Eu acum sunt in salon si astept sa vina ziua in care ma voi opera. Abia astept sa ma operez sa pot sa scap de "bombonica" din falca. E destul de sacaitor ca nu prea pot manca. Ma incred in Bunul Dumnezeu si in medicii care stiu sigur ca vor face tot ce pot ca eu sa ma vindec. Cazul meu am vazut ca prezinta interes pentru mai toata lumea de aici si asta e o treaba buna. Acum chiar ma simt ca fiind unic, nu ca nu as fi (nu stiu cum de poate sa incapa atata modestie in fizicul meu).
Acum sa revenim la lucruri mai pamantesti. Am vrut sa scriu aseara despre sintagma "Omul sfinteste locul", dar pe la vreo 2 jumate mi-am dat seama ca deja o dau in lambada si am zis ca e mai bine sa ma pun la somn.
Vroiam sa povestesc despre faptul ca se pot respecta regulile si normele care asigura un succes demn de invidiat. Vroiam sa povestesc ca se pot crea conditii cat de cat placute si se poate vorbi frumos cu pacientii, fara sa se ia vreun ban.
Stiu ca te miri, dragul meu cititor, dar crede-ma ca asta am vazut de aici, din patul de spital. Si nu numai pe patul de spital, ci si in stagiul meu de practica.
Aici, in spital, am gasit fel de fel de oameni care mai de care, fiecare cu boala si cazul lui, unic in felul lui, oricat de asemanatoare ar fi doua cazuri intre ele.
Ninge afara cu fulgi care seamana cu cristalele de algocalmin injectabil. E un peisaj destul de dragut mai ales ca totusi, imi place sa vad cum ninge, dar nu imi place cand zapada incepe a se topi. Langa geam, ca acolo se prinde Radio Renasterea, se afla un telefon si de acolo se aude Sfanta Liturghie. Va veni si preotul spitalului, dar simt ca voi avea curaj sa infrunt boala care m-a adus aici. Nu imi pare rau pentru ca acasa nu stiu daca faceam ceva pentru a-mi rezolva problema.
Abia astept sa ajung acasa si sa trag un somn si sa ma pun din nou pe comentat/criticat/apreciat ceea ce aud la radio, vad pe TV sau ce stiu eu mai ce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu