Dragă Moș Crăciun

      Anul ăsta, recunosc (căci nu îmi e rușine să recunosc) nu am fost prea cuminte și, drept urmare, nu mă aștept să primesc ceva material cum îmi doream când aveam câțiva ani.
      Pentru la anul, am mai multe dorințe care nu mă privesc strict pe mine, ci pe întreaga națiune.
      Mai întâi, mi-aș dori să se deștepte poporul român din acest somn și să își aducă aminte de păcatul pe care l-am săvârșit în 25 decembrie 1989: execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu și a soției acestuia. Acel tribunal s-a crezut mai tare decât Dumnezeu și a dispus să fie omorât tocmai în Ziua de Crăciun. Și nu e de ajuns să își aducă aminte de acel păcat, ci să încerce să repare greșeala făcută.
      Apoi, aș vrea ca cei care ne conduc să nu mai povestească despre noi ca fiind niște cifre, ci ca oameni care muncesc pentru bunăstarea proprie și pentru alții. Românul care nu mai are loc de muncă să lase paharul de la gură și să facă ceva pentru țara în care trăiește. Dacă mă crezi, dragă Moșule, (și bănuiesc că știi mai bine decât mine) numărul alcoolicilor a crescut din '90 încoace. Din oameni care au ceva de oferit, au ajuns oameni cărora trebuie să li se ofere. Nu vreau să fiu considerat un comunist, dar nu e mai bine când mănânci o pâine de pe vatră? Nu e mai bine când mănânci o legumă sau un fruct din propria grădină și nu îl cumperi de la greci, turci sau alte nații? Nu e mai bine să închini un pahar de țuică sau vin, după caz, decât să dai banii pe cine-știe-ce făcături? Nu e mai bine să colinzi în limba ta decât acel răsuflat „Jingle Bells”?
      Iată un colind pe care l-am descoperit și mulțumesc pe această cale user-ului care l-a încărcat pe server-ele trilulilu:


Corul Barbatesc din Finteusul Mare -Colind -

      Ascultă și ia aminte, dragul meu cititor!


      Îi mai cer Moșului un singur lucru: să îi lumineze pe cei care nu-s luminați, să-i înfrâneze pe cei desfrânați, să-i aducă pe calea cea dreaptă pe cei care s-au rătăcit și multă sănătate tuturor!

      În încheiere aș vrea să îți urez ție, familiei și celor dragi ai tăi multă sănătate pentru că așa cum spunea Schopenhauer „Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic”, împlinirea tuturor dorințelor, iar lumina care a vestit Nașterea Mântuitorului nostru să lumineze inimile și mințile tuturor pentru ca să ne putem aduce aminte cine suntem și de ce suntem aici!


CRĂCIUN FERICIT!



Nicolae Furdui Iancu - Noroc sa deie Dumnezeu

Revoluția din 1989 - după 22 de ani

Promusica - Timisoara

Vali Sterian - Vino Doamne

      Cu aceste două piese încep acest articol. Ascultă-le cu foarte mare atenție și reflectează la ce se spune acolo! Gândește-te un pic la coșmarul prin care au trecut mii de tineri, unii din ei fiind uciși. Din cei uciși, o parte au fost îngropați la fel de brutal precum au fost uciși, alții au fost uciși, incinerați și cenușa lor a fost aruncată la canalizare! Așa s-a procedat la Timișoara.
      Cine a tras? Cine a dat ordinul să se tragă? Chiar era nevoie de un asemenea măcel? Oare cel care a dat ordinul să se tragă nu s-a gândit nici măcar o clipă că practic, își omoară semenii (dacă nu frații); omoară părinți care au lăsat în urmă copii, omoară copii care lasă în urmă părinți, omoară tot ce se poate omorî și lasă în urmă teroare! Ăștia au fost adevărații teroriști! CEI CARE AU APĂSAT PE TRĂGACI!


Imaginile vorbesc de la sine:












      Ar mai fi multe video-uri de expus, dar e mult prea multă informație și nimeni nu poate spune cu exactitate ce s-a întâmplat în culise, cine trăgea sforile și cine stătea liniștit. Ce e drept, se știa cine avea de suferit: poporul român.
      Atunci s-a produs acea eliberare de sub jugul comunist, dar în opinia mea, s-a mai produs și o scindare a poporului român! Când spun scindare, spun că poporul român nu e așa de unit precum ar trebui să fie, tot ceea ce contează e păpica și plasticul ce-l pune pe pâine iar în rest să moară capra vecinului și dacă nu moare capra, să moară vecinul, că de capră are el nevoie!
      După 22 de ani de democrație prost înțeleasă și prost aplicată, am ajuns să avem de toate... pe raftul magazinelor. În buzunare ne bate vântul, la fel și în portofele. Unii afișează la televizor cu nonșalanță  ce fac atunci când nu ar trebui să fie nimeni prin preajmă, alții se fălesc cu averile pe care le au. Unii merg cu mașinile doar ca să se afișeze că au o mașină cu care nu pot merge nici la WC-ul public din centru (la ce drumuri sunt la noi... no comment).
      Cei care au pus mâna pe putere în acel decembrie '89, au reușit să transforme o țară în care nu cred că se murea de foame și oamenii nu erau chiar așa de stresați într-o țară în care crima pornită de la un pahar în plus și o vorbă spusă aiurea face legea. Știrile de la ora 5 nu mai sensibilizează pe nimeni, ba mai mult, inspiră pe cei ce vor să devină „celebri”.
      Românii sunt mai stresați, mai mașini.
      Huiduiți-mă dacă spun neadevăruri!
      Ca să închei într-o notă puțin mai veselă, pot spune că la un an și aproape 3 luni eram un revoluționar! În pătuțul în care îmi făceam veacul (și pe care l-am rupt de nu știu câte ori sărind în el) strigam „JOS COMUNISTU' !” Ai mei se uitau la televizor și urmăreau Revoluția. Când mă auzeau, nu știau cum să mă mai oprească să nu cumva să aibă probleme din cauza mea.
      Așa arătam eu atunci:

      Cum arăt acuma? Hai să povestim despre altceva, ok?
Succesuri, că noroc au toți proștii!

Găinilor le place plasticul pe pâine

      Mai nou, cică, lucrez pentru „o companie multinațională”, dar nu mă încălzește cu absolut nimic treaba asta, ba chiar mai mult am și răcit lucrând în cadrul acestei companii.
      Cum am ajuns să mă îmbolnăvesc (din nou), e simplu. Imediat vă spun rețeta:

• se ia un angajat nou de la raionul lactate fără echipament de protecție;
• se ia un angajat mai vechi de la raionul congelate cu nervi și chef să demonstreze șefului că se poate;
• se ia o cameră frigorifică unde temperatura e musai să fie de -20 de grade Celsius

      Mod de preparare:

1. angajatul vechi cheamă angajatul nou pentru ajutor cu marfa în camera frigorifică;
2. odată ajunși în camera frigorifică, angajatului nou i se face promisiunea că cele 4 ore pe care le are de lucru în ziua respectivă le va petrece în mare parte în congel;
3. angajatul vechi se ține de promisiune în timp ce angajatul nou nu știe cum să facă să iasă dracului de acolo pentru că deja îngheață până și transpirația pe el;
4. se iese de la congelator cu foamea în stomac și cu promisiunea dată pe jurat că ultima oară când angajatul nou va mai intra în congelator, va fi atunci când va fi țeapăn;
5. se lasă acest cocktail să se matureze timp de 3 zile, timp în care angajatului nou nu i se oferă un echipament de protecție.
6. et voila! Boala s-a instalat! Spor la vindecare!

      Dar să lăsăm rețeta perfectă de a răci în 3 zile și să mă întorc la ce am scris în titlu. Ziceam că găinilor le place plasticul pe pâine.

      În primul rând, să definim termenii „găini” și „plastic pe pâine”.

          - Găini = clienți nesimțiți care: - își fac cumpărăturile și lasă articolele cumpărate pe cine-știe-care raion;

                                                           - compară România cu țările din vest în ceea ce privește civilizația, dar să nu cumva să facă vreo schimbare în comportament că le și cad organele genitale (doar nu vrei să dispară prostia, nu?);

                                                           - cumpără plastic pe pâine.

          - Plastic pe pâine = exact alimentele nesănătoase. Exemple: margarine (care sunt de diverse mărci și pentru diferite scopuri exact ca și cremele pentru femei), lapte de soia, lapte, frișcă etc. de tip UHT, iaurturi pentru copii în care sunt pompați emulgatori (acele E-uri de care toți fugim), brânza topită, și alte produse din gama lactatelor și nu numai.

      Dacă nu mă credeți, v-aș invita un pic în această vestită companie multinațională să observați cum găinile își cumpără plastic de pus pe pâine în cantități destul de mari.

      N-am nicio treabă pentru că sunt banii și sănătatea lor. Însă tot pe banii și sănătatea lor se vor mai întâlni cu mine măcar o dată. Nu sunt eu vreo copie a vreunui sfânt, dar voi fi un cadru medical și de aici trageți concluziile.

      Și ca să vă povestesc cum e, povestea vine cam așa: îmi puneam marfa la raft și dintr-o dată mă văd înconjurat de găini care nu mai aveau mult și mă călcau în picioare. E normal? E frumos? E etic?

      Vă las pe voi să răspundeți!

Cineva mi-a sugerat să renunț la acel „Numai bine!” pe care îl puneam la fiecare final. O să fac un experiment. Voi pune replica de mai jos și dacă vă va place asta mai mult decât cealaltă, atunci asta va rămâne.

Succesuri, că noroc au toți proștii!

Răsăriții

      Mai devreme am intrat pe site-ul unui ziar local să văd ce s-a întâmplat deoarece era un nor de fum destul de evident cât să spună că pe undeva este un incendiu.
      La această oră, pompierii încă mai luptă cu flăcările.  Tot ce pot spune e că îmi pare rău pentru nenorocirea ce s-a abătut asupra caselor oamenilor și sper ca aceștia să poată să își repare casele.
      Să lăsăm această știre și să povestim despre un comentariu răsărit venit din partea unei anume Corina care sună cam așa: 

„Traim in Romania. Numai aici se poate intampla astfel de lucruri. Sa ajunga pompierii dupa 30 min de la anunt. Sa mai stea inca 24 de minute sa alimenteze masinile si sa porneasca primul tun dupa 26 de minute, iar alte 2 tunuri dupa 15 min. Am fost la fata locului cand au ajuns pompierii a treia casa nu ardea, dar din cauza dotarilor si........ (nu vreau sa fiu rautacioasa)bietii oameni au ramas pe drumuri in pragul sarbatorilor. Dumnezeu sa le dea putere sa mearga mai departe. Trebuie trasi la raspundere”

Sunt multe alte comentarii „răsărite” care inundă site-urile de știri și mai ales articolele de știri în care sunt tratate evenimentele care necesită urgențe (fie ele medicale, incendii sau alte nevoi - nu mai zic de poliție pentru că nu o să văd vreun polițist făcând vreo urmărire în viteză pe vreo „autostradă” din România).

Ca să comentez comentariul respectivei respectabile Corina, voi începe prin a spune că trebuie să se mulțumească că măcar au putut ajunge și în limita dotărilor, nu au stat cu mâinile în sân așa cum probabil ar fi făcut dânsa. Un alt aspect e acela că sunt băiețașii cu mașini modificate, care în mândria lor că au mașină de Spania nu lasă autovehiculele de urgență (salvare, pompieri, poliție etc) să treacă. Nu cunosc motivul, dar o să încerc să aflu pentru voi.

Majoritatea sunt șoferi care au uitat că au fost cândva pietoni și că, la rândul lor, au incomodat alți șoferi. Nu înțeleg această mentalitate. E egal cu aceea în care uiți de unde ai plecat! Partea haioasă e că exact aceiași oameni când vor fi în necaz vor tăcea și vor ști să stea cuminți. O parte din ei vor reflecta de unde au plecat și unde au ajuns.

Mi-aș dori ca asemenea comentarii să nu se mai posteze pentru că acei oameni care le postează se fac de rușine. Cred că aș râde și cu MS-DOS-ul de ăștia când am să îi văd cu mașina de pompieri după ei ca nu cumva să ia foc în urma unei combustii spontane. Ăștia-s tâmpiți!

Mai era un răsărit care compara România cu U.S.A. Ăla e vreun pupincurist de-al Piratului care, și el la rândul lui pupă în cur americanii.

Oameni buni, nu comparați România cu alte țări! Așa cum alte țări nu sunt România, așa nici România nu e alte țări!




Treziți-vă și puneți mâna și munciți aici în țară, nu la străini! Casa voastră se dărâmă și pe-a altuia o ridicați! Treziți-vă! Atât vă zic!




Numai bine!

Întoarcerea țăranului

      Nu vreau să crezi că am pus titlul cu scopul de a plagia un colind (dacă mi-e permis să-l numesc astfel) al Măriei Sale Țăranul Român și Făcătorul de Țară. Departe de mine acest gând pentru că nu mă consider ca majoritatea care copiază pe față cu o nemărginită nesimțire.
     Ascultând piesa asta realizez că o parte din români încă mai țineau la tradițiile și obiceiurile pe care le-au moștenit, cu care au crescut, pe care le practică și față de care au datoria solemnă de a le transmite și generațiilor ce vin din urmă.
      Din păcate, apare o discrepanță vizibilă din Lună între românul de la sat și românul de la oraș. Nu știu dacă e normal să fie așa pentru că suntem același popor.
      Țăranul (și nu folosesc acest termen ca să definesc acea pătură a populației care e incultă) a fost mereu omul de bază al țării (doar nu degeaba îi spune țăran), dar care a fost mereu umilit de cei care știau mai multe și care aveau mult mai mulți bani decât el (mai ales de aceștia).
      De câte ori ascult această piesă, de fiecare dată îmi imaginez un om simplu de la sat care își respectă cu SFINȚENIE obiceiurile și tot de atâtea ori stau și mă întreb dacă ne e rușine să afirmăm că suntem români, dacă simplul țăran român e de vină că noi importăm sărbători americane (Haloween-ul, Crăciunul și Paștele american, Sf. Valentin etc. măcar e bine că ne aducem aminte că 1Decembrie e Ziua Națională a României că altfel sărbătoream inclusiv 4Iulie; nici nu mă miră la cât de mult pupăm în cur americanii), dacă din cauza țăranului român lăsăm portul popular și cântecele autentice (de la mama lor) pentru portul de cocalar și pițpoancă și pentru maneaua autentică a lui Guță, Cârnaț, Cercel, Minune etc, dacă din cauza țăranului român uităm de glie și plecăm să ștergem bătrânii de prin Uniunea Europeană la cur și uităm de bătrânii noștri care se sting de inimă rea și de bolile care îi macină și lista mai poate continua.
      Începem să uităm că suntem români și asta mă întristează. Eu mereu voi fi mândru de faptul că „Tatăl meu a fost cioban,/ Bunicul meu a fost Traian”, mereu voi fi mândru că sunt bistrițean și de faptul că în Bistrița asta pe care lumea o uită s-a născut la 1848 poezia „Răsunetul” de Andrei Mureșanu, care ulterior a devenit IMNUL NAȚIONAL pe care Marcel Pavel și-a permis (laba la banii lui) să îl modifice după bunul lui plac!
       De ce ne negăm originile? De ce nu putem să fim noi înșine, ci să-i copiem pe alții? Oare cei ce au murit în primul război mondial sub deviza „PE AICI NU SE TRECE”, au murit degeaba? Tind să cred că da! Pentru că nimeni nu știe (mă refer la cei ce au ieșit de pe băncile școlii) ce s-a întâmplat atunci și nu le sunt recunoscători pentru faptul că vorbesc aceeași limbă cu cel din Țara Românească, Moldova, Transilvania și Bucovina și pentru că avem o țară cu tot ceea ce ne trebuie.
      Am susținut, susțin și voi susține sus și tare că România nu are nevoie de Uniunea Europeană, ci mai degrabă Uniunea Europeană are nevoie de România!
      Înainte de a încheia aș vrea să îmi cer scuze că acest articol nu a fost postat de 1Decembrie când toți ipocriții și redușii mintal au la „avatar-e” steagul României și urează prin intermediul status-ului „La mulți ani, Zimbabwe!” (sau Congo, după caz). Și aș mai dori să adresez sincere urări de sănătate tuturor românilor cărora nu le e rușine că sunt români, care speră la un viitor mai bun al României și care își aduc aminte de sacrificiile făcute de eroii primului război mondial.
      În încheiere, aș vrea să supun atenției tale 2 piese care înseamnă foarte mult pentru mine:







Numai bine!


EDIT:
Aș vrea să-i mulțumesc marelui poet Adrian Păunescu pentru minunatele versuri scrise pentru melodia cu care acest articol începe!

Telenoveaua și maneala

      Reprezentantele sexului frumos o să arunce cu ouă stricate după mine după ce o să citească această postare, dar n-am ce să le fac pentru că ăsta e blogu' meu și sunt ideile mele care sunt postate aici.

      Telenoveaua și maneala sunt două elemente de atac atunci când vine vorba de atacul la integritatea morală a populației a căror efect este... devastator.

      Mai întâi să clarific cele două concepte enunțate în titlu, pentru a nu crea neplăceri.

      Telenoveaua reprezintă acel program emis pe posturile TV (ce bine că am uitat de telecomandă) care se încadrează în categoriile: 

• romance, nicidecum program de dragoste (că altfel le puneau cu 18+ și era mai bunasoală treaba);
• reality show mioritic, nicidecum program din viața reală care de fapt nu e reală ci regizată un pic (gen Noră pentru mama, Mireasă pentru fiul meu etc.; sunt sinonime expresiile, nu-i așa?, Ochii din umbră și infidelități de tot felul), emisiuni în care acel semnal de test cu frecvența de 1kHz (pe românește, bipu' ăla) e difuzat pentru a masca „excesul de cultură” de care dau dovadă protagoniștii poveștii în momentul în care apar situații conflictuale iminente;
• emisiuni care nu își au niciun rost a fi emise în eter, ba chiar mai mult poluează atât electromagnetic cât și intelectual prin simplul fapt că pe sticlă apar niște clovni (de aia lumea nu se mai duce la circ, pentru că pe TV e circ pe gratis din plin).

      Maneala reprezintă acel gen muzical promovat din plin pe tapraf tv care nu poate fi asemănat cu maneaua originală. Crede-mă pe cuvânt când spun că maneaua originală suna mult mai bine decât ce aud azi (e o diferență dintre a auzi și a asculta: de auzit, aud orice, dar când ascult deja se schimbă cu totul datele problemei). Tind să cred că tapraf tv a fost creat de studenti inapți să-și treacă examenele la facultate și au avut bani de investit în echipamente cu care să promoveze acest jeg muzical, cu care au reușit în mare parte să cam prostească populația.

      De la asemenea elemente se schimbă comportamentul părinților (pentru că și ei se uită la TV cot la cot cu copiii lor), părinți care, involuntar vor schimba și comportamentul copiilor și vor crea acei copii de fațadă despre care am povestit în postarea trecută. Pentru cei ce nu au chef să citească, le spun că acei copii de fațadă au telefoane mobile deși nu știu citi, se duc în locuri special amenajate de joacă, de exemplu, apartamente etc., copii luați de la școală cu mașina de către părinții lor, nu oricum și nu le este  promovată ideea de mișcare care e vitală creșterii și dezvoltării armonioase. Într-un cuvânt, generația Ben 10 și Hanna Satana Montana.

      Pentru unii pare ridicol ce am scris aici, dar de fapt, e o problemă gravă pentru că nimeni nu mai știe de o muzică bună sau un documentar (măcar să folosească eficient energia electrică pe care o consumă oricum). Prin acest post o să mai trag un semnal de alarmă în speranța că într-o zi ne vom trezi la realitate și vom vedea cât de mult avem de recuperat datorită ignoranței multora dintre noi.

      Și ca o vorbă de duh, sunt de acord că metodele vechi de a da educație unui copil sunt mai eficiente decât ceea ce ne recomandă psihologii din ziua de azi. Telefonul copilului e folosit cam abuziv de copiii care au ce mânca, cu ce se îmbrăca și părinți care le vor doar binele.

Numai bine!

Stimulii copilăriei

      Câți dintre voi nu și-au adus aminte de copilărie când au simțit un miros anume, un gust anume și ați revăzut locurile în care ați făcut primele năzbâtii?

      Acest articol este dedicat în întregime generației cu cheia la gât, care de mici copii nu au știut de TV (indiferent dacă era color sau alb-negru), internet, telefon mobil și alte gadget-uri cu care sunt dotați copiii din ziua de azi fie din dorința părinților de a ști pe unde sunt și ce fac, fie din dorința copilului de a se afișa că el are cea mai tare chestie la momentul respectiv și că niciunul nu îi este nici măcar egal, darămite să-l întreacă.

      Dar să revin la ceea ce am de povestit/aberat aici.

      Spuneam că fiecare din noi are un grup de stimuli care, pur și simplu aduc nostalgia vremurilor de când fiecare a trecut prin perioada bine-cunoscutei expresii „Lasă că mă fac eu mare!”. Zilele trecute am gustat niște dulceață de gutui (o minunăție!) și, parcă dintr-o dată nu mai vedeam monitorul de 19”, modem-ul, telefonul mobil și tot ceea ce dețin azi pentru a mă deconecta de la realitatea cotidiana, ci am văzut casa bunicii unde am mai mâncat așa ceva cu mult timp în urmă. Simțeam mirosul de ceai, căldura sobei de teracotă și o vedeam pe bunica și pe bunicul meu (care cred că veghează asupra mea și alor mei) care mă priveau cu drag. După ce am înghițit, m-am trezit la realitate și am mai luat o linguriță. Și visul a continuat până când nu a mai fost dulceață de gutui în acea căniță de tablă.

      M-am trezit din transă și mi-am zis: „Bă nene, da' depănările de amintiri sunt mai tari decât orice țigară de aia „frumoasă” sau îmbunătățită!”

      Când mă uit la copiii din ziua de azi, realizez cu stupoare că acești copii sunt copii doar de fațadă pentru că ei nu mai au esența unui copil, ci sunt aproape adulți. De ce? Pentru că mami și tati le pun în mână telefonul mobil (habar nu au să citească și totuși se pricep să trimită mesaje și să facă poze), calculatorul (scrisul de mână cred că va dispărea și atunci cum vom mai ține stiloul în mână ca să semnăm ceva? Cred că vom pune câte un X sau cum se făcea pe vremuri, vom pune amprenta noastră pe un act oficial!), sunt duși la școală și așteptați de părinți, bunici, rude și transportați acasă cu mașina.

      Încotro ne îndreptăm? Asta se dorește a fi globalizarea? Dacă da, atunci nici nu vreau să fac parte din ea.

      Acest progres tehnologic duce la un regres emoțional și social care ne va trimite înapoi în epoca de piatră!

      Am cam terminat de aberat pe ziua de azi. Spune-mi, ce stimuli îți aduc aminte de copilărie și ce îți aduci aminte?

Numai bine!

La simpozion

      În calitate de viitor asistent medical generalist, am decis să particip la un Simpozion al Ordinul Asistenților Medicali Generaliști a Moașelor și Asistenților Medicali din România, Filiala Bistrița-Năsăud în calitate de spectator.
      Per ansamblu, mi s-a părut puțin sub așteptările mele, în ceea ce privește calitatea prezentărilor (ca parte „artistică”) și modul în care acestea au fost prezentate (mi s-a părut că la multe lucrări s-a dat copy-paste, citite fiind chiar de autorii lor, care, în mod normal ar trebui să puncteze anumite idei din respectiva lucrare). Pe lângă emoțiile primei prezentări în fața unui auditoriu, pot spune că am aflat lucruri destul de interesante în ceea ce privește activitatea mea.
     Și totuși,s-a repetat același lucru de cel puțin 5 ori în acea prezentare, și anume folosirea abuzivă a antibioticelor de către omul de rând. Personal, cred că acest simpozion s-ar adresa omului de rând și nicidecum unui cadru medical care știe ce și cum. Pentru mine a fost o educație pentru sănătate și nimic mai mult.
      Câteva lucrări au atins și au punctat câteva aspecte ale temei simpozionului:

• evitarea administrării antibioticelor de către părinți în afecțiunile respiratorii virale, dar și a automedicației (un lucru cu care sunt în totalitate de acord);
• importanța educației pentru sănătate în ceea ce privește simptomatologia și tratamentul bolilor, dar și complicațiile ce pot apărea în cazul automedicației și tratamentului necorespunzător a unei afecțiuni;
• ce e de făcut pentru a scădea (măcar) consumul de antibiotice (dacă nu, și a celorlalte medicamente);
• și ultimul aspect, dar nu și cel din urmă, folosirea dezinfectantelor așa cum trebuie și cât mai des posibil pentru a nu înregistra infecții intraspitalicești (nosocomiale).

      Ceea ce nu s-a spus, și mi-a părut rău că nu s-a spus, a fost un plan sau chiar exemplu practic de combatere a consumului excesiv de antibiotice care, evident duce la creșterea rezistenței bacteriilor patogene la medicamentele antimicrobiene și rezultatele scontate, sau, de ce nu, chiar obținute.
      Eu cred că doar așa putem învăța unii de la alții să facem ceea ce trebuie în primul rând, pentru noi, ca indivizi și mai apoi din punctul de vedere al cadrului medical, pentru ca să avem acea „populație sănătoasă” mult dorită.


      Tu ce crezi?


Numai bine!

11 septembrie 2011

      Acum 10 ani mă întorceam din vacanța de vară de la bunica mea și am pornit televizorul să văd ce se întâmplă. Erau deja turnurile gemene jos. Ulterior înțelesesem că a fost un atac terorist. Condoleanțe familiilor îndurerate.
      Nu vreau să țin partea lui Osama bin Laden sau a SUA, dar americanii trebuiau treziți la realitate din visul acela în care se făcea că ei sunt cei mai tari și restul sunt niște cățeluși care aleargă în jurul dulăului.
      Renumitele SUA au dat dovadă de slăbiciune!!! Scenariile din filmele produse la Hollywood au devenit reale. Ceea ce e mai dureros pentru SUA e că nu a existat acel erou sau eroină (sau om potrivit la locul potrivit) care să evite producerea dezastrului și totul să se termine bine pentru americani în timp ce liderii teroriști își dau pumni în bile că planul lor a fost dejucat. Ceva a dat cu virgulă.
      De aici putem concluziona că filmele americane (în special cele de acțiune) ne-au tâmpit pe toți.
      Nu mă bucur că azi, în SUA e, practic, un moment de reculegere, dar nici rău nu îmi pare. De ce mi-ar părea rău? Mie?! În momentul în care vreun american de rând afirmă sus și tare că dezinteresat îi pasă de soarta României, atunci mă voi gândi să-mi pese și mie; până atunci, nu! Americanii nici măcar nu știu de existența pe hartă a României, ei știu doar de Dracula pe care în mod eronat îl aseamănă cu figura istorică a lui Vlad Țepeș.
      Marea majoritate a americanilor nu știu că pe la NASA, Microsoft și alte companii americane mai mult de 50% (e o cifră plauzibilă) sunt români capabili, cu mintea strălucitoare. Nu suntem proști, dar ne limităm la simplul „nu știu, nu pot, n-am chef, n-am vreme” și apoi ne scărpinăm în cap ca maimuțele când ne vedem în fața faptului împlinit.
      Am importat o mulțime de lucruri din cultura americană, dar arată ca un căcat cu geacă Dolce & Gabana. Nu ne place portul nostru, muzica noastră autentică (fie ea populară sau ușoară, dar să fim clar înțeleși cea de bună calitate), nu ne mai plac munții, de aia îi chelim de copaci și plângem la știri că a venit viitura și a luat casa. Oare n-o fi venind viitura peste ei să-i ducă cu totul? Sunt patetici. Avem o grămadă de HANDICAPAȚI (în conducere și în norod) care stau precum căpușele și au averi uriașe sau învârt niște afaceri de te doare mintea!
      Ne place să vorbim limba engleză, dar nu o vorbim cum ar trebui. Mi-e rușine să povestesc în limba engleză cu reprezentanta României la Miss Universe, cu Inna (oh my God!) și cu alții care inundă frecvențele radio cu muzică de proastă calitate.
      Deocamdată e cultivată prostia. Ia ghici? Crește mai bine decât o ciupercă la care i-au fost asigurate condițiile de creștere.
      Până aici bănuiesc că am fost destul de clar în a explica de ce americanii ne afectează viața. Ceea ce e și mai rău e că 'nea Băse e pupincuristul americanilor.
      Trăim un deja vu. De ce? La fel se întâmpla și în perioada în care bieții români dădeau tribut turcilor numai să nu dea năvală peste ei. Poate că în mod ascuns facem și noi exact ca atunci. Vezi ce curvă e istoria și cum se repetă?
      Acum, degeaba își mai plâng morții. Și noi ni i-am plâns pe ai noștri după decembrie 1989 (ca să nu mai spunem că și unchiul Sam și băgat nasul și a ieșit cam nasol) și lor nu tare le-a păsat.
      Eu închei această postare cu:


La bună revedere și numai bine!

Omul sfințește locul

      Într-adevăr, e adevărat ceea ce stă scris în titlu. Mai cu seamă când vezi că un om simplu, căruia nu îi dai vreo șansă reușește să facă ceva să impresioneze toată lumea.

      De multe ori mă uit a cei din jur și văd că pur și simplu se complac în această turmă care e cârmuită de „Marinal” spre naufragiu. Puțini sunt cei care reușesc să vadă dincolo de neputința aparentă și „mișcă paleții” pentru a putea realiza ceva.

      Noi, ca popor postdecembrist, nu mai putem fi uniți, nu mai putem privi măcar cu respect un monument al vreunui soldat care a luptat pentru țara asta. Ba mai mult, unii se pișă pe acest monument, își fac poze și își postează poza pe fuțbuc cu mențiunea: „sunt tare cool” (ca să nu mai pomenim de faptul că nici chestia asta nu o scriu cum trebuie).

      Pe cât e de adevărată zicala din titlu, pe atât e de dureros și adevărat reversul acesteia, și anume, „Omul spurcă locul”. E foarte dureros mai ales că noi, ne lepădăm de rădăcinile noastre și încercăm să ne altoim pe alte rădăcini crezând că ne va fi mai bine. Nu ne e mai bine deloc sub nicio formă. Nu mai avem mult și ne vom lepăda de credința noastră străbună.

      Azi cu toții trăim drama unui popor în care șomajul, șpaga, adormirea, delăsarea și indiferența sunt la ele acasă. Chiar îmi pare rău să spun așa ceva.

      Nu ne va merge bine decât atunci când oameni cu capul pe umeri (dar care nu e ținut pe post de umbrelă să nu-i plouă în gât) vor lua cârma țării. Nu știu când o să fie.

      Mă uitam mai devreme la un video și aproape că mi-au dat lacrimile când am văzut că doi medici au reușit să facă ceva pentru țara în care trăiesc. Și nu au făcut deloc ceva neglijabil. Te las să vezi acest video de mai jos și apoi să îmi spui părerea ta.

       Vizionare plăcută!

      Și acum te întreb: nu simți că ar fi bine să începi și tu să miști paleții?

Numai bine!

Rețelele de socializare și curentul antisocial

   Dacă ar fi să te întreb de ce au fost create aceste așa-zise rețele de socializare mi-ai spune: „Dăăăă, ghici? Pentru socializareeeee. Loser-e!” Ăsta e și răspunsul pe care mi-l dau și eu mie acestei întrebări... retorice.
   Din punctul meu de vedere, aceste rețele de socializare nu sunt altceva decât un mod de a te face vulnerabil în fața celor de care te ferești, ascunzi etc. Din moment ce vrei să te ascunzi de cineva se cheamă că începi să ai un comportament antisocial care cine știe unde va duce.
   Fenomenul antisocial a început - din punctul meu de vedere - odată cu înființarea hi5-ului, myspace-ului și, de ce nu, a colosului facebook fără de care 90% din tinerii care au un cont acolo și îl accesează de mai multe ori pe zi ar declara că probabil s-ar fi sinucis. Și de ce spun că fenomenul antisocial a început odată cu fondarea acestor rețele de socializare?

1. Odată ce 70% din timpul pe care ți-l acorzi ție și numai ție se duce pe facebook, de aici rezultă că lipsește contactul interuman nemijlocit de tehnologie.
2. Din moment ce acel contact lipsește, omul devine un animal, apoi mașină și în cele din urmă dă ortu' popii pentru că devine emo și își taie venele pe lung ca nu cumva să mai poată fi cusut.
3. În cadrul acestor rețele de socializare, apar și fenomene antisociale gen cocapințipocismul, curentul emo, metode de a „sparge” anumite conturi pentru a obține informații despre persoana care și-a făcut privat contul tocmai pentru a evita orice neplăcere, comportamente antisociale necenzurate. 

   Cred că aceste 3 motive sunt destul de bine întemeiate pentru a crede că rețelele de socializare ne-au făcut niște ființe antisociale.

   Un alt aspect este acela că multă lume își face poze doar pentru a avea ce pune pe facebook. Mi se pare o porcărie pentru că nu va pune respectiva persoană anumite poze ce nu trebuie văzute, ci va pune altcineva și va ieși la iveală că fata lu' tata trage etnobotanice de-i sar capacele.

   Ceea ce face facebook-ul cât-de-cât util e faptul că aduce aminte tinerilor că pământul trebuie lucrat și etapele unei recolte bune. Ceea ce nu face aplicația respectivă e faptul că nu transpune în viața reală ce se întâmplă acolo. Uite cum rămânem cu buza umflată și ne mirăm că economia nu merge. Da' nu ne-ntere de economie atât timp cât mami și tati plătesc curentul și netul să putem intra pe fuțbuc să ne jucăm de-a fermierii. Când astea 2 servicii vor fi sistate, atunci ne vom da seama că trebuie să facem rost de bani pentru a plăti acest deliciu. Lucrând, realizezi că îți e mai bine fără facebook și că instant ca nessu' vrei cu totul altceva de la viață.

   Ceea ce mă distrează și mă enervează în același timp, e bârfa care se naște și începe cu întrebarea: „Ai văzut ce poze și-a pus X pe facebook?” Eu prefer să nu știu și când sunt provocat la discuții de genul ăsta spun clar că pe mine nu mă încălzește cu nimic nici dacă și-ar pune poze așa cum l-a făcut/a făcut-o mămica lui/ei. Și mai apoi nimeni nu are poză mai tare ca a mea, și anume, propria-mi umbră. Mă caracterizează întru totul fiindcă sunt asemeni unei umbre atât ca ființă, cât și ca prezență.

   Concluzionez prin a spune că e mai bine să ieșim din case și să ne întâlnim pe afară decât să rămânem niște oameni cu degete subțiri fără pic de vlagă. Și mi-e dor de contactul interuman.

   Tu ce zici?

   Numai bine!

Dor

      Salut! După câteva încercări nereușite de a posta pe acest blog, s-ar putea ca să și reușesc să postez ceva care să merite a fi citit. Mi-a fost dor să postez ceva.
      Sunt cam extenuat după un an în care am avut parte de provocări noi, am întâlnit oameni și situații complet noi pentru mine și pentru asta sunt recunoscător mediului în care îmi fac eu veacul.
      Și totuși, devin plictisit de același mediu, de aceleași peisaje chiar dacă în fiecare zi fac ceva nou. Deși, dacă stau bine să îmi amintesc, nu am făcut nimic nou ca să mă laud, ba mai mult, simt că în fiecare zi rutina pune stăpânire pe viața mea din ce în ce mai mult.
      Simt nevoia să călătoresc, să stau „spânzurat” în geamul unui tren care se mișcă cu viteză fără să conteze destinația. Aș vrea să pot să contemplu peisajul pe care îl văd foarte rar și să aud glasul roților de tren care bat același ritm de ani buni de zile.
      Simt nevoia să fotografiez tot ceea ce văd. Câteodată stau și mă gândesc dacă e posibil să pot să scot informația pe care o primesc prin intermediul ochilor și urechilor și să o pot stoca pe un dispozitiv compatibil cu calculatorul. Ar fi interesant să pot să văd pe monitorul calculatorului meu o fotografie de 150 megapixeli și să rămân impresionat de detaliile pe care le poate capta ochiul și pe care creierul le ignoră pentru că nu sunt interesante pentru el.
       Simt nevoia de o deconectare de la toate rețelele (GSM, internet, socializare, electricitate, apă, gaz, tv etc.) și să fiu așa cum au fost strămoșii mei (adică una cu natura). Practic, omul nu a fost niciodată mai presus de natură, dar în ziua de azi, omul se separă tot mai mult de natură din două mari motive: poluarea care s-a întors împotriva sa și nevoia de a-și crea propriul mediu care să semene cu natura, dar nici pe departe nu e așa. Toate încercările de a simula mediul înconjurător sunt niște eșecuri nocive, poluante pentru om și esența lui.
      Simt nevoia să retrăiesc anul acela de studenție, să mă duc să mă rup în acel loc în care am întâlnit un om care mi-a fost alături când mi-a fost bine și rău și la a cărui prietenie țin și azi. Simt nevoia să beau 4 beri și să dau din cap până la 4 dimineața când mă voi întoarce în cămin și voi dormi până la loc comanda. Când mă voi trezi voi fi avut o febră musculară a mușchilor gâtului (asta e dacă nu am antrenament).
      Simt nevoia să stau la lac și să citesc ceva în timp ce aud sunetul lin al apei care și așa nu e prea curată - între noi fie vorba, la vale e mult prea multă gălăgie și mi-ar distrage atenția.
      O să închei acest post prin a spune că „Mi-e dor să cânt, să râd, să plâng și mi-e dor de ducă măi! Nu știu unde m-aș duce! Doar atât: să închid ochii și să uit și de lume și de mine și de tot!” - e replica mea preferată dintr-o piesă de teatru pe care nu am apucat încă să o joc în scenă, dar poate, într-o zi o voi juca.
      Ție de ce îți e dor?


      Numai bine!

facebook, counter strike și Băsescu

      Salut din nou! Realitatea din zilele astea este una cât se poate de sumbră oricât de optimist ai fi. Și asta se datorează celor 3 factori enumerați mai sus.
      Mai întâi, voi începe cu o renumită rețea de socializare care nu numai că aproape a cucerit internetul, dar și mințile adolescenților. Vei veni și mă vei întreba în comentarii de unde și până unde am ajuns eu la concluzia că facebook-ul a tâmpit și ce a mai rămas de tâmpit din tineretul țării.
      Motivul 1: facebook-ul = hi5 = orice rețea de socializare e plină de scurtături importate de la americani și s-a găsit un cunoscător de limbă engleză să le traducă și proștilor care nu au nici cea mai mică tangență cu limba engleză (i s-a făcut milă). Proastă alegere a făcut acel luminat. Acum toată lumea e cu: wtf, omg, lol, brb. d(f)nd și lista mai poate continua.Ca să nu mai pomenim și de scurtăturile specifice românașilor gen: k, q, vb, knd, plm, pl etc.Pe lângă aceste scurtături au apărut și acele cuvinte care, din nou, nu au nicio tangență cu limba română, dar sunt scrise pe messenger: simpt, skumpik, somnik etc. (vă rog să mă iertați că mi-am pângărit tastatura scriind asemenea cuvinte, dar a trebuit să dau câteva exemple pentru cei neavizați). Datorită acestor scurtături (fie ele importate sau mioritice) și messengerisme (cuvinte care s-au născut pe messenger și acum fac parte din curentul cocapițiponcism) tinerii din ziua de azi au dat-o în bară la bac. Totuși e bine că mami și tati le-au pus în mână gadget-uri performante la care nu știu folosi nici măcar funcțiile elementare, darămite funcții avansate.
      În altă ordine de idei, am văzut că nu ne-am pierdut îndemânarea în a ne cultiva pământul (evident, virtual!). În momentul în care pui pe unul să lucreze pământul din care a fost creat cu muuuuuult timp în urmă, se uită la tine mai încruntat, te înjură de mamă (în cel mai rău caz iei o bătaie de nu o împarți cu nimeni) și apoi pleacă în trombă cu mașina cumpărată de tati.
      Motivul 2: counter strike-ul = e cel mai renumit joc din gama celor de împușcat. Dar de ce să îți pierzi vremea împușcând virtual niște personaje când ai ocazia să te înrolezi in armată și să apeși acolo pe trăgaci. Partea cea mai proastă e că acolo nu mai ai cum să dai restart. Ai fost împușcat, ești bun împușcat!
      În counter strike nu știi ce e aia disciplină, bărbăție și asumarea consecințelor faptelor tale. Acolo totul ți se cuvine. În viața reală ți se cuvine ceea ce lucrezi.
      Motivul 3: Băsescu - un anume care își permite să îl clasifice pe Alteța Sa Regele Mihai I al României ca fiind un trădător. Eu cred așa: dacă respectivul Băsescu ar fi fost în locul regelui, el ar fi dat țara în mai puțin de o secundă (altfel nu îmi pot explica de ce este pupincuristul americanilor). Pe de altă parte, nea' Băse' nici măcar nu e abilitat în a face astfel de afirmații. De aici avem un exemplu elocvent de lipsă de respect pentru cei ce au fost, încă mai există și au avut și ei contribuția lor în făurirea istoriei României.
      În concluzie, sunt mândru că sunt român și îi consider ca fiind dușmani ai țării pe cei care își lasă țara pentru un pumn de arginți.Vom ajunge o țară care nu numai că va ajunge mai rău ca Grecia, dar va fi un viitor foarte sumbru pentru noi, iar oameni gen "Dorel" care pune un ștuț de lemn la conducta de frână vor fi din ce în ce mai des întâlniți - trăiască sârma românească!
      Eu unul încă mai sper că vom ajunge o țară puternică din toate punctele de vedere.
      Încă o vorbă de duh: Dacă peștele se împute întotdeauna de la cap, atunci eu sunt coada. Ce e la coadă, e cel din urmă. Iar cel din urmă va fi cel dintâi!




      Numai bine!

În sfârşit!

      În sfârşit sunt şi eu mai liber şi mai puţin stresat! Sunt şi eu un om care are dreptul să refuze şi care are dreptul să aibă o părere.
      Să încep prin a vă spune povestea de la bun început. S-a întâmplat cam acum un an cand Grupul Şcolar Sanitar Bistriţa a primit o vizita din partea unui grup de americani. Mi s-a dat să fac o prezentare pe care am făcu-o cum m-am priceput eu mai bine. Se pare ca nu a fost bine deloc, dar asta mi s-a spus abia după ce s-a terminat "războiul". Din punctul meu de vdere aceste afirmaţii nu mai au nicio valoare pentru că nu pot da timpul înapoi să recreeze respectiva prezentare.
      Un alt aspect e acela că tot eu am fost cel care a fost mustrat că nu am lăsat o profesoară de engleză să-şi etaleze prostia în faţa americanilor. În locul domnişoarei profesoare Ladar (persoana care mi-a adresat mustrările, practic, nefondate) aş fi tăcut din gură şi aş fi făcut stânga împrejur măar de ruşine. Motivul? Aş vrea să îşi aducă aminte de faptul că totuşi m-a lăsat fără calculator în momentul în care aveam nevoie de el. Mai apoi, tot dânsa a făcut figuri în momentul în care am cerut cheile a doua oară.
      Dacă bine îmi aduc aminte, în momentul în care am arătat prezentarea, totul a fost OK. Cum o să pot să demonstrez treaba asta? Nicicum. Ştiu doar că eu mi-am făcut treaba.
       Totul a fost calm până în momentul în care s-a pus problema să susţin o lucrare care nici măcar nu îmi aparţine. Am avut un sinur cuvânt de spus: NU!!! Motivul? Omul păţit ştie mai bine decât restul şi cu asta am spus cam totul.
      Din întâmplare, m-am întâlnit cu nişte colege care mi-au spus că eu nu voi fi cel care va prezeta respectiva lucrare. M-a umplut de bucurie vestea. Crede-mă pe cuvânt! Profesoara coordonatoare a afirmat că "Eu cu Gelu nu pot lucra". Ca să nu mai spun că domnişoara Ladar nu mă are deloc la inimă.
      Am un mesaj pentru aceste două profesoare: DACĂ VOI CREDEŢI CĂ MĂ PUTEŢI PUNE LA LOCUL MEU, MAI GÂNDIŢI-VĂ O DATĂ ÎNAINTE SĂ TRECEŢI LA FAPTE. EU NU AM UN LOC AL MEU, IAR IDEILE, GÂNDURILE ŞI LOGICA MEA NU O POATE PUNE NIMENI ÎN LANŢURI!
      Dacă tu, dragul meu cititor, ai idei diferite de restul turmei, eşti binevenit în gaşca mea. Dacă urăşti piţi-cocalarismul, maneaua ascultată zilnic şi excesiv la chefuri, dacă îţi respecţi rădăcinile şi apreciezi adevăratele valori şi îţi doreşti ca în ţara asta să răsară soarele, fă ceea ce îţi dictează mintea ca să faci ceva pentru ţara asta.


      Numai bine!

O plimbare prin oras

      Mai acum cateva zile am avut de rezolvat niste treburi in oras. Vremea era deosebita, cerul era de un azur nemaivazut, eu eram cu castile in urechi si imi vedeam de treaba mea pana cand mi-a sarit buna dispozitie in momentul in care un cioban s-a oprit ca javra lui sa isi depoziteze materiile fecale exact in mijlocul trotuarului.
      Vi se pare normal ceea ce se intampla? Mie nu si imi venea sa strang materiile fecale si sa i le pun in fata precum in clipul de mai jos:






      Eu unul zic ca ar fi binevenit un asemenea demers pentru ca asa as aduce la cunostinta faptul ca mie nu imi convine sa calc in rahat de caine (si nu numai de caine) pe oriunde ma duc.
      Un demers mai pasnic ar fi acela de a aplica amenzi celor care nu curata mizeria facuta de patrupede. Nu zic ca e vina lor ca elimina. Din partea mea sa elimine pana nu mai pot, dar macar cel care are grija de animal, sa faca bine sa curete dupa el. Mi se pare normal. Si ma intrebi: "Cine sa patruleze strazile toata ziua si sa aplice amenzi?". Raspunsul meu este unul singur: Politia Comunitara Locala (ca mai nou asa ii zice la noi, in Bistrita). Oricum sunt infiintati pentru ca sa fie create locuri de munca inutil. Si asa imi vine sa-i iau acasa sa-i adopt. (asta ca sa il parafrazez pe Teo).
       Sunt multi care or sa ma urasca pentru ceea ce am in cap la ora asta, dar trebuie sa se miste ceva daca cei din jurul tau sunt mai nesimtiti decat prevede legea.
        Tu ce sanctiune ai aplica celor care isi lasa patrupedele sau isi fac chiar ei nevoile pe unde apuca?

Numai bine!

Articol pentru revista scolii

      Ascultand un vinil cu jazz polonez incep a scrie la un nou articol, pe care sper sa il gasesti interesant si anume, revista scolii.
      Exact, revista scolii. O publicatie care si asa nu are tiraj datorita pretului ridicat si mai ales ca se editeaza anual. Ca sa nu mai zic ca in acea revista trebuie sa apara chestii pe care nu sunt gandite de autor, ci chestii care oricum nu incalzesc pe cei care le citesc, in special acele "curiozitati stiintifice" care oricum inunda netul si care sunt ori de domeniul trecutului, ori o dau in SF (a se citi stiintifico-fantastic).
      Pentru ca un articol scris de cineva sa apara in revista scolii, trebuie sa treaca prin filtrele profesorilor de romana care ori sunt prea exigenti si modifica lucrarea ta pana nu o mai recunosti, fie e vazuta de un profesor care si asa are pasarele si isi pune stolul pe lucrarea ta in asa fel incat sa zici "nu se merita, bai frate pentru 5 minute de faima".
      Nu vreau sa par eu cel care a descoperit gaura in macaroana, dar revista asta ar trebui sa apara macar lunar. In acest fel poate-poate va fi starnit si interesul elevilor de a scrie ceva demn de a fi pus pe paginile acelei reviste si, de ce nu, cei mai buni scriitori sa aiba un ciclu de articole care sa le apartina numai lor. Asa se incurajeaza adevaratele talente.
      Multi dintre noi stiu ca aproape toti elevii care sunt pe cale de a intra la liceu, nu aleg un anume liceu pentru ca le place profilul respectiv, ci doar pentru simplul fapt ca trebuie si ei sa aiba macar 10 ani de studiu sau sa isi ia macar bacalaureatul si apoi se pot duce in strainatate la lucru.
      Si totusi de ce in strainatate cand in tara este de lucru garla? Mie nu mi-e jena sa spun ca sunt roman. Chiar ma mandresc cu asta, chiar daca multi nu isi dau seama ca daca isi neaga radacinile isi neaga propria lor existenta. Multora le este rusine de cum merg treburile in tara asta, dar le este rusine si stau capra in timp ce persoanele ce ne conduc le-o pun pe la spate promitand ca n-o sa doara. SI DOARE!
      Elevilor si studentilor li se cere destul de mult, scoala nu se sinchiseste sa onoreze cererea pietei locurilor de munca si uite asa ajungem sa platim chinezi, turci, egipteni etc. pentru munca ce o putem face chiar si noi daca nu ne-ar fi asa de lene si rusine sa facem si muncile de jos.
      Spaguta e asigurata de palmasul care isi face credit in banca si care crede ca daca nu e impins pliculetul (ar fi de preferat sa fie cu antrax si nu cu bani) omului care face o treaba pentru care e pus acolo sa o faca si pentru care a stat in scoala de buna voie si nesilit de nimeni.
      Port respect celor putini care fac ceea ce trebuie, isi pastreaza onestitatea si verticalitatea. Chiar daca o duc mai rau, macar pun capul linistit pe perna si au un somn mai linistit decat cel care ia spaga si tot un lucru de nimic face pentru ca e INCOMPETENT.
      In comentariile de mai jos, astept sa imi spui despre ce pedeapsa vei aplica celor care isi intrec atributiile pentru 30 de arginti.



      Numai bine!

Liliacul Willy

      Aşa mi-a venit să-l botez pe liliacul care zbura azi bezmetic orientându-se agil după "sonarul" propriu.
      Trebuie să vă mărturisesc faptul că acesta a fost primul liliac pe care l-am văzut vreodată. Ce e drept, i-am şi făcut câteva poze ca să îmi aduc aminte de el pe când voi fi externat.
      Îl cam invidiez pe bezmeticul Willy pentru că el nu ştie ce e aia boală, ce e ăla spital, ce înseamnă să stai ţintuit în aceeaşi clădire timp de două săptămâni. El îşi face zborul liniştit fără să dea vreo explicaţie cuiva despre "scopul şi durata" zborului. De ce să dea vreo explicaţie? Oricum el zboară bezmetic şi fără să aibă un anume ţel. Cât despre durată, el va zbura până ce va obosi.
      Singurul lucru care îi ocupă mintea e sa îşi umple stomăcelul cu ceva bun şi să zboare liber.
      Câteodată, şi noi, oamenii, ar trebui să luăm exemplul liliacului Willy. Pur şi simplu ar trebui să uităm de problemele ce ne umplu viaţa în mod inutil şi să profităm cu adevărat de ceea ce înseamnă viaţa. Şi aici mă refer la viaţa virtuală, plină de "1" şi "0", dar afişată atrăgător sub forma site-urilor de socializare, a programelor de instant messaging şi alte invenţii pe care le avem de cand a aparut calculatorul personal.
      Îmi imaginez strazile pline de oameni care zâmbesc, nu au ultimele gadget-uri asupra lor şi deci, în consecinţă se bucură până şi de simplul act al pasului.
      Cantitatea enormă de informaţii mai mult sau mai puţin bune din punct de vedere calitativ a început să îşi arate colţii prin simplul fapt al distrugerii spiritului uman. Sunt distruse sentimente, reactii şi valori morale. Liliacul Willy nu stie ce e aia internet, chat, facebook, blog; el isi vede linistit ultrasunetele lui si zboara precum un avion de hartie mai mult sau mai putin stangaci aruncat.
      Omul, in setea lui de progres a uitat sa se joace in nisip, a uitat demult cum e sa primeasca un bulgare de zapada, a uitat de banala raceala si de leacurile babesti. In schimb, a inceput sa vorbeasca si sa se fereasca de virusuri gripale si alte infectii. Ba mai mult, a inceput sa se isterizeze din cauza unor chestii minore.
      Eu sper sa imi pastrez simplitatea si ce a mai ramas neatins de cotidian, si anume, sufletul. Acelasi lucru il doresc intregii umanitati. Mi-as mai dori ca zambetul lor sa nu fie un zambet fortat de lentila unui aparat foto sau a unei camere de filmat ci un zambet natural care se vede si se simte si sa zboare in viata precum bezmeticul Willy.

Numai bine!

Sarbatorind femeia

      Femeia, definitie: Femeia reprezinta izvorul fizic al vietii fizice, un amestec omogen de pasiune, afectiune, grija, devotament, nebunie, gingasie, frumusete, blandete si nu in ultimul rand, rostul barbatilor (intregi la minte) pe acest pamant.
      Ca barbat sau baiat visezi mereu sa o intalnesti pe cea cu care iti vei petrece cu drag restul vietii. Unii din noi o gasesc pe EA, altii nu. Si cum sa nu iubesti femeia? Cum sa nu ii spui macar o data in viata ca iti este draga indiferent de gradul de rudenie, statutul sau rolul pe care il are atat in societate, cat si in viata ei intima.
      Eu sunt de parere ca orice femeie e o floare ce trebuie ocrotita de orice factor de stres al cotidianului care reprezinta o furtuna devastatoare si trebuie lasata sa simta mangaierea dulce a soarelui iubirii.
      Respect si accept femeia pentru ceea ce este si nu pentru ce as vrea eu sa fie, pentru ca asta e cheia spre... esec!
      Inchin acest articol tuturor femeilor din lume pentru ca fiecare femeie in aceasta zi va trebui sa se simta speciala. Si chiar daca e ziua femeii, nu trebuie sa sarbatoreasca barbatul pana pica in cap. Ideea e sa fie o armonie intre femeie si barbat in asa fel incat sarbatoarea sa fie unica in an! Din acest motiv, voi transmite tuturor femeilor din lume un calduros si sincer "La multi ani!".
      Chiar daca sunt in spital si trebuie sa ma fac bine, eu imi fac timp si pentru lucruri simple precum contemplarea naturii si mai ales a ghioceilor care acum, timizi, si-au scos capsorul lor alb si gingas de sub zapezile albe si reci.

      In incheiere, eu urez tuturor femeilor un calduros "La multi ani!", multa sanatate si Bunul Dumnezeu sa le aiba in paza!

Numai bine!

Cristale de algocalmin

      Ninge afara. E inca sezonul sa mai ninga chiar daca baba Dochia isi da acum jos cojoacele. Se pare ca azi si-a dat jos un cojoc.

      Eu acum sunt in salon si astept sa vina ziua in care ma voi opera. Abia astept sa ma operez sa pot sa scap de "bombonica" din falca. E destul de sacaitor ca nu prea pot manca. Ma incred in Bunul Dumnezeu si in medicii care stiu sigur ca vor face tot ce pot ca eu sa ma vindec. Cazul meu am vazut ca prezinta interes pentru mai toata lumea de aici si asta e o treaba buna. Acum chiar ma simt ca fiind unic, nu ca nu as fi (nu stiu cum de poate sa incapa atata modestie in fizicul meu).

      Acum sa revenim la lucruri mai pamantesti. Am vrut sa scriu aseara despre sintagma "Omul sfinteste locul", dar pe la vreo 2 jumate mi-am dat seama ca deja o dau in lambada si am zis ca e mai bine sa ma pun la somn.

      Vroiam sa povestesc despre faptul ca se pot respecta regulile si normele care asigura un succes demn de invidiat. Vroiam sa povestesc ca se pot crea conditii cat de cat placute si se poate vorbi frumos cu pacientii, fara sa se ia vreun ban.

      Stiu ca te miri, dragul meu cititor, dar crede-ma ca asta am vazut de aici, din patul de spital. Si nu numai pe patul de spital, ci si in stagiul meu de practica.

      Aici, in spital, am gasit fel de fel de oameni care mai de care, fiecare cu boala si cazul lui, unic in felul lui, oricat de asemanatoare ar fi doua cazuri intre ele.

      Ninge afara cu fulgi care seamana cu cristalele de algocalmin injectabil. E un peisaj destul de dragut mai ales ca totusi, imi place sa vad cum ninge, dar nu imi place cand zapada incepe a se topi. Langa geam, ca acolo se prinde Radio Renasterea, se afla un telefon si de acolo se aude Sfanta Liturghie. Va veni si preotul spitalului, dar simt ca voi avea curaj sa infrunt boala care m-a adus aici. Nu imi pare rau pentru ca acasa nu stiu daca faceam ceva pentru a-mi rezolva problema.

      Abia astept sa ajung acasa si sa trag un somn si sa ma pun din nou pe comentat/criticat/apreciat ceea ce aud la radio, vad pe TV sau ce stiu eu mai ce.

Numai bine! Sanatate!

Spaga

      Spaga, mita etc., etc, este cel mai josnic si ilicit mod de a castiga o suma de bani.
      Avantaje ar fi de ambele parti: cel care ofera are garantia ca a dat un ban, da' sta in fata, pe cand cel care primeste are satisfactia ca primeste un ban in plus fara sa fie intrebat de cineva sau impozitat de catre statul roman.
      Partea proasta e ca la noi (e ca la nimeni) s-a impamantenit acest obicei barbar de balcanic. Acest obicei bolnav ma dezgusta pana in maduva oaselor si sunt gata sa condamn pe oricine impinge pliculetul cu bani pentru a avea un avantaj, a obtine un favor, a avea acces la ceea ce nu e voie si pentru a plati in plus pe cineva pentru un serviciu pentru care e deja platit.
      Problema se pune ca noi nu mai vrem coruptie in tara, ii vrem morti pe cei care cu nonsalanta ne sug banii din buzunare precum tantarii sangele din vasele sangvine. De aici se observa si setea noastra de sange si de circ (suntem urmasii romanilor, dar facem totul intr-un mod grotesc precum balcanicii). Sa nu uitam cine anume i-a invatat pe cei care au fost candva oameni cinstiti sa devina necinstiti.
      Primii la mana sunt medicii care au fost rasfatati de oamenii necajiti cu bani si alte stimulente pentru ca pacientii lor sa se vindece sau sa li se amelioreze starea. Bineinteles, s-a refuzat o data, s-a refuzat a doua oara, dar totusi s-au luat banii si a treia oara nu se face nimic pana ce in buzunarul medicului nu ajunge pliculetul ingrasat precum un porc tocmai in buzunarul medicului care, vazand argintii cum stralucesc in intunericul prostiei, lipsei de umanitate si de scrupule incepe a-si schimba comportamentul cu 180 de grade.
       Un alt sector in care luarea de mita e un al doilea venit, e birocratia. Acolo e dezastru. Nu ai banul? Esti praf sau nu rezolvi nimic si pe deasupra iti mai si creezi probleme.
      Singura rezolvare pe care o intrevad e fie saracia completa a celor ce dau si primesc sau executia celor mai devreme.
      Viitorul "suna bine" pentru spagarii de-o parte si de alta a baricadei.

     Eu ma pun sa dormn ca maine totusi e o zi plina,

      Numai bine!

Ciudat...

      E adevarat ce mi-a spus o asistenta candva: "Cadrele medicale si tiganii sunt la fel cand vine vorba de boli: nu se imbolnavesc des, dar cand se imbolnavesc, se imbolnavesc de-a binelea."
      Asa am patit si eu. In momentul in care mi s-a umflat falca s-a umflat cu tot tacamul: gura inclestata si durere la fortare. Solutia este simpla: interventie chirurgicala.
      Multa lume se streseaza in locul meu. CIUDAT! Ar trebui sa angajez om care sa se streseze pentru mine. Eu unul am incredere in personalul de aici din Cluj, fiindca totul merge ca la carte. Cat despre cei ce lucreaza aici, numai cuvinte de lauda. Pentru ei se merita sa platesti asigurarea medicala pe care statul ti-o cere. Pacat ca statul isi bate joc de ei in ultimul hal pentru ca le ieftineste salariile de se uita la ele prin lupa.
      In spitalul din Bistrita (cei ce cunosc sunt de acord cu mine) cele mai obraznice cadre medicale sunt infirmierele care alta treaba nu au decat sa curete, sa se asigure ca bolnavul e ok, sa vorbeasca frumos cu el oricat de incuiat ar fi si sa aiba macar o doza minima de maniere pentru ca asta conteaza cel mai mult! O vorba buna face cat jumate tratamentul. Un alt aspect e ca infirmierele ajung sa puna pana si diagnostice mai bine decat doctorii. E normal? Intr-o zi am auzit duma dumelor din gura unei infirmiere care se batea cu pumnul in piept ca ea putea pune diagnosticul dupa mirosul materiilor fecale eliminate de viitorul pacient. De ce nu s-a dus la facultatea de medicina daca poate pune diagnosticul dupa rahat?
      Eu zic asa: e mai bine sa se separe atributiile in fisa postului cat se poate de clar si unde nu se respecta ceva, sa se aplice sanctiunea cuvenita.
      Te las, dragul meu cititor pentru ca a venit masa si as vrea sa mananc pana nu se raceste.


      Numai bine, sanatate!

Hârtii şi iar hârtii

      Birocraţia e un lucru care a pus stăpânire pe România încă de la primii zori ai aşa-zisei "democraţii".
      Din punctul meu de vedere, birocraţia e un mod inutil de a crea locuri de muncă din ce în ce mai nesănătoase şi mai enervante pentru muritorul de rând mai ales când incompetenta din spatele ghişeului îşi rezervă dreptul de a te servi sau nu.
      Sunt destule cazuri în care există oameni pe post de microbus pentru hârtii navetiste (adică se plimbă cu cel puţin/mult o hârtie de la un ghişeu la altul), iar ăştia se împart în două categorii: funcţionarul însărcinat special cu aşa ceva şi muritorul de rând.
      Pe oriunde te duc paşii, să nu uiţi, dragul meu cititor că tu nu eşti un om, o persoană sau cineva anume, ci pur şi simplu eşti o hârtie care, eşti plimbată peste tot să fi tatuată cu ştampilele tuturor instituțiilor posibile şi imposibile.
      Domeniul în care birocraţia ar trebui să fie diminuată la minimum, este sănătatea! Bietul om poate muri oriunde şi se împute acolo dacă numele lui nu apare pe nicio hârtie. Şi trebuie atâtea acte... De ce? Şi mai ales de ce trebuie să umble pacientul după toate? Există un sistem informatic prost conceput şi prost administrat. Pur şi simplu s-a renunţat la scrisul pe hârtie şi trecerea în catastife, dar s-au modernizat cu calculatoare care ţin minte în locul nostru (mâcar atât că şi aşa mulţi din cei ce le folosesc habar nu au să folosească sistemul).
       Administraţia publică e un dezastru total! Birourile sunt ticsite de ţaţe care se dau drept cucoane şi pretind calmul tău ca să ce? Să te enerveze până la refuz şi să faci şi o hipertensiune sau un diabet pentru o greşeală de-a lor sau pentru simplul fapt că se enervează explicându-ţi de 3-4 ori aceeaşi treabă. Dacă le e lene să explice, măcar să arunce (că ele nu dau, ci aruncă şi îţi transmit mesajul "da, ok, stau pe banii tăi aici la lucru, deci nu mă deranja”) un material tipărit cu actele de care ai nevoie.
       Şi cum spuneam mai sus, cu toţii suntem hârtii de toate dimensiunile. După ce expiră aceste hârtii, vom fi reciclaţi. Unii redevin coli pentru imprimante, alţii o să aibă ghinionul să devină hârtie igienică peste care se aruncă cerneală inutil (așa definesc eu tabloidele). Părerea mea e că mai toţi suntem folosiţi pe post de hârtie igienică deoarece românul, în absenţa hârtiei igienice spcial destinate scopului pentru care a fost fabricată se foloseşte şi de clasicul ziar sau de ziarele tabloide.
        Avem nevoie de o revoluţie, fiindcă nu se mai poate!


        Numai bine!

De Valentine's

Aș vrea ca de Valentine's
Să beau un Balentine's,
Să mă minunez un pic de ce-am ajuns
Și-apoi să mă pun pe plâns.

Nu știu cum de s-a ajuns aici
Să importăm și sărbători
Să exportăm inculți, mitici
Și mereu dăm de încuietori.

Nu suntem săraci, avem de toate
Și mai bune, și mai rele
Și noroace, și belele
Și sărbători, frumoase toate!

Importăm de toate că așa-i frumos.
Ei bine, NU! E kistch-os!
Așa vrea americanul să ne dreseze
Și cu banul știe să ne manipuleze!

Putem, suntem în stare
Și prin asta vreau s-arăt
Că și pe noi ne vede-un soare
Și totul are un oarecare capăt!

Din nou despre nimic!

      Știu! Probabil o să mi se sugereze să schimb numele blog-ului, dar nu o voi face pentru că îmi place să adun de la lume și să dau înapoi. Că lumea nu prea primește ce dau eu, e partea a doua. În concluzie ceea ce a depins de mine am făcut cu rigoarea caracteristică.
      Voi povesti azi despre un alt nimic numit presa tabloidă. Personal, cred că este un mod de a învinge plictiseala care macină. Deși, din punctul meu de vedere, este un subiect fără conținut, lumea este interesată de viața „vedetelor” (nu cred că ceea ce avem noi sunt vedete) și urmăresc absolut FIECARE detaliu precum un reporter care vrea să câștige premiul Pulitzer. E și normal ca informația primită să se interpreteze, dar la noi se interpretează prost și se asimilează mai întâi ambalajul iar în momentul in care se dorește a se consuma ceva ce merită cu ADEVĂRAT a fi consumat, nu mai e loc pentru așa ceva și intervine efectul de stomac plin în care s-a vârât junk food.
       Artiștii ieșiți ca ciupercile după ploaie, în goana lor după rating și bani, nu mai țin cont de ceea ce e moral și tot ei sunt morali când cei din jurul lor sau lumea care ii vede dau dovadă de ”imoralitate” și îi judecă PE BUNĂ DREPTATE!
       M-am uitat azi pe net la emisiunea „It's show time!” din data de 8.02.2011 în care a fot prezent și Teo, membrul cel mai amuzant și omul cu cele mai sănătoase principii de viață. Se presupunea că se discută despre membrul fostei formații L.A. care a sucit mințile tuturor puștoaicelor cu vârste sub 14 ani și a tuturor bagaboantelor care își doreau o noapte cu el, dar și despre două parașute care mai au mult mișto de mâncat pe pâine până să realizeze penibilitatea lor. Mi-a plăcut felul în care Teo și-a expus ideile și le-a argumentat. Evident, blonda care prezenta acea emisiune nu a priceput deloc ce vroia Teo să zugrăvească în cuvinte simple și cu ajutorul unor exemple banale. Foarte mult mi-a plăcut și citatul pe care l-a dat, și anume: „Mințile mari discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oameni” - Eleanor Roosevelt.
       Ca un comentariu, aș crede eu, constructiv, pot afirma că: mințile mari discută idei pe baza evenimentelor și a oamenilor, mințile mediocre discută evenimente pe baza oamenilor iar mințile mici discută oameni pe absolut nicio bază.
       Pentru un individ cu coloană vertebrală cel puțin e bine să știe ceea ce vrea să consume într-o societate în care toți vâră pe gât unul altuia tot felul de informații care nu afectează cu absolut nimic cu scopul de a eclipsa informațiile care chiar contează pentru respectivul individ și pentru societatea în care el trăiește.
       Personal, nu îmi doresc să ajung pe vreo pagină a vreunei hârtii igienice peste care s-a aruncat fără rost cerneală și s-a consumat timp aiurea.
       Problemele mari ale României nu își găsesc rezolvarea în paginile tabloidelor în care prostul gust și lauda de sine sunt așezate cu măiestrie în acele pagini păcătoase. Și mai avem tupeul sa ne mirăm că ne merge prost iar tineretul din ziua de azi e mai incult decât un moșneag de la țară? Eu zic că ne permitem deja prea mult. Ar trebui să începem să nu mai cumpărăm ziare in care se scrie că fata de la pagina 5 și-a tras-o cu Vârciu, să nu ne mai uităm la OTV să vedem emisiunea lu' Diaconescu, să nu ne mai uităm la emisiunile în care se urlă ca la grădina zoologică, să punem mâna pe cărți și să citim ceea ce se cuvine, să vedem filmele care se cuvin a fi văzute și comentate, să ascultăm muzica ce se cuvine a fi ascultată pentru ca noi să rămânem cu un mesaj și să ne bucurăm de unicitatea reprezentației, și nu în ultimul rând să ne dorim cu adevărat să ne fie mai bine! Abia în momentul în care o să se întâmple ceea ce am scris mai sus, pretențiile de la viață se vor fi ridicat iar noi, populația, vom avea un nivel de trai mai ridicat!
        În concluzie, suntem un popor adormit căruia nu ii spune nimeni ce să facă. No facem ce vrem noi, dar nu știm ce! TREZIREA!!!!!!!!



Partea 1

Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro


Partea 2

Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro

Partea 3

Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro

Liceul de muzică și talentele sale

    Ieri am fost martorul unui vis pe care l-am avut și trăit cu ochii deschiși într-una din sălile de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor.
    De ce spun vis și nu realitate? Motivul este cât se poate de simplu: am văzut talentul care înflorește precum o floare, dar nu știu cât va mai rezista acel talent înflorit în condițiile în care tineretul din ziua de azi nu mai gustă muzică de calitate.
    Am văzut copii de la clasa I până la aXII-a. Am fost vrăjit pur și simplu de ceea ce pot face copii pe care în fiecare zi îi văd cu instrumentele muzicale după ei. E minunat să vezi cum talentele se cultivă și cresc, dar din păcate se pierd fie din cauza exprimată mai sus, fie din cauză că pur și simplu nu se simt în elementul lor în momentul în care vor trebui să ”gâdile urechile” celor ce îi înconjoară.
    Am rămas surprins de vocile ce au umplut sala de sunete cristaline (care se aud NUMAI O SINGURĂ DATĂ ÎN VIAȚĂ) și inocente, voci inocente și neprihănite.
    După cum vezi, dragul meu cititor, probabil că ridic pe un piedestal talentul tinerilor din ziua de azi. Da, îl ridic! De ce? Pentru că pur și simplu merită ridicat, șlefuit și valorificat ca atare fără doar și poate! Mulți sunt ignoranți în ceea ce privește un instrument (cum am fost eu cândva și pentru treaba asta să-mi fie rușine), unii sunt ignoranți în ceea ce privește valorile morale ale poporului din care se trag și pe care îl hulesc fără de milă iar unii sunt ignoranți în ceea ce privește simpla păstrare a curățeniei și a bunului simț.
    Ridic acești tineri pe piedestale înalte și mă înclin în fața lor pentru că ei vor fi cei care vor forma elita și se vor alătura monștrilor sacri de azi.
    Am fotografiat acești tineri plini-ochi de talent ca să îmi aduc aminte de ei pe mai târziu. Din păcate, nu voi posta vreo fotografie nici aici, dar nici pe profilul meu de facebook deoarece nu apar și eu în poză.
    Pe mâine!

Câte ceva despre... nimic

    Câte ceva despre... nimic. De ce nimic? Nimic pentru că nimic nu e concret. Nici în lume, nici în mintea mea. Dacă ar fi să luăm esenţa noastră, suntem un mare nimic şi nimic mai mult.
    Dacă e să ne luăm după Biblie, scrie negru pe alb că totul a fost creat din nimic. Material vorbind nimic, pentru că un Dumnezeu a existat dintotdeauna şi va exista pentru totdeauna.
    Dacă e să ne luăm după ce spun oamenii de ştiinţă, am afla că totul a început în urma unei mari explozii (Big Bang). Câteodată stau şi mă întreb: "Oare ce anume a declanşat Big Bang-ul, din moment ce acel nimic era în echilibru?"
    Ce e şi mai ciudat e că amândouă teoriile pornesc de la NIMIC, iar culmea ciudăţeniei e că omul, prin natura lui, tinde la un CEVA. Ceva care nu ştiu dacă va fi atins vreodată, CEVA care încă nu e bine definit ca să poată fi atins şi nu ştiu dacă se va putea defini vreodată.
    Părerea mea e că oamenii de ştiinţă din ziua de azi se uită şi analizează documentele trecutului pentru a putea descifra viitorul. Cu alte cuvinte, să ştie conţinutul NIMICULUI, pentru a putea deduce acel CEVA indefinibil şi intangibil deocamdată pentru rasa umană.
    Cu toate că sunt un mediocru (aş putea spune), totuşi îmi fac un pic de timp să meditez la acel nimic, să vizualizez cu ochii minţii cum a fost când era... NIMIC. Şi văd deopotrivă şi pe Dumnezeu, dar şi particulele cele mici care sunt aşa de multe şi de misterioase încât la un moment dat cedez şi zic "deja e prea mult şi nu îmi mai pot imagina". Totodată mai cred în faptul că ştiinţa şi religia se întrepătrund fără să ne dăm noi seama. Deşi multe sunt aparent diferite, totuşi sunt aşa de strâns legate şi nu vrem să recunoaştem nici în ruptul capului.
    Crearea lumii s-a făcut în 7 zile. Părerea mea este că s-a făcut în 7 etape, dar Biblia le-a denumit zile. Gândind logic, totul s-a întâmplat pe parcursul a câtorva milioane de ani buni. Pentru noi e o perioadă aşa de lungă încât am putea zice că planeta ar putea renaşte de mii de ori precum un Phoenix. De fapt, planeta noastră se schimbă mereu la înfăţişare datorită mişcării plăcilor tectonice. Totul va ajunge la un echilibru în momentul în care miezul planetei noastre se va răci şi solidifica. Abia atunci vom putea vorbi de o planetă în care cutremurele sunt de domeniul trecutului.
     Până se va întâmpla lucrul ăsta, omenirea va ajunge să cunoască acel CEVA, pentru ca mai apoi, să se transforme în NIMICUL de la inceput, NIMICUL etern.
     Istoria ne-a dat de înţeles că se repetă. Şi asta se întâmplă pentru că omul încă nu a ajuns să realizeze că nimeni nu e mai presus şi că ceea ce intră în stomacul nostru e efemer, dar ce rămâne în sufletul nostru e veşnic şi rămâne acolo chiar şi după moartea fizică, ori cel puţin aşa ne place nouă să credem că este un suflet fără de care viaţa nu şi-ar avea sălaşul în trupurile noastre. Istoria încearcă să ne atragă atenţia asupra viitorului mai mult decât a trecutului care, oricum nu îşi mai are rostul să fie discutat şi dezbătut. Cum? Ei bine, războaiele mondiale, Holocaust-ul şi alte evenimente de amploare în care chinul fizic, suferinţa psihică şi moartea au făcut legea.
     Acum trăim o perioadă în care toată lumea e pentru pace, o perioadă în care avem acces cam la orice informaţie de care avem nevoie şi totuşi se poartă războaie. De ce? Aştept răspunsuri din partea ta, dragul meu cititor, nu înainte de a-ţi mulţumi din suflet pentru timpul pe care îl pierzi citindu-mi balivernele.

   Numai bine!

Despre bani şi despre noi...

   Voi porni de la ipoteza că banul te scoate din casă şi din minţi. De ce? Am să vă explic în rândurile de mai jos.
   Mai întâi, să definim banul. Banul este o bucată de material (metal, hârtie sau plastic) pe care este inscripţionată valoarea şi moneda.
   De ce zic că banul te scoate din casă şi din minţi? Simplu. Pentru că situaţiile sunt complexe şi multe la număr, deci voi enumera câteva.
   Mai întâi voi vorbi despre cerşetori cărora oricât le-ai da, tot nu se satură iar daca nu le dai, să te ferească Bunul Dumnezeu de lucrurile pe care le auzi venind din gura care invocă pe Dumnezeu, dar numai de ochii lumii. Aici vedem că s-a incălcat şi porunca "Să nu iei numele Domnului în deşert". Pe aceşti cerşetori, gândul banului şi de a se îmbogăţi stând cu mâna întinsă i-a scos din case şi din minţi. Alţii şi mai netoţi îşi expun copii la fel de fel de boli şi îi pun să cerşească în frig nişte bani pentru ca acei copii să facă bani şi să-şi poată întreţine viciul. Ceea ce e mai dureros e că totuşi autorităţile nu se implică în treaba asta. Chiar dacă e de altă rasă, acel copil merită şi el o şansă ca toţi ceilalţi.
  O altă categorie de oameni sunt cei care reuşesc să facă o mică afacere şi le merge bine, dar cheltuie foarte mult pe alte nimicuri, lor nemairămânându-le aproape nimic. Şi aici fac referire la alcoolici, la cei care joacă la aparate şi la fumătorii de ţigări ieftine. Ei sunt primii care se afişează la TV că îşi dau foc, se aruncă de pe nu stiu ce pod, comit nelegiuiri sau se îneacă în propriul viciu. În subconştient, aceşti oameni sunt convinşi că pot mai mult, dar în conştient neagă chestia asta şi pun totul pe seama conducerii. Nu ţin cu absolut nimeni, dar nu poate statul să îţi aducă pâinea pe masă şi sa ţi-o felieze în faţă. E o vorbă spusă cu tâlc de bătrâni: "Dumnezeu îţi dă, dar nu iţi pune şi în traistă". Aviz amatorilor!
  Oamenii despre care voi vorbi sunt oameni care deşi nu au o situaţie materială bună se descurcă aşa cum pot şi mai şi pun un ban deoparte. E adevărat, nu la bancă, ci la... ciorap. Ei sunt oamenii care nu prea au vicii şi dacă le au, mai diminuează sau reduc total costul viciului, fie din motive medicale, fie din motive financiare. Oamenii aceştia mai au şi o grădină pe undeva şi se duc să semene pământul ca să aibă mâncare sănătoasă pe masă şi să facă mişcarea pe care cei din Ministerul Sănătăţii ne spun sa o facem MĂCAR 30 de minute în fiecare zi. Din punctul meu de vedere, ei sunt cei mai câştigaţi oameni. Munca nu a înjosit pe absolut nimeni. Iar cine spune că nu mai este de lucru în ţara asta, se înşeală amarnic. Este de lucru cât vezi cu ochii, dar trebuie să ştii pe ce să pui mâna să te apuci de lucru.
   Ultima categorie de oameni sunt cei care au atâţia bani, încât nu mai ştiu pe ce să îi mai cheltuie, aşa că fac ce fac şi umplu paginile ziarelor de scandal cu aventurile lor pe care au dat bani grei. Aceşti oameni nu mai au minte. şi ghiciţi din cauza cui? Evident, a banilor.

  Vă mai las ceva de ascultat ca să meditaţi un pic.

Vasile Seicaru - Domnule maior

Asculta mai multe audio diverse

Despre cerșetori

Am tot citit pe ici, pe colo că problema noastră sunt cerșetorii. Într-adevăr, așa este, dar ce ne facem cu cerșetorul din noi?
Cerșetorul interior e acea parte a personalității fiecăruia care oricât i s-ar da, tot nu se satură și cere in mod constant cu convingerea că odată și-odată tot i se va oferi ceva substanțial.
Mai întâi voi vorbi despre cerșetorul de pe stradă, cel care zice: "Nenea, îmi dai și mie un ban?" și de care de cele mai multe ori ți se face milă fiindcă e copil și stă acolo jos pe pavaj.
Mulți cunosc realitatea despre acel copilaș care, de multe ori nu are nicio vină că părinții lui îl trimit la cerșit, el fiind singura sursă de bani în acea familie. Dacă s-ar investi acei bani în mâncare, sincer, eu mi-aș da restul care rămâne după ce cumpăr o pâine fiindcă știu că acei bani nu fac niciun rău nimănui, dar realitatea e de multe ori exact pe dos. Părinții (care nu știu dacă părinți mai pot fi numiți) își trimit copiii să ceară bani de la omul care trage pentru fiecare leu care intră pe card, pentru ca să își întrețină viciul.
Fraților, hai să ne trezim un pic și să analizăm situația. Avem pământ bun de lucrat și noi murim de foame sau importăm mâncarea pe care ne-o putem face singuri la un preț mai mic. De ce nu facem nimic cu acele terenuri? Mulți nu mai pot să le lucreze (e corect), nepoții se fac ingineri (e bine și asta) și vine străinul la noi să investească în agricultură fiindcă noi avem cu ce, dar nu avem cu cine (e frumos?).
Cei disperați pleacă de aici și se duc să facă agricultură la străini, în loc să lucreze pământul care e mai sănătos decât cel din U.E. Dar există și cazuri în care pur și simplu meseria lor nu se caută aici și deci, se duc acolo unde se pot realiza (mi se pare cât se poate de corect).
Cei disperați și leneși pleacă peste hotare și se apucă de cerșit, furat și alte lucruri care nu ne aduc cinste.
Cam atât despre cerșetorul de pe stradă.
Voi vorbi despre cerșetorul din noi, din fiecare. În viziunea mea, în fiecare dintre noi există un cerșetor care, cum am spus mai sus, așteaptă să primească ceva pe gratis.
Și mi se pare normal să spun că în fiecare din noi zace câte un cerșetor din 2 motive:
1. cu toții suntem milogii vieții
2. cu toții avem sau am avut un moment în care am cerut ceva în schimbul a nimic.
Cerșetorul interior se manifestă în momentul în care un individ e prins cu mâța-n sac, are o problemă și trebuie să o rezolve cât se poate de repede, altfel va pierde ceva destul de important pentru el și lista mai poate continua. Ideea de bază e că cerșetorul interior e mai parșiv decât cel de pe stradă întrucât pe cel de pe stradă nu îl întâlnești în fiecare zi, pe când cel din tine îl vezi în oglindă în fiecare dimineață.
Eu unul incerc sa il las în spate pe acest cerșetor deși apt de lucru fiindcă mă trage înapoi. Lucrul ăsta te sfatuiesc să-l faci și tu, dragul meu cititor.


Numai bine!