporul cu televizorul

      Nu vă mai uitați, oameni buni la televizor! Vă prostește în ultimul hal. Cum? Exemple aveți destule în știrile de la ora 5.
      Zilele astea televizorul m-a câștigat doar pentru că poporul care nu a fost îndobitocit și a avut curaj să iasă afară și-a spus părerea și a cerut ceva. Ăsta e singurul motiv pentru care am ales să privesc emisiunile televiziunilor românești.
      Vrei exemple de oameni care au fost prostiți de televizor? Să începem.
      Primul exemplu e acea familie care a încetat a mai fi o familie în momentul în care a apărut amantul. O să-mi zici: „Ok, și care e partea mai neobișnuită?” Ceea ce mi se pare mie mai deplasat decât declarațiile lui Băsescu e faptul că s-a recurs la tentativă de omor pentru ca porumbeii să fie fericiți împreună. Acum, sunt împreună... la închisoare! Nu era mai ușor un divorț? Așa era treaba mai ok. Acuma au ajuns și la televizor în postura de ucigași, și la închisoare pentru a-și ispăși pedeapsa.
      Al doilea exemplu, care mi se pare un caz rizibil, e acela al unui așa zis hoț care a furat fabuloasa sumă de doar 10RON. Poliția, în nemărginita ei ... (aici pune tu ce vrei pentru că eu habar nu am) a decis să îl urmărească penal pe Fritz ăla. Acuzația mi se pare echitabilă, dar și suma cu care a fost păgubit magazinul e chiar hilară!
      Al treilea exemplu e genul de om care își plimbă câinele care își lasă pe unde poate fecalele și respectivul moțat își așteaptă norocosul să îi tuflească moțul. Am mai povestit de asemenea probleme. Probabil voi povesti cu primatul primarul să facă ceva în acest sens, sau îl pun la spălat covoarele.
      Nu numai mie mi s-a părut al patrulea exemplu unul de filme cu proști, ci și primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Aeroportul cere ajutoare pentru deszăpezire, mașinile pornesc, iar un imbecil de milițian „care avea trei neuroni: unul în cap, unul în fund și unul în picior” a decis să întoarcă mașinile pe motiv că nu aveau rovignetă. Trăznească-n ea rovignetă și în inițiatorul ei! De ce? Nimic nu se vede în calitatea drumurilor iar utilajele care tocmai vroiau să facă ceva de banii de rovignetă sunt întoarse din drum pentru că nu au achitat taxa asta. Oare mașina milițianului avea rovignetă? Altfel spus, milițianul avea rovignetă? La cât de imbecil e ar trebui să aibă obligatoriu full casco și nu pe mașină, ci pe cașchetă.
      Zău așa, unde i-au găsit pe ăștia? La circul Globus? Eu cred că le-au fugit maimuțele. Din fericire, tocmai au devenit celebre. Oameni buni, treziți-vă că altfel praful se alege de tot!


Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!

Lopătărașul cel viteaz

      Din păcate, va trebui să încep din nou prin a adresa condoleanțe familiilor care au pierdut pe cineva drag ieri. Dumnezeu să-i odihnească.
      Azi l-am văzut pe ilustrul premier cum dădea la lopată „cot la cot” cu soldații care erau și așa zgribuliți de frig de la atâta deszăpezit manual. Pare hilară exprimarea, dar așa e. Numai în România trebuie să intervină armata să deszăpezească pentru că e cel mai ușor de prostit din punct de vedere al ordinului care se execută, nu se discută. Sărmanii soldați nu au altceva de lucru decât să preia sarcina firmelor asfaltangiilor (care se obligă să și întrețină asfaltul la fel de prost precum l-au turnat) și să se ducă la mama dracului în țările arabe pentru că ele sunt în război cu noi (nu că am avea un președinte absolut dement care crede că americanilor le pasă de noi). Îmi permit să fac și să susțin asemenea afirmații deoarece nu mi se pare just să se facă asemenea chestii doar de dragul imaginii sau pentru a ne pune bine cu Obama.
      Dacă Boculeț susține că are antrenament la lopată, ar face bine să rămână acolo (cu totul) iar funcția de prim ministru să o lase oricui crede el de cuviință. Chestia asta e de prost gust și mi se pare că și-a bătut bănănuța de armată prin simplul fapt că s-a dat în spectacol cu lopata soldatului și a pozat în  figura unui om căruia îi pasă. De fapt, nu îi pasă. De ce nu îi pasă, e simplu: ca șef al Guvernului și-a asumat răspunderea pentru niște legi care erau proaste de la bun început. Nu era de ajuns că Legea fundamentală a țării este interpretabilă în așa fel încât o fraudă este de fapt, un act perfect constituțional, au mai fost introduse și alte fraude. Din fericire, ultimele două fraude au fost oprite de către cei care pe viscolul și temperatura asta au ieșit în stradă și au strigat ce se strigă de 2 săptămâni.
      Mama Natură (dacă te gândești la pițipoanca ce își flutură sânii pe post, să-ți fie de bine) le-a mai dat o palmă autorităților de la acarul Păun până la președinte. Și de ce spun asta? Bietul om de jos, are singura vină că nu își face treaba ca pentru el. Cel care e deasupra, nu îl stimulează suficient pe cel de jos, instituțiile statului fac tot felul de licitații dubioase iar firmele asfaltangiilor spun că nu se merită să deszăpezească România pentru o sumă mai mare de 4 ori decât cea necesară deszăpezirii Finlandei, dar vor onora contractele doar de obraz (care obraz, nu știu pentru că nu au obraz să facă un drum ca lumea). Aici, pe lângă faptul că se fură banii contribuabililor, este afișată o nesimțire și o bătaie de joc soră cu umilința! Nu e nicio problemă, vom chema firmele finlandeze să vină să ne deszăpezească pe jumătate din suma pe care statul e dispus să o dea.
      De aici, ne dăm seama de altceva, și anume, sunt bani, dar sunt prost administrați.
      Căile ferate sunt demult în colaps, nu mai au utilaje eficiente. Plugurile de zăpadă unde sunt? Parazăpezile unde sunt? Răspunsul? Au fost devastate și sau au fost furate. Aș vrea ca cei care au devastat și au furat aceste elemente de siguranță să aibă EXACT aceeași soartă ca cele trei victime ale viscolului.
      România, TREZEȘTE-TE! Îți dau eu două perechi de palme noi-nouțe! Ar fi pagubă în ciuperci dacă aș ști că unele chestii din câmp sunt puse acolo doar pentru a evita decese nedorite, că unii copaci nu trebuie tăiați etc.
      Nu e frumos să râd de necazul omului, dar statul va mai avea de făcut față încă unui val de sinistrați, și anume cei cărora le-a intrat apa în case, a venit viitura peste ei și așa mai departe.
      Copacii tăiați nu sunt înlocuiți, parazăpezi nu se pun, utilaje eficiente de deszăpezire nu se achiziționează, treaba făcută de mântuială se văd acum când lumea iese în stradă și necazul e pe oameni.
      Cinste celor care azi, pe frig au ieșit în stradă și au strigat și pentru mine și îmi pare rău că nu m-am încălzit și pentru ei. (nu am vrut să fiu sarcastic).


A-ncheiat discursu-aici
Ciumpalacu' dă servici.

Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!

Așa-i iarna pe la noi

      Înainte de a începe să critic ce am de criticat, voi dori să aduc un ultim omagiu celui ce a fost EMIL HOSSU, actor care a trăit ultima lui clipă nicăieri altundeva decât pe scenă. Cortina a căzut, dar piesa se joacă mai departe. Prima oară când l-am văzut a fost la postul ACASĂ TV împreună cu soția lui, Catrinel Dumitrescu și cu Văru' Săndel. Este cea mai vie amintire pe care eu o am în afară de ultima apariție în public (în ziua meeting-ului USL-ului) și la TV, la postul Antena 3.
      Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în pază, iar pe Catrinel să o mângâie. Cerul a avut nevoie de încă un om de valoare prea puțin „băgat în seamă” și atunci doar în scop comercial.
      Sincere condoleanțe!



      Așa-i iarna pe la noi! Nu vreau să băsesc precum un oarecare Băsescu (oare ce-o mai fi făcând EBA?) spunând că iarna nu-i ca vara. Sincer nici nu știam chestia asta. Eu sunt de ieri venit din Congo și abia acuma aflu rahatul ăsta. Fii serios, Chiorule! Uită-te-n jur, dacă mai poți!
      Autostrăzile din sud (și probabil drumurile din partea Moldovei) sunt sub nămeți. Nu mă bucură, dar nici nu mă întristează. E același deja-vu (ar trebui să-mi instalez acel suport de caractere pentru limba franceză, că s-ar putea să am nevoie de el) pe care îl trăim an de an, și anume: drumuri sub zăpezi, ambulanțele nu mai ajung la cazuri, elicopterele nu mai zboară din cauza vântului puternic, tir-uri se răstoarnă, mașinile mici rămân înzăpezite fără doar și poate cu toată tracțiunea integrală controlată de satelit de care dispun etc.
      De ce zic că nu mă bucură și nici nu mă întristează? De-aia, pentru că ne merităm soarta! A venit idiotu' de proprietar sau tuciuriul hoțoman și a valorificat parazăpezile la fier vechi sau în propria gospodărie! Și atunci e și normal ca românu' pe care îl mănâncă în MS-DOS ca pe motan și circulă cu mașina să rămână blocat în nămeți mai ceva ca Moș Crăciun când Rudolph are pană sau i s-a ars nasu'.
      În 14 ianuarie am observat cu câtă voluptate Jandarmeria a eliberat Bulevardul Magheru. Unde e Jandarmeria să elibereze autostrăzile ca șoferii să poată circula la discreție? Nu vreau să par miștocar sau cinic sau orice altceva, dar Jandarmeria e acum de-a râsu-plânsu, cu alte cuvinte... Acum aș vrea să îi văd pe jandarmi cum folosesc echipamentele din dotare pentru decongestionarea traficului, nu în București îmbrâncindu-se cu manifestanții care cereau și dreptul lor pe lângă faptul că-și strigau nemulțumirile. Acum, evident, treaba asta se aruncă în cârca drumarilor iar drumarii sunt supărați pe șoferi de ce le-a trebuit să se aventureze la drum de iarnă pe-n serat și în plin viscol? Oricum, nimeni din cei abilitați nu vede problema în ansamblu.
      Siguranța rutieră? Hai sictir! Pe drumurile publice nimic nu mai e sigur. Circulă tot felul de descreierați care omoară oameni nevinovați pentru că fac liniuțe pe drumurile publice. Șoseaua nu e pistă de curse! Cretinul ăla care conduce ca Michael Schumacher nu e în toate mințile sau poate că e sceptic în ceea ce privește performanțele mașinii sale. Prietene, dacă nu s-ar fi inventat măsurătoarea, te-aș mai fi crezut, dar în situația în care s-au efectuat măsurători, probe și reglaje, eu zic să mai lași dracului accelerația aia și să te rezumi la ce ști face cel mai bine: să agăți pițipoance cu mașina ta bengoasă. Vrei să te sinucizi și nu știi cum? Prietene, netul îți dă soluții câte vrei, cu condiția de a fi dornic să le pui în aplicare și să nu implici alți oameni care nu au nimic cu dorința ta de a te sinucide!
      Azi a fost o zi plină de: frig, oameni și evenimente majore care au fost eclipsate pe rând.

Ai de spus ceva în viață?
SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!

Medicamente!

      Urmărind așa cum pot posturile TV prin intermediul internetului, în pauzele publicitare se face reclamă la medicamente.

      Deja cred că fac alergie numai când aud denumirea sau prima secundă din reclamă. Simt ușor-ușor că mi-e spălat creierul și mi se induce nevoia de a folosi acel medicament cu toate că, de multe ori, nu am nevoie de el și pot să îmi rezolv problema cu ce am prin casă fără să îi dau banii mei unui patron care-și freacă mâinile cu nemărginită lăcomie.

      Ăștia fac reclame doar la nume, pentru că substanța activă e deja demult cunoscută, unii medici nu o mai recomandă și, drept urmare, pacienții nu o mai folosesc pentru că formula e veche. Un exemplu, e acel Diclac gel, care practic, e banalul diclofenac. Diclofenacul care era la modă cândva, e azi crema cu „o substanță activă foarte puternică care combate rapid durerea”! E un rahat care deja începe să devină expirat. Deja există oameni care au alergie la așa ceva, există oameni care au de suferit de pe urma administrării prelungite și sistematice a medicamentelor din clasa AINS (antiinflamatoare nesteroidiene), din care face parte diclofenacul, aspirina, movalis etc. Vrei să știi urmările? Ok. Urmările sunt: ulcer gastroduodenal, alergii, crește tensiunea arterială (deci mare grijă celor hipertensivi!). Astea sunt cele mai importante, restul sunt menționate în prospect.

      Un alt medicament este acel ACC și ACC junior. Mă voi lua de acel ACC junior pentru că m-am convins cu ACC-ul pentru adulți. E treaba lor ce medicamente își administrează singuri sau, în cel mai fericit caz, li se prescrie în baza unei rețete. Mă leg de ACC junior pentru că nu mi se pare normal să îl înfund pe sărmanul copil cu medicamente care nu se eliberează fără prescripție medicală la prima tuse. Mi se pare normal să apelez la leacurile băbești. Mi se pare normal să caut prin cărți metode naturale și naturiste să tratez o boală și să umblu de nebun pe câmp (să mă uit după vulturi cu beculețe care întorc cu frâna de mână) și să adun ierburi medicinale. Asta ar fi normal, dar părinții din ziua de azi sunt prea comozi și prea băgați în afaceri ca să acorde un pic de atenție propriului copil.

      Unii au reclame care dau remedii împotriva constipației. La cât de ușor omul face o diaree din cauza unei greșeli alimentare, puteau face reclamă la: mâncați înghețată cu castraveți murați, mâncați un iaurt și apoi beți niște bere, mâncați niște roșii și apoi beți niște lapte și exemplele de greșeli alimentare cauzatoare de diaree pot continua cu cele mai bizare combinații. Patronul e patron și dacă vrea ca niște ratați să se strâmbe în fața camerei că cică ar fi constipați, n-are decât, dar asta e un îndemn la automedicație care, de multe ori poate fi FATALĂ! Pot rămâne cu exact aceeași față și când sunt între 4 scânduri la 2 metri sub pământ, ceea ce n-ar fi de dorit!

      După umila mea părere, dacă tot se face reclamă la medicamente, ar fi bine să se facă reclamă și la Interferon, la insulină, la morfină, la adrenalină și alte medicamente care sunt date în regim de spital. Și alea se cumpără, deci și în cazul respectiv un patron își freacă mâinile cu lăcomie.

      Nu voi reuși să opresc eu singur fenomenul automedicației, dar sper din tot sufletul că acest articol va fi un semnal de alarmă către instituțiile abilitate. Ce vreau să transmit?

1. Medicamentele nu sunt doar niște produse la care se poate face reclamă cum se face reclamă la un detergent;
2. Medicamentele ar trebui eliberate sau nu DOAR în urma unui consult medical care cere o expertiză destul de amănunțită;
3. Populația încă nu realizează suficient de bine faptul că până și BANALUL algocalmin poate ucide în doi timpi și trei mișcări, dacă persoana căreia i se administrează este alergică și intră în șoc. Am dat ca exemplu banalul algocalmin, dar poate fi orice medicament de producție indigenă sau de import.

      Deci, am putea milita împotriva afișării pe micul ecran a unor reclame la medicamente care, practic nu au nimic special, nu au substanțe miraculoase și, deci, nu pot fi în esență elixirul vieții.

      Închei prin a spune că ieri am fost un român ca mulți alții care ies în stradă de 12 zile, dar azi am simțit că e ceva mai mult de atât. Poate că e din prisma zilei care a fost și anume 24 ianuarie 2012, și anume, 153 de ani de la Unirea Principatelor Române sub un singur domn și recunoașterea noului stat format sub numele de ROMÂNIA!

Ai de spus ceva în viață?

SPUNE, CU CURAJ, PE FAȚĂ!

Suntem români! Armata e cu noi!

Corul Armatei - Hora Unirii





      24 ianuarie 1859 a fost prima zi din viața românilor liberi cu adevărat! A fost ziua în care s-a produs scânteia ce a aprins focul spre înfăptuirea Marii Uniri, care a fost proclamată la 1 decembrie 1918.
      În preziua aniversării Unirii Principatelor Române, am văzut și am simțit că „Armata e cu noi!”. Da, e adevărat că a fost un simplu locotenent. Da, e adevărat că e unul singur. Ceea ce îl face erou pe acest locotenent și ar trebui să fie avansat în grad, e faptul că și-a îmbrăcat cu demnitate uniforma militară, a ieșit în față și a spus cine este, ce dorește, de ce este prezent la această manifestație și mai cu seamă (ceea ce zic eu că e foarte important) A REAMINTIT TUTUROR CĂ ARMATA SE AFLĂ, ÎN PRIMUL RÂND, ÎN SLUJBA POPORULUI! 
      Port RESPECT pentru acest tânăr locotenent care simte și trăiește românește!
      Deja am ignorat total puterea și jocurile ei mârșave în care ei pomenesc de valori, dar bănuiesc că nu s-au uitat în oglindă dimineața să se întrebe: „Cum putem povesti noi de valori, când noi înșine suntem exemple vii de NONVALORI?” Cer prea mult celor care țin de putere ca drogatul de seringa cu substanțe stupefiante (în cele mai multe cazuri, opiacee = heroina, morfina etc).
      Am început să caut printre conaționalii mei, printre muritorii de rând care nu au averi mari obținute ilicit (practic nu au mai nimic decât bolile profesionale și nesiguranța zilei de mâine), care nu fentează pe absolut nimeni, care spun cu mândrie și cu lacrimi în ochi că sunt români (adevărați!), care poartă cu mândrie portul popular, care învață ce în trecut se știa și se învăța foarte ușor și ceea ce știu doar bunicii pe care îi mai avem (dansul popular, meșteșugul popular, cântecul popular AUTENTIC, nu sintetizat, colindele și pricesnele sacre care ne aduc aminte de-un Părinte iubitor, ce ne-aduce sărbători) și care s-au săturat de această asuprire.



      Melodia asta mă înfioară, mă face să mă simt ROMÂN, să fiu mândru de istoria mea, să fiu mândru de limba mea și să lupt împotriva împrumuturilor și prescurtărilor de messenger și facebook! Melodia asta o ascultam când eram mai mic și aveam un casetofon amărât. Cu ajutorul acelui casetofon am auzit primele cântece patriotice și acest îndemn de a nu-mi uita niciodată identitatea și de a nu-mi tăia singur rădăcinile de unde îmi trag seva! Acum o am pe vinil și o găsesc la discreție pe net. Degeaba! Tot acea casetă mă va face să mă uit la ea în timp ce e redată și să ascult o parte din istoria cântată a frumoasei noastre țări.
      Nu sunt demagog precum politicienii și nici șovin ca cel care, de ziua Ungariei, l-a spânzurat pe Avram Iancu. Noi dacă făceam la fel cu vreun erou al maghiarilor, eram aspru criticați de secuime și de Comisia Împotriva Discriminării (atunci s-a făcut o jignire profundă la adresa poporului român!). Aș vrea să reamintesc pe această cale că minoritatea maghiară e doar o minoritate și dacă nu le convine, să facă bine și să plece de aici, nu să ceară autonomie!
      Alte state nu ne oferă autonomie! De ce? Pentru că e teritoriul lor! Noi, suntem musafiri în propria casă și alții ne fac legea!
      Foarte bine că s-au trezit românii! Foarte bine că ceasul va suna și pentru hoții care ne-au furat și dezamăgit profund!



Închei prin a-l cita pe regretatul Toma Caragiu:
„Ai de spus ceva în viață?
 Spune, cu curaj, pe față!”

Gazați-ne!

      Oameni buni, acele gorile sunt absolut detestabile! Nu îi pot numi jandarmi sub nicio formă, la fel cum sub nicio formă nu pot fi numiți oameni ai legii!
      Până mai ieri, Jandarmeria era, din punctul meu de vedere, cea mai de încredere instituție. Acum nu mai am încredere nici în Jandarmerie. Nu mai am speranța că vreodată vreun jandarm va garanta liniștea și ordinea publică fără să provoace pe cineva sau să răspundă la provocări cu brutalitate.
      Am un mesaj pentru aceste gorile: GAZAȚI-NE! GAZAȚI-NE CA LA AUSCHWITZ!
      În poliție nu mai am încredere pentru că nu știu în care să am încredere! Voi exemplifica și fiecare departament al Poliției Române în care nu am încredere.

• Poliția Rutieră. Prinde pe cine vrea, amendează pe cine dorește, găsește nod în papură orice-ar fi și oricât de bine pusă la punct ar fi mașina. Corupția pornește de la acești polițiști care sunt în stare să uite de demersurile legale ce trebuie făcute împotriva bizonilor din trafic, șoferilor vitezomani, șoferilor indisciplinați, acelor „rechini” și a altor feluri de șoferi care încalcă tot ce înseamnă cod rutier și orice formă de respect pentru cei cu care împarte șoseaua!
• Poliția Rurală. Nu știu ce utilitate ar avea asemenea poliție și de ce a fost denumită așa. Probabil că acolo ajung ăia care sunt retrogradați, nu au chef să lucreze prea mult, au chef de bătaie sau să aibă cu ce să înfunde pușcăriile.
• Poliția Comunitară Locală. Nu știu de ce s-a mai înființat asemenea poliție. Părerea mea e că s-au investit bani aiurea în înființarea unei poliții de care îmi este milă și aș vrea să o iau acasă, să o plimb în lesă și să îi cumpăr mâncare specială ca să se facă mare și frumoasă. Mai bine investeau acei bani în Corpul Gardienilor Publici că și așa școala percepe o taxă lunară pentru plata salariilor gardienilor.
• Poliția. N-am încredere în ei pentru nimic în lume. Câți bani învârt ăia și cât de unși sunt, nici nu vreau să mă gândesc.
• Poliția Transporturi Feroviare.Mi-e frică să fac vreo poză în gară fără a lua în obiectiv vreo remiză sau depou sau orice alt element de siguranță feroviară.

      Din punctul meu de vedere, e bine de evitat Poliția Română.
      Serviciul Român de Informații și alte instituții secrete nu îmi dau senzația că pământul pe care stau cu picioarele e tocmai pământ!
      Pompierii sunt cred că singura structură a M.A.I. în care mai am încredere.
      Despre Armată nu știu ce să zic. Sunt un cetățean pacifist și pașnic și, drept urmare nu am nevoie să trimit soldați în nu-știu-ce țări arabe ca să îi pup în cur pe americani și să le arăt că și eu AM CU CE!
       Dacă te întreb pe tine, tu în cine ai încredere, ce mi-ai răspunde?


Ai de spus ceva în viață?
Spune, cu curaj, PE FAȚĂ!

P.S.: Aceasta va fi formula de încheiere de azi înainte.

Ciumpalacu' de servici

      Lumea mă întreabă de ce am ales să îmi fac ecuson cu inscripția „ciumpalac”? Răspunsul meu e simplu: pentru că în viziunea celor cărora le-am dat votul meu sunt un ciumpalac, un vierme sau huligan.
      Da, îmi accept această nominalizare și încadrare din partea lor pentru că ei nu sunt mai buni decât mine. Aspectul financiar nu intră în discuție aici pentru că nu cu banii cumpăr virtuți, nu pe bani vând păcate. Spun că sunt mai bun decât ei pentru că eu sunt un om simplu, dornic să mă întorc la rădăcinile mele și să fac ceva pentru țara MEA, A TA, A TUTUROR!
      În ciumpălăcia mea, eu știu un singur lucru: actuala putere va cădea fără doar și poate!
      Oamenii rup cordoanele de jandarmi care îndeplinesc misiunea dată de Sus: bulevardul Magheru nu trebuie să fie blocat! Părerea mea? O știi: e un rahat cât se poate de mare! Dă-l dracului de carosabil! Pentru acel carosabil s-au tăiat 25% din salarii?
      N-am vrut să cred, dar imaginile pe care le văd mă dezgustă! În loc să trecă jandarmii de partea poporului (pentru că poporul îi plătește și asta ar tebui să se întâmple).
      A venit poporul
      Ca să plece Chiorul!
      Și fiindcă e doc,
      Să plece și Boc!

      Sunt mândru de poporul român. Violențele de care se tem jandarmii sunt niște născociri ale unei imaginații bolnave. Violențele care au avut loc au fost comise de diversioniști. De ce nu se bat ăștia? Pentru că au aceleași gânduri și deziderate! De ce nu aruncă cu ABSOLUT NIMIC? Pentru că nu e de demnitatea lor să arunce, să devasteze, să aprindă și să rupă tot ce le iese în cale! Au fost diversioniști!
      „EBA, tatăl tău nu vrea să vorbește cu noi!” Foarte inteligentă această lozincă!
      „Vă rugăm să ne iertați,
        Nu producem cât furați!”

      Încep să cred că 1989 se repetă, dar (aici e un mare DAR!) nimeni nu trage în nimeni. Nu e violență și așa ar trebui să fie și de acum înainte!


Ai de spus ceva în viață?
Spune cu curaj pe față!

Numai bine!

Ori e albă, ori e neagră? Ori e '89 în 2012?

      Înainte de toate:
 


      După acest moment solemn, să ne întoarcem la oile noastre. Cred că luna ianuarie mă va face să scriu mai mult decât am făcut-o cu alte ocazii pentru care abia dacă acordam un articol.
      De ce acest titlu?
      În primul rând, pentru că ceea ce am văzut azi la televizor pur și simplu m-a oripilat și nu credeam că se poate întâmpla așa ceva într-o țară care se pretinde a fi civilizată, și anume: jandarmi care pur și simplu mutilează un om căzut jos pe caldarâm, îl târăsc spre dubă și apoi cică raționează că „pe ăsta chiar îl doare ceva” și aceiași jandarmi se joacă de-a hoții și vardiștii cu „jucării” pe bune și cu huligani care sunt la fel de reali ca și „jucăriile” cu care ei se „joacă”!
      Repet, militez pentru demonstrații pașnice!
      În al doilea rând, susțin aceste proteste pentru că și eu, la rândul meu aștept o schimbare venită de oriunde,numai de la actuala putere sau opoziție nu! Când actuala putere a fost în opoziție, toți aruncau cu noroi în acei „baroni locali ai PSD-ului” de la Fâsăscu încoace, lumea aruncă cu noroi în „mogulii Găozarului”!
      Nu vreau să crezi, dragul meu cititor că sunt un comunist de modă veche. NU SUNT! Dacă nu știi, eu am prins doar un an de comunism, eu fiind născut în 1988 iar la vârsta de un an și ceva vedeam și eu evenimentele din decembrie '89 la televizorul alb-negru cu circuite integrate Snagov 244. Și în mintea mea de un anișor pe care am avut-o atunci strigam „Jos comunistu!”. Nu îți imagina că am fost un copil geniu și că aceste cuvinte au fost primele cuvinte. Pur și simplu așa mi-a venit mie.
      Acum sunt însetat după aflarea adevărului despre evenimentele și morții din 1989. Vreau să știu cine a tras în popor și de ce? Care a fost raționamentul?
      Închizând această paranteză, revin la ceea ce am început să dezbat.
      De ce au fost bătuți cei nevinovați și din cei care au incendiat, au distrus, au aruncat cu pietre și cu cocktail-uri Molotov au fost arestați doar 3 descreierați?
      Mă bucur totuși că acest blog e încă în picioare și că nu sunt redus la tăcere! Și da, ieri am văzut primul cordon de manifestanți solidari cu cei din alte orașe. Impulsul meu primar a fost acela de a mă alătura lor, dar din motive personale am stat pasiv și emoționat și m-am uitat la acest cordon de manifestanți.
      Tot ce pot spune e că mâine voi fi un ciumpalac de meserie așa cum cei din '89 au fost golani de meserie!




      Numai bine!

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE!

      Mi-am permis să adopt titlul cunoscutului Imn Național pentru că sunt mândru că sunt român, că sunt locuitor al Bistriței și că Bistrița este orașul meu natal.
      Un apel la non-violență vreau să fac înainte de a începe să comentez sentimentul care mă încearcă. Poate am să ies și eu în stradă ca să îi susțin pe cei care ies pe stradă și își cer partea lor de târg ce nu a fost respectată.
      De ce spun târg? Pentru că e simplu: ei își fac reclamă pentru ca noi să le dăm lor votul nostru. Noi le dăm votul, dar ei nu ne dau ce ne-au promis. E ca și cum ai merge la magazin, ai da banul și cel din spatele tejghelei nu îți mai dă marfa sau, în cel mai fericit caz, îți vâră sub nas ceva care nu corespunde cerințelor tale. Eu cred că 22 de ani ne-au fost de-ajuns. Poporul român a îndurat prea multe. Îi susțin pe cei care ies în stradă și strigă.
      În sfârșit s-au deșteptat românii! Ceea ce am scris mai înainte s-a îndeplinit. Pur și simplu am rămas fără cuvinte când am văzut că primele proteste spontane ale populației au început să se încropească și ia amploare.
      Inițial, am avut senzația că voi avea un deja-vu (luați aminte decembrie '89), dar m-am înșelat! Forțele de ordine nu au absolut nimic cu nimeni atâta vreme cât protestul e pașnic și așa sper să fie. E îmbucurător că cei care au protestat, au ieșit în stradă, au scandat și și-au spus oful au făcut acest lucru fără a vandaliza și a provoca forțele de ordine.
      Ciudat e că la noi, în Bistrița, nimeni n-a avut nicio treabă cu păstrarea liberă a carosabilului. Doar în București, Jandarmeria s-a preocupat ca bulevardul Magheru să fie liber circulației. Mă întreb de ce?
      Fac un apel tuturor românilor care citesc acest articol:
 - Dacă aveți de ieșit în stradă, ieșiți că nimeni nu vă face nimic.
 - Dacă aveți de strigat ceva, strigați că de-aia v-a dat Dumnezeu gură și voce ca să strigați și nimeni nu vă poate închide gura cu nimic!
 - Dacă sunteți pașnici, nu vă face nimeni absolut nimic!
 - Deci, haideți români să împlinim îndemnul imnului național, să vadă cei de sus că există și cei de jos și că cei de jos or fi ei jos, dar sunt mulți!
      Îmi mai permit să citez din poezia lui Vasile Alecsandri o strofă care face apel la unitate:
 „Unde-i unul, nu-i putere
  La nevoi și la durere.
  Unde-s doi, puterea crește
  Și dușmanul nu sporește!”

      Vă las să ascultați Imnul Național și Hora Unirii și apoi să trageți concluziile.

Cantece Patriotice - Hora Unirii




IMNUL NAȚIONAL AL ROMÂNIEI - Desteapta-te Romane ! (muzica: Anton Pann, versurile: Andrei Mureșanu)


 Numai bine!

Remember '89 partea a 2-a

      Veniți cu noi
      Ca în 22!

      Nu vă fie frică
      'Nea Băsescu pică!

      Un Pitic și cu un Chior
      Și-au bătut joc de popor!

      Aceste lozinci s-au strigat azi pe lângă cele din 1989. Tind să cred că Băsescu își va încheia mandatul mai repede decât credea. De ce? Lumea deja nu mai e mulțumită. A înghițit prea multe.
      Acum mă uit la televizor și sunt uimit. E un deja-vu. La televizor se fac transmisiuni în direct cu protestele din Piața Universității din București. Sunt solidar cu cei ce strigă acolo.
      Istoria se repetă. Decembrie 1989 s-a mutat în Ianuarie 2012. Să sperăm că nu vor exista morți care nu trebuie să moară, fapte care nu trebuie făcute și ascunse de opinia publică.
      Acum stau cu ochii pe televizor ca pe butelie pentru a vedea ce se întâmplă mai departe. Deck-ul pe care îl dețin, face un maraton de înregistrare - sper să mă țină capurile de ștergere și înregistrare.
      Lumea huiduie, lumea se îmbrâncește și lumea vrea să rămână în stradă! Oamenii nu vor să plece acasă îmi aduc aminte de acea lozincă: „Noi de-aicia nu plecăm / Nu plecăm acasă / Până nu ne câștigăm / Libertatea noastră!”
      Vă las să vă uitați și voi la televizor. Pentru prima oară am senzația cănu tâmpește pe nimeni, deși fiecare interpretează cum dorește informația.


      Închei prin a spune: JOS BĂSESCU!!!

Remember '89

      Demisia lui Raed Arafat a cam încins spiritele în țară. Ciudat e că pentru un moment am avut senzația că revăd episodul lui decembrie 1989. Țin să menționez că în decembrie 1989 aveam doar un an. Și totuși, de la o persoană au fost declanșate evenimentele din 1989 de la Timișoara.
      Mai devreme am văzut la televizor ce s-a strigat și am avut senzația că retrăiesc acele evenimente, acele emoții. Sunt ciudate acele senzații de deja-vu, înfricoșătoare aș putea spune.
      Cam aceleași lozinci erau strigate și în decembrie 1989: „Libertate!”, „Armata e cu noi!” etc. Românii cu mai multă experiență de viață au înțeles că nu e un sistem democratic în România, ci un sistem corupt! E un sistem în care 'Nea Băse dictează iar Boculete execută fără „doar și poate”.
      În momentul în care a murit tatăl primului ministru, el a sfătuit să se ducă acasă și să își îngrijească părinții. Eu îl întreb pe domnul premier Emil Boc: CU CE? Abia au părinții putere să își susțină odraslele pentru a urma o facultate și a ajunge mai bine decât ei. Cu ce să ne îngrijim părinții când pensia lor ai tăiat-o cu cel puțin 25% din suma pe care o primeau? Cu ce să ne îngrijim părinții când nici nouă nu ne ajung banii de la o lună la alta?
      Se zice că România trebuie să intre în standardele UE, dar din punctul de vedre al politicienilor trebuie să intre doar la capitolul „Cum îl facem pe pălmaș de bani?” Nu e frumos și nici logic. Vom ajunge să facem credit la bancă pentru a ne plăti utilitățile!


     Să vă fie rușine, DEMAGOGILOR!

Începutul temutului sfârșit

      La mulți ani! Bine v-am găsit în acest nou an! Fie ca anul ăsta să fie un an mai bun decât cel precedent iar Bunul Dumnezeu să vă lumineze mintea pentru ca deciziile pe care le luați să fie cele mai corecte!
      Lăsând urările la o parte, trecem la lucruri ceva mai serioase. Deci, pe cai că se filmează!
      Că cică da. Ăsta e anul în care vine cataclismul peste noi sau ăsta e anul în care binecunoscutul calendar mayaș se termină (adică nu au mai putut ăia să mai prezică ceva după 2012).
      Dacă e să fie așa, înseamnă că de ceva vreme trebuia să se întâmple ceva. Chestiile astea nu se întâmplă într-un singur an. Pământul nu își face de cap într-un singur an iar în secunda următoare totul e ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Să fim serioși!
      Partea cea mai tristă e că sunt destui care cred că în 2012 vine sfârșitul! Unii chiar lasă averea celor care fac propaganda cu sfârșitul lumii. Alții care vor să nu vadă ce se întâmplă, se sinucid și cu asta s-a terminat! Până la Apocalipsă mai este și cred cu tărie că eu am să ajung oale și ulcele până o să apuc să văd această Apocalipsă.
      Săpând un pic internet-ul am dat de ceva informații destul de interesante și care, trebuie să recunosc, m-au lăsat cu gura căscată!
      Prima chestie e că mayașii au făcut preziceri destul de exacte asupra anumitor evenimente ce au avut loc. Tot mayașii au fost cei care au reușit să măsoare cu o precizie destul de mare durata unui an. Ca să îți dovedesc, asta am găsit aici:

„Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in 1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu 400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai devreme.”

      Deci mayașii au reușit să pună la punct lucrurile pe care noi azi le avem de-a gata. Dacă întrebăm pe cineva despre ei, nimeni nu prea știe ce să ne zică. Asta e altă poveste pe care nu am de gând să o dezbat aici. Poate într-un alt post.
       A doua chestie e că sunt destul de multe personaje mai dubioase care totuși spun și ele că în urma unui fenomen astronomic ce are loc la un interval foarte mare vor apare schimbări în interiorul planetei. Răspunsul meu? VOM TRĂI ȘI VOM VEDEA! Până atunci îmi văd de ale mele și am să râd puțin de cei ce cred în chestia cu temutul sfârșit al lumii.
       Într-adevăr, e destul de terifiant să te gândești la chestia asta, dar suntem prea mici și prea slabi să putem ține piept unei inundații sau a unui tzunami, darămite cataclismelor care ar urma unei schimbări rapide de poli magnetici. Și din moment ce l-am luat pe „dacă” în brațe, ar fi un pic cam târziu să ne căim pentru păcatele pe care le-am săvârșit pentru că întotdeauna o să existe oameni care o să fie sceptici și vor continua să-și facă făcutele.
        Așadar, oameni buni! Nu mușcați toate gogoșile ce vi se aruncă prin intermediul media până ce nu ați trecut prin filtrul rațiunii și ați interpretat corect acea informație! Riscați să deveniți penibili.


Până data viitoare, să aveți grijă de voi și țineți minte:
Succesuri, că noroc au toți proștii!