Suntem români! Armata e cu noi!

Corul Armatei - Hora Unirii





      24 ianuarie 1859 a fost prima zi din viața românilor liberi cu adevărat! A fost ziua în care s-a produs scânteia ce a aprins focul spre înfăptuirea Marii Uniri, care a fost proclamată la 1 decembrie 1918.
      În preziua aniversării Unirii Principatelor Române, am văzut și am simțit că „Armata e cu noi!”. Da, e adevărat că a fost un simplu locotenent. Da, e adevărat că e unul singur. Ceea ce îl face erou pe acest locotenent și ar trebui să fie avansat în grad, e faptul că și-a îmbrăcat cu demnitate uniforma militară, a ieșit în față și a spus cine este, ce dorește, de ce este prezent la această manifestație și mai cu seamă (ceea ce zic eu că e foarte important) A REAMINTIT TUTUROR CĂ ARMATA SE AFLĂ, ÎN PRIMUL RÂND, ÎN SLUJBA POPORULUI! 
      Port RESPECT pentru acest tânăr locotenent care simte și trăiește românește!
      Deja am ignorat total puterea și jocurile ei mârșave în care ei pomenesc de valori, dar bănuiesc că nu s-au uitat în oglindă dimineața să se întrebe: „Cum putem povesti noi de valori, când noi înșine suntem exemple vii de NONVALORI?” Cer prea mult celor care țin de putere ca drogatul de seringa cu substanțe stupefiante (în cele mai multe cazuri, opiacee = heroina, morfina etc).
      Am început să caut printre conaționalii mei, printre muritorii de rând care nu au averi mari obținute ilicit (practic nu au mai nimic decât bolile profesionale și nesiguranța zilei de mâine), care nu fentează pe absolut nimeni, care spun cu mândrie și cu lacrimi în ochi că sunt români (adevărați!), care poartă cu mândrie portul popular, care învață ce în trecut se știa și se învăța foarte ușor și ceea ce știu doar bunicii pe care îi mai avem (dansul popular, meșteșugul popular, cântecul popular AUTENTIC, nu sintetizat, colindele și pricesnele sacre care ne aduc aminte de-un Părinte iubitor, ce ne-aduce sărbători) și care s-au săturat de această asuprire.



      Melodia asta mă înfioară, mă face să mă simt ROMÂN, să fiu mândru de istoria mea, să fiu mândru de limba mea și să lupt împotriva împrumuturilor și prescurtărilor de messenger și facebook! Melodia asta o ascultam când eram mai mic și aveam un casetofon amărât. Cu ajutorul acelui casetofon am auzit primele cântece patriotice și acest îndemn de a nu-mi uita niciodată identitatea și de a nu-mi tăia singur rădăcinile de unde îmi trag seva! Acum o am pe vinil și o găsesc la discreție pe net. Degeaba! Tot acea casetă mă va face să mă uit la ea în timp ce e redată și să ascult o parte din istoria cântată a frumoasei noastre țări.
      Nu sunt demagog precum politicienii și nici șovin ca cel care, de ziua Ungariei, l-a spânzurat pe Avram Iancu. Noi dacă făceam la fel cu vreun erou al maghiarilor, eram aspru criticați de secuime și de Comisia Împotriva Discriminării (atunci s-a făcut o jignire profundă la adresa poporului român!). Aș vrea să reamintesc pe această cale că minoritatea maghiară e doar o minoritate și dacă nu le convine, să facă bine și să plece de aici, nu să ceară autonomie!
      Alte state nu ne oferă autonomie! De ce? Pentru că e teritoriul lor! Noi, suntem musafiri în propria casă și alții ne fac legea!
      Foarte bine că s-au trezit românii! Foarte bine că ceasul va suna și pentru hoții care ne-au furat și dezamăgit profund!



Închei prin a-l cita pe regretatul Toma Caragiu:
„Ai de spus ceva în viață?
 Spune, cu curaj, pe față!”