Telenoveaua și maneala

      Reprezentantele sexului frumos o să arunce cu ouă stricate după mine după ce o să citească această postare, dar n-am ce să le fac pentru că ăsta e blogu' meu și sunt ideile mele care sunt postate aici.

      Telenoveaua și maneala sunt două elemente de atac atunci când vine vorba de atacul la integritatea morală a populației a căror efect este... devastator.

      Mai întâi să clarific cele două concepte enunțate în titlu, pentru a nu crea neplăceri.

      Telenoveaua reprezintă acel program emis pe posturile TV (ce bine că am uitat de telecomandă) care se încadrează în categoriile: 

• romance, nicidecum program de dragoste (că altfel le puneau cu 18+ și era mai bunasoală treaba);
• reality show mioritic, nicidecum program din viața reală care de fapt nu e reală ci regizată un pic (gen Noră pentru mama, Mireasă pentru fiul meu etc.; sunt sinonime expresiile, nu-i așa?, Ochii din umbră și infidelități de tot felul), emisiuni în care acel semnal de test cu frecvența de 1kHz (pe românește, bipu' ăla) e difuzat pentru a masca „excesul de cultură” de care dau dovadă protagoniștii poveștii în momentul în care apar situații conflictuale iminente;
• emisiuni care nu își au niciun rost a fi emise în eter, ba chiar mai mult poluează atât electromagnetic cât și intelectual prin simplul fapt că pe sticlă apar niște clovni (de aia lumea nu se mai duce la circ, pentru că pe TV e circ pe gratis din plin).

      Maneala reprezintă acel gen muzical promovat din plin pe tapraf tv care nu poate fi asemănat cu maneaua originală. Crede-mă pe cuvânt când spun că maneaua originală suna mult mai bine decât ce aud azi (e o diferență dintre a auzi și a asculta: de auzit, aud orice, dar când ascult deja se schimbă cu totul datele problemei). Tind să cred că tapraf tv a fost creat de studenti inapți să-și treacă examenele la facultate și au avut bani de investit în echipamente cu care să promoveze acest jeg muzical, cu care au reușit în mare parte să cam prostească populația.

      De la asemenea elemente se schimbă comportamentul părinților (pentru că și ei se uită la TV cot la cot cu copiii lor), părinți care, involuntar vor schimba și comportamentul copiilor și vor crea acei copii de fațadă despre care am povestit în postarea trecută. Pentru cei ce nu au chef să citească, le spun că acei copii de fațadă au telefoane mobile deși nu știu citi, se duc în locuri special amenajate de joacă, de exemplu, apartamente etc., copii luați de la școală cu mașina de către părinții lor, nu oricum și nu le este  promovată ideea de mișcare care e vitală creșterii și dezvoltării armonioase. Într-un cuvânt, generația Ben 10 și Hanna Satana Montana.

      Pentru unii pare ridicol ce am scris aici, dar de fapt, e o problemă gravă pentru că nimeni nu mai știe de o muzică bună sau un documentar (măcar să folosească eficient energia electrică pe care o consumă oricum). Prin acest post o să mai trag un semnal de alarmă în speranța că într-o zi ne vom trezi la realitate și vom vedea cât de mult avem de recuperat datorită ignoranței multora dintre noi.

      Și ca o vorbă de duh, sunt de acord că metodele vechi de a da educație unui copil sunt mai eficiente decât ceea ce ne recomandă psihologii din ziua de azi. Telefonul copilului e folosit cam abuziv de copiii care au ce mânca, cu ce se îmbrăca și părinți care le vor doar binele.

Numai bine!

Stimulii copilăriei

      Câți dintre voi nu și-au adus aminte de copilărie când au simțit un miros anume, un gust anume și ați revăzut locurile în care ați făcut primele năzbâtii?

      Acest articol este dedicat în întregime generației cu cheia la gât, care de mici copii nu au știut de TV (indiferent dacă era color sau alb-negru), internet, telefon mobil și alte gadget-uri cu care sunt dotați copiii din ziua de azi fie din dorința părinților de a ști pe unde sunt și ce fac, fie din dorința copilului de a se afișa că el are cea mai tare chestie la momentul respectiv și că niciunul nu îi este nici măcar egal, darămite să-l întreacă.

      Dar să revin la ceea ce am de povestit/aberat aici.

      Spuneam că fiecare din noi are un grup de stimuli care, pur și simplu aduc nostalgia vremurilor de când fiecare a trecut prin perioada bine-cunoscutei expresii „Lasă că mă fac eu mare!”. Zilele trecute am gustat niște dulceață de gutui (o minunăție!) și, parcă dintr-o dată nu mai vedeam monitorul de 19”, modem-ul, telefonul mobil și tot ceea ce dețin azi pentru a mă deconecta de la realitatea cotidiana, ci am văzut casa bunicii unde am mai mâncat așa ceva cu mult timp în urmă. Simțeam mirosul de ceai, căldura sobei de teracotă și o vedeam pe bunica și pe bunicul meu (care cred că veghează asupra mea și alor mei) care mă priveau cu drag. După ce am înghițit, m-am trezit la realitate și am mai luat o linguriță. Și visul a continuat până când nu a mai fost dulceață de gutui în acea căniță de tablă.

      M-am trezit din transă și mi-am zis: „Bă nene, da' depănările de amintiri sunt mai tari decât orice țigară de aia „frumoasă” sau îmbunătățită!”

      Când mă uit la copiii din ziua de azi, realizez cu stupoare că acești copii sunt copii doar de fațadă pentru că ei nu mai au esența unui copil, ci sunt aproape adulți. De ce? Pentru că mami și tati le pun în mână telefonul mobil (habar nu au să citească și totuși se pricep să trimită mesaje și să facă poze), calculatorul (scrisul de mână cred că va dispărea și atunci cum vom mai ține stiloul în mână ca să semnăm ceva? Cred că vom pune câte un X sau cum se făcea pe vremuri, vom pune amprenta noastră pe un act oficial!), sunt duși la școală și așteptați de părinți, bunici, rude și transportați acasă cu mașina.

      Încotro ne îndreptăm? Asta se dorește a fi globalizarea? Dacă da, atunci nici nu vreau să fac parte din ea.

      Acest progres tehnologic duce la un regres emoțional și social care ne va trimite înapoi în epoca de piatră!

      Am cam terminat de aberat pe ziua de azi. Spune-mi, ce stimuli îți aduc aminte de copilărie și ce îți aduci aminte?

Numai bine!